Până anul ăsta n-am prea pierdut denia din joia mare, şi nici prohodul de vinerea mare. Acum însă… ţac! Am ratat denia de azi şi n-o să fiu prezent nici mâine seară la prohod. Mă trece popa absent cu N.

Să nu te miri dacă te duci în săptămâna mare miercuri seara in Carrefour şi îl găseşti mult mai plin decât te-ai fi aşteptat. E plin de pensionari, după cum observi. Pensionari în raioane, pensionari între, pe şi sub rafturi, pensionari între spiţele bicicletelor expuse la raionul biciclete. Pensionari certându-se-n sus, pensionari certându-se-n jos, pe salam, pe zahăr, făină sau biscuiţi. S-au tripat toţi în grup că o să fie prea aglomerat în ajun de Paşte, aşa că (majoritatea vârstnicilor din România) s-au sincronizat şi s-au dus toţi odată la cumpărături. În miercurea mare, în Carrefour. Deşteaptă treabă, babacilor, ţucu-v-aş pe năsucuri. Acum staţi la cozi cauzate de paranoia post vârsta a 2a şi vă certaţi din principiu pentru fiecare metru ce l-aţi putea câştiga, pentru fiecare ban în plus sau în minus la rest. Sper că o să fiu mai raţional ca voi la 65 de ani. Ceee? Ce vă uitaţi aşa? Poate omul să spere, nu?

Am încă dubii în legătură cu respectul cuvenit bătrânilor. Au trecut prin viaţă, sunt cu 50 de ani în faţa mea – asta e valabil pentru toţi. Însă câţi din ei deţin înţelepciunea pentru care ar putea fi ridicaţi în slăvi de societate? Câţi au învăţat ceva cu adevărat în anii petrecuţi pe pământ? Câţi se gândesc cu dragoste la cei din jur? Şi dacă moşulică te urăşte şi te-ar vrea mort… de ce să-i răspunzi frumos şi să-i cedezi locul pe autobuz? Am acum în minte cazul cel mai puţin favorabil (cum se spune la statistică), cazul criminalului de război tipic ce-a făcut mii de evrei săpun în al 2lea război mondial. Omul a ucis din pură plăcere, a torturat, a violat, a ciuruit, a făcut toate atrocităţile posibile apoi a scăpat de tribunalul de la Haga şi a ajuns pe undeva prin… Braşov, să spunem. Aici şi-a făcut o familie, lumea l-a luat drept un sas oarecare – membru respectabil al comunităţii – şi l-a tratat ca atare, adica binişor. Aici vin întrebările mele. Omul ăsta regretă acum la bătrâneţe ce-a făcut acum zeci de ani? Dacă regretă merită el un loc pe autobuz? (se înţelege aici că eu personal nu i-aş purta pică dacă aş şti cu siguranţă că regretă). Iar dacă nu regretă merită executat acum, la bătrâneţe? Nu vreau să mă pun în pielea vreunui membru al unei familii din care a făcut parte vreo victimă a măcelarului, că în cazul ăla aş vrea sigur sânge, dulce răzbunare. Aşa însă mă consider destul de moderat. Nu m-am răţoit încă la nici o băbuţă, şi cred în continuare că ar fi josnic din partea mea să fac aşa ceva – oricât de handicapată ar fi tanti.

Întrebările astea le generalizez în fiecare zi şi le aplic (în gând) bătrâneilor din jurul meu. N-or fi ei criminali de război, dar au conştiinţa pătată mai mult ca sigur cu cel puţin câteva păcate mari. Calităţile şi mai ales defectele se aplifică la bătrâneţe. Răutatea e ascunsă de trăsături blânde ale feţei. Omul nu prea trebuie judecat după faţa, dar când vine vorba de bătrâni chestia asta chiar iese din discuţie. Un om care a greşit toată viaţa şi a fost urâcios şi egoist n-o să se dea pe brazdă acum la 70 de ani. Probabil de-aia revendică locul de pe autobuz, ca să-şi satisfacă şi acum la apusul vieţii egoul bolnav dăruindu-i recunoaştere din partea tinerei generaţii, care “nu mai e ca pe vremea sa”. Şi pe lângă asta mai e şi veşnica teamă de boală şi moarte. Ar fi mai drăgălaşi dacă şi-ar accepta soarta cu seninătate-n priviri şi ar zâmbi. Toţi murim, dar nu trebuie să ne gândim o bună bucată din viaţă la scenarii plauzibile pentru moarte.

