În primul rând trebuie să te înştiinţez că dacă îţi place cum scriu şi vrei sa o ţin aşa atunci trebuie să-mi zici şi mie asta. Prin comentarii la articole, prin mailuri, prin telefon, prin afişe imense pe strada sau prin vreo ordonare deloc aleatoare de stele pe cer de noapte boemă de vară – dar prefer ultima variantă.

Apoi.. am fost în Vamă în weekend şi am făcut-o lată în sensul că încă am ochii sparţi, intoxicaţie alimentară şi ganglionii umflaţi. Şi azi e nu luni, nu marţi, ci nimic altceva decât MIERCURI. Nu ştiu alţii (cum sunt), dar eu am început să mă satur să ţin ochii deschişi doar pe jumătate pentru că ustură dacă-i deschid mai tare sau dacă e lumina prea puternică.

No.. şi hai să-ţi spun cum s-a ajuns aici, că poate cauza e mai interesantă decât efectele. Am plecat la 4 dimineaţa din Braşov, am ajuns la 14 sâmbăta în Vamă. Am pus cortul la tanti Lenuţa, am observat că rottweilerul Capsator nu mai e o ameninţare şi că-i curtea plină de hipioţi pe tripul lor fiecare. Semne bune weekendul are. Mare cu alge, bere după bere, muzică faină în Shire, Shrooms şi Expirat şi tadaaa! petrecere nebună până dimineaţa. Shrooms e în locul Pointului de anul trecut, între Shire şi Expirat. Shrooms e foarte tare pentru că pun drum şi se strâng oamenii mai spre dimineaţă şi dansează ca şi cum întro oră ar fi sfârşitul lumii şi ar vrea toţi să folosească cu folos ultima oră de viaţă. Poate nu e bună comparaţia, dar totuşi Şrums îi ăl mai tare bar de pe plajă când se dansează, şi e pictat cu chestii psihedelice. Ca şi în Shire, un om din doi e prea cool ca să fie descris în cuvinte. Dar să detaliem puţin, că ăsta-i subiect măricel.

Cu dreaduri, cu ochelari de soare de aviator, cu pantaloni până la genunchi din vreun material comod şi cu tot felul de alte accesorii menite să confere un avantaj serios într-o eventuală discuţie, noii hipioţi sunt pregătiţi pentru petrecere