Nu-s toţi aşa, dar sunt destui. Am văzut, sigur, şi bătrânei simpatici, cu simţul umorului, care se iubesc mult şi la vâsta înaintată la care au ajuns. Sau câte-o tanti gen Sfânta Vineri din poveşti care-ţi dă sfaturi de viaţă pe tren şi îţi povesteşte de diferenţa dintre ocupaţia germană şi cea rusă din război. Ei sunt bătrânii care trebuiesc respectaţi şi de la care ai ce învăţa cu adevărat. Doar că sunt destul de greu de depistat în societatea noastră care cere respect pentru TOŢI bătrânii, oricât de psihopaţi ar fi unii din ei. Oare de care parte au fost bunicii mei? Oare cum o să ajung eu? Oare sub faţa aia zâmbitoare de bătrânică simpatică nu se ascunde un monstru? Întrebări prea complexe şi care mai bine rămân fără răspuns. Căci ar fi culmea să primim dreptul legal să zicem de a scalpa foşti criminali. Sau chiar şi actuali.

Cititorule cu coaie între picioare! Te aşteaptă vremuri bune alături de blogul dubios. Sinzi (o domnişoară cu iz de capitală HEHE) s-a oferit să îşi convingă prietenele să pozeze goale pentru mine. Toate-odată. Ca să le pun pe blog şi să le vadă o ţară întreagă. Ce nu face o fată de 20 de ani pentru faimă şi bani! Până una alta daţi de curiozitate o tură pe blogul lui Mono, fratele lui Sînzi. Scrie uneori obositor de aberant (lectură mai grea adică), dar per ansamblu interesant şi amuzant.

M-am angajat din nou, nu mai stau toată ziua acăsicăcarevasăzică. Lucrez 8 ore pe zi la un fel de firmă de web developing. Mă ocup de un sistem de link exchange, PR boost şi alte drăcii SEO momentan, ceea ce e cool pentru că am în plan să integrez ce învăţ acum în proiectul meu personal de care v-am mai vorbit.

Am citit într-o revistă despre Easter Eggs. Şi nu sunt clasicele ouă roşii pe care le punem pe masă în ziua de Paşte, sau le iau copiii după ce vin la stropit cu nişte parfumuri intens mirositoare, ci altceva… Adică: mesaje ascunse, detalii intenţionat puse de către autorul ‘creaţiei’ pentru amuzament sau pentru a transmite mesaje. Nu ştiu dacă la noi se practică, dar la americani am văzut (în filme) că de Paşte ouăle se ascund în diferite locaţii iar copiii trebuie să le găsească. De aici şi semnificaţia denumirii ‘Easter Eggs’.
Miraţi-vă şi bucuraţi-vă:

• deschideţi browserul Mozilla (dacă aveţi, dacă nu, vine ceva şi pentru Internet Explorer) şi tastaţi about:mozilla. Va apare o pagină cu un mesaj cu conotaţii biblice
• În Internet Explorer: tastaţi res://shdoclc.dll//wcee.htm. Rezultatul o pagina neagră. În sursa ei ştergeţi linia care conţine gurjPRR şi următoarea, salvaţi sursa cu wcee<1>.html . Când veţi deschide această pagină veţi vedea echipa care a contribuit la dezvoltarea browserului.
• My Computer/C:/Windows, acolo sunt 2 fişiere 0 care e degeaba şi clock, o animaţie cu un ceas (ştiaţi de ele?)
• replici: în versiunile anterioare XP-ului, dacă era setată ca screen saver opţiunea 3D text şi se tipărea textul volcano se afişau numele tuturor vulcanilor cunoscuţi
• deschide solitaire şi dă Alt+Shift+2. Winner!!!
• http://www.google.com/Easter/feature_easter.html să vă jucaţi un pic
• calculatorul google: tastaţi in Google answer to life, the universe and everything şi veţi vedea că rezultatul e un număr (42), soluţia dintr-o carte SF, sau dacă vreţi să ştiţi intervalul de timp la care se întâmplă să existe lună plină de două ori în aceeaşi lună tastaţi once in a blue moon

P.S.Doamne cât m-am chinuit cu diacriticele but in the end, I did it!!!
Sursa: supliment Jurnalul Naţional, Zoom

Am vrut mereu să am pe blog un post al cărui titlu să conţină "raggamuffin". Am reuşit. Reggae AND muffin related. 2 in 1. Am reuşit. Ovaţii. Aplauze. Lipsa a fost lungă, dar cu scop. Am răsfoit cu sufletul la gură 4 giga jumate de cărţi SF în format electronic. O minunăţie de colecţie… dacă eşti geek aşa ca mine. Am lăsat şi blog şi muncă şi tot şi am citit ca nebunul, am vânat idei inovatoare, am scanat ultimele noutăţi din zona SF. Mi-era dor să fac asta. Am pierdut (cap la cap) vreo 4 zile din viaţă citind romane SF din 2008. Mă simt bine. Livin la vida loca, ce să zic. Sunt un distrus )

Bicicleta

merge bine, ţin să te anunţ. Da, bicicletă mi-am luat atunci după ăla în care ceream părerea cititorilor în legătură cu ce să fac cu mulţii bani de pe card. Nu erau aşa mulţi, aşa că am ales varianta de mijloc, compromisul, calea mai sigură, calea care nu-mi va scoate probabil peri albi şi nici nu-mi va oferi cea mai mare satisfacţie. Nu tu Peru, nu tu marijuana în Amsterdam, nu tu laptop, nu tu maşină. Bicicletă de scheme. Cu PADURI, căci am auzit că aşa se numesc drăciile alea de bare negre sexi din stânga şi dreapta roţilor pe care poţi să-ţi odihneşti ostenitele picioare. Da, e cool, pedalez şi apoi stau pe paduri. Nici un risc, nici un orgasm pedalistic. Fain e că pot să ascult Lady Sovereign – A Little Bit Of Shhh şi să şi încerc să fac scheme în acelaşi timp. Călătoria iniţiatică se va desfăşura cel mai probabil la începutul lui august şi va încerca să acopere Europa, mai ales Amsterdamul şi cafenelele sale magice. Căci de-acolo vine cea mai bună. Vom călători cu trenul. Nu eu singur şi nu cu autostopul precum jeg. Şi în plus totul e plănuit deja în mare. Un fel de eurotrip mai puţin spontan dar probabil mai fain. Peru ? Cuba ? Jamaica ? India ? Algeria ? Maroc ? Sierra Leone ? Mai au de aşteptat oleacă.

Ţigănie

Cu ocazia Sfintei Sărbători Pascale îţi ureaz ţie şi tuturor celor dragi sănătate şi bani mulţi, merţane, siguranţă financiară, mulţi ani înainte în pace şi tihnă pe Pământ, o viaţă de vegetală liniştită şi plină de belşug şi totul de-a gata, aşa cum ai visat poate. Îţi mai doresc să fii fericit în ignoranţa şi izolarea ta şi să ajungi ăn final model pentru alţi ignoranţi. HAHA nu, am glumit. Fără căcaturi în urările de Paşti. Îţi doresc zile mai puţine dar mai bune şi mai pline de însemnătate, bani exact câţi ai nevoie ca să-ţi îndeplineşti visele temerare, îţi doresc să trăieşti pe muchie de cuţit din când în când, dar să ieşi în picioare din încurcătură de fiecare dată – doar ca să vezi cât e viaţa de frumoasă. Îţi doresc să nu vegetezi niciodată şi să sorbi fiecare clipă de parcă ar fi ultima de parcă esenţa vieţii ar avea legătură cu sorbitul nebun al clipelor. Îţi mai doresc să vezi rostul universului în fiecare din desele momente în care îţi permiţi să te uiţi la cer. Viaţa e frumoasă, totul e posibil, variantele-s nelimitate. Hristos va fi fost înviat în cateva zile! (Nu contează religia, contează doar mesajul. Poţi să înlocuieşti acolo Hristos cu Buddha sau Jah dacă te simţi mai bine. Mesajul e că oarece dude a înviat şi ne-a resetat contorul de păcate). Nu că eu aş avea vreun păcat HEHE. M-am spovedit, m-am împărtăşit, sunt curat ca lacrima. Preotul m-a intrebat dacă i-am bârfit pe toţi şi daca nu cumva nu îmi fac rugăciunea de seară (şi alte căcaturi), iar eu am răspuns ce trebuia să răspund ca să treacă totul mai repede şi să devin din nou pur. "Da părinte, totul îi ok. Le-am făcut pe toate şi regret".

Poveste handicapată

Să vă spun o povestire populară fără rost. Se spune că într-un sat trăia un om tare bun la suflet. Era atât de pur încât vedea îngerii şi diavolii, îi vedea deasupra bolnavilor, îi vedea când se ducea să scoată apă din fântână, îi vedea peste tot. Era tare tipul, ce mai. PAUZĂ. A început ca un banc ? Că nu-i un banc. GATA. Veneau babetele de pe cine ştie unde în pelerinaj la dânsul, că i se dusese vestea. No, şi într-o duminică la slujbă ce să vezi. Doi drăcuşori zburau deasupra altarului şi încercau să împartă o piele de bou. Nu ştiu ce legătură are asta cu restul poveştii, dar pe piele erau crestate păcatele celor din biserică. No, şi cum se băteau aştia micii pentru controlul asupra pieii de taur cu păcate, unul din ei a alunecat pe vreun nor de tămâie şi a căzut. Au căzut amândoi de fapt, şi întâmplarea s-a dovedit a fi atât de amuzantă încât tipul a izbugnit în hohote de râs. Asta i-a fost păcatul (căci până acum n-avea nici un păcat), şi din clipa aia n-a mai avut tripane religioase. Dumnezeu i-a luat darul, căci calul de dar nu se caută la dinţi. Şi-a pierdut mojo-ul, cum a păţit odată şi Austin Powers, cunoscutul spion britanic. Şi morala ar fi că dracu te înşeală. Şi, bineînţeles, a 2a morală ar fi că nu-i bine să chicoteşti în biserică pentru că poate te trăzneşte. Vezi ? Ce ziceam ? Nici o legătură.

Epilog

Am redescoperit azi Patrice, şi ascult de zor Soulstorm, Everyday good şi Murderer. Darius Groza, şeful Jurnalului Editorialistic de Groza, a plecat în lume (din nou) fără să dea în prealabil prea multora de veste (nici măcar părinţilor). De data asta a luat-o spre vest. Data trecută a luat-o spre sud şi s-a lovit de rahatul din Bulgaria, cedând rapid psihic. Nu ştiu cum crede el că poate să înconjoare pământul în zigzag fără bani de unul singur şi iniţiativa sa mi se pare nu doar temerară şi demnă de laude, dar şi tristă. Tipul exagerează cu bildungsromanul de dupa facultate, e mult mai dus decât mine. De Paşti ne auzim probabil la un articol ceva. O să fiu cu Irinuşca nicăieri altundeva decât în Braşov. Îmi face cadou/surpriză de Paşti şi eu azi, 24 aprilie 2008, habar n-am cum să i-o întorc (încă). Dar presimt că o să mă lovească în curând vreo idee. Scuzaţi lipsa articolelor din ultima vreme. Geniul are nevoie de pauze hehe. GLUMESC, CE, nu mai are voie omul să glumească în tihnă? Oare Eminescu se simţea geniu când scria despre condiţia geniului în societate? Everyday good. Pe data viitoare

Trebuie să recunoaştem, România de după Cernobâl n-a fost tocmai jungla post apocaliptică plină de mutanţi şi groază cum poate se aşteptau unii să fie. Ba mai mult, schimbările n-au fost observabile. A trebuit să treacă timpul pentru ca mutanţii să se dezvolte în voie printre noi, să pozeze oameni normali, să crească. Acum ceva vreme dezbăteam împreună subiectul “fraţii Oprişan” şi nici prin gând nu-mi trecea că ei ar fi doar vârful de lance al mutanţilor. Au zguduit România, e-adevărat, cu versurile lor mature şi pline de însemnătate şi activism social, au fost idolii unei generaţii la vremea lor, au stabilit noi şi noi frontiere şi recorduri de vânzări în muzică omânească, dar acum au competiţie, şi nu orice competiţie, ci o domnişoară de la Timişoara cu freză şi voce de război.

În timp ce fraţii Oprişan cântau despre fabulosul de pe-atunci încă stil oprişan, Raluca din Timişoara tăcea, făcea şi… creştea. Căci asta face un geniu. Tace şi face. Şi dacă e mic creşte. Or fi avut şi fraţii Oprişan momentul lor de glorie, dar acum vreo 3 zile au fost aruncaţi pur şi simplu de pe tron de către această tânără domnişoară şi speranţă a showbizului românesc. Nu ştiu exact ce înseamna showbiz, dar ştiu din surse dubioase că Raluca a făcut tămbălău mare zilele astea printre casele de discuri care se respectă din România. Când a socotit dânsa că e o problemă de luni de zile până or începe să-i crească sânii, a şi început să se învârtă prin Timişoara. Dă după motociclist, motocicletă, dă după fustă roz trashy lucioasă, după trupă de dans demnă de a dansa în spatele virtuoasei în videoclipuri, dă după hairstylist din vreo zonă de război oarecare. Mult de umblat, multe de făcut, ceva bani de investit de către părinţii ce-i împlinesc orice moft (căci sunt ce-aceeaşi teapă), multă muncă, multă transpiraţie şi multă dedicaţie din partea Ralucăi investită în proiectul “Nu-mi pasă“. Dar a meritat. A ajuns în top. Topul mutanţilor români de după Cernobâl mai exact.

Stau şi-ascult piesa tipei şi ştii ce mi se pare interesant? Că aşa înţelege ea săraca videoclipurile târfelor mai mari ca ea de la televizor. Aude că ele se adresează “ţie” şi că vorbesc de fericire şi satisfacţii şi vrea şi ea să fie ca ele. Ca Beyonce, Andra sau Andreea Bălan. Când spune “Crezi că-mi pasă că nu îţi pasă” însă se adresează nu vreunui băiat obiect al dragostei ei, ci PROFILOR din şcoala generală unde învaţă. A înţeles complet greşit (şi iubit) mesajul Andreei Bălan (care oricum e poate şi mai şi) şi l-a adaptat condiţiei sale de prinţesă rebelă veşnic stresată de profi. Săraca e încă mândră că a ajuns în clasa a 5a şi că poate să acum să vorbească de PROFI în loc de DOAMNA şi s-a apucat de muzică. Probabil îi e încă scârbă de sărutul cu limba. Felicitări ei, inc-odată, pentru videoclipul turnat pe malul unui râu. Prevăd că o să ajungă sus în muzica românească şi că o să fie într-un an vedeta festivalului de la Mamaia. Multă baftă în continuare şi susţinere pentru handicapată din partea blogului dubios! Aştept cu nerăbdare următorul release. Şi dacă scoate album ÎL CUMPĂR, JUR.

Deci revenind, cine credeţi că ar câştiga un eventual campionat naţional al prostiei omeneşti post-Cernobâl ? Fraţii Oprişan, Ralooka de la Timişoara sau Barby fiţoasa de pe HI5 ? Despre Barby(3) vorbesc mai bine pozele din profilul său de hi5 şi porecla aleasă tot de ea decât o mie de vorbe). Consider prin urmare că şi Barby are loc în topul nostru. Uitaţi aici un site care cataloghează mutanţii destul de eficient (aici am găsit-o pe Barby). A fost aleasă pe cocalari.com prinţesa săptămânii, deci eu unul aş paria pe şansele ei. EA ŞI-A EDITAT POZELE AŞA!!!

Am vorbit despre doar 3 dintre ei acum, dar sunt mii pe puţin. Haideţi să întocmim un top al lor. Dacă mai ştiţi mutanţi ce şi-ar avea rostul aici vă invit să postaţi imediat un comentariu cu detalii despre ei. Ca să-i înscriu oficial în concurs dacă se ridică la înălţimea aşteptărilor. Am ataşat dedesubt clasicele videoclipuri cu Ralooka şi fraţii Oprişan.

Votul se desfăşoară în sidebar. Votanţii sunt rugaţi să nu trişeze în vreun fel pentru a influenţa rezultatul concursului. Căci nu de alta, dar nu te joci cu prostia. Puteţi adăuga proşti noi pentru vot. Acestea fiind spuse, să începem. Fie ca cel mai bun să câştige! *trompete*

(more…)

A CAPTCHA is a program that protects websites against bots by generating and grading tests that humans can pass but current computer programs cannot. For example, humans can read distorted text as the one shown on the right, but current computer programs can’t. The term CAPTCHA (for Completely Automated Turing Test To Tell Computers and Humans Apart) was coined in 2000 by Luis von Ahn, Manuel Blum, Nicholas Hopper and John Langford of Carnegie Mellon University. At the time, they developed the first CAPTCHA to be used by Yahoo. A free, secure CAPTCHA implementation is available here from the reCAPTCHA project at Carnegie Mellon University.

Ai văzut chestia asta pe multe situri pân-acum, sunt convins. Serveşte webmasterului la filtrarea boţilor de oameni şi serveşte şi progresului umanităţii, căci fiecare nouă înregistrare de user ajută la transcrierea de cărţi vechi. Foarte frumos şi nobil. Dar partea interesantă abia acum începe. Folosirea automată a creierelor drept forţă de calcul va duce inevitabil la calculatoare mai deştepte decât oamenii. Inteligenţă artificială în adevăratul sens. Totul a început oficial după ce Luis von Ahn a inventat CAPTCHA. Spammerii deţineau atunci situri porno şi s-au gândit să tragă un folos de pe urma lăbarilor ce-o freacă toată ziua în faţa monitorului. Au provocat, după mine, adevăratul început al inteligenţei artificiale, au dus lumea pe drumul spre un calculator mai deştept decât omul. Era inevitabil, era următorul pas, trebuia făcut. Avem nevoie de un sistem care să se folosească transparent de creierele noastre pentru a obţine rezultate spectaculoase. Şi-aşa le cam ignorăm potenţialul şi ne scăldăm în dulcea ignoranţă în cea mai mare parte a timpului. La o scară mică asta face si captcha-ul de mai sus: foloseste creierele oamenilor în loc de procesoare pentru a traduce cărţi. Ceea ce ieri intuiam doar că trebuie să poată fi făcut cumva este azi posibil. Cărţile alea sunt traduse de calculatoare care se folosesc de creierele maselor. Suntem dispensabili, suntem cifre cu mult în dreapta virgulei în calcule statistice întocmite de oameni deştepţi şi, în viitor poate, de calcuri.

Cum spuneam, Luis von Ahn a fost inspirat de o anume tehnică a câtorva situri porno de a evita captcha-ul de la înregistrarea de user nou pe yahoo. Spammerii aveau nevoie să trimită mii de mailuri pe zi automat de pe conturile lor de yahoo, aşa că yahoo a impus limita de maxim 100 de mailuri pe zi. Şi că ce s-au gândit ei băieţii? Au venit cu o metodă ingenioasă. De fiecare dată cânt un bot se blochează la captcha pe pagina de  înregistrare de cont nou, un mesaj apare pe ecranul unui vizitator random al reţelei de situri porno. Mesajul afişează captcha de la inregistrarea de pe yahoo şi cere input din partea omului, căci altfel nu-l lasă să-şi continue activităţile onaniste. Odată obţinut inputul de la user (e obţinut evident foarte repede), cuvântul e trimis la bot şi înregistrarea automată e dusă la capăt. Contul e creat, şi miile de mailuri sunt oricum trimise. Principiul a fost luat de-aici deci şi adaptat de tipul ăsta care, deştept fiind şi cu doctorat & stuff, l-a dus pe culmi nebănuite.

Tipul a scris în java nişte joculeţe geniale care se folosesc de principiile jocurilor interactive de la partyuri (mimă, adevăr sau provocare, etc), care oferă satisfacţie jucătorului şi în acelaşi timp cataloghează imagini random de pe Google Images (pun taguri super precise, delimitează obiecte – ca în pozele de mai sus – din ele punând astfel baza unui viitor motor de căutare pe obiecte). Dilema care a rămas acum e legată de cât de repede vor fi catalogate TOATE imaginile de pe Internet. Termenul variază de la două săptămâni la vreo 2 ani, dar oricum, e cel puţin uimitor. În viitor (dacă ideea omului va fi implementată la scară mai largă decât pe captcha.net, espgame.org sau peekaboom.org) vom fi martorii unor schimbări spectaculoase pe net. E doar o chestie de a şti să foloseşti puterea de calcul a milioane de minţi în unison. Şi unii stăpânesc deja “arta” asta. Un procesor global. O să ajungem sclavii maşinilor, ca-n Matrix. Să ne mutăm pe altă planetă cât mai avem timp! Baaa baa black sheep.

Ca să vezi videoul de m-a stârnit aşa pe subiect dă click pe “Read the rest »”

(more…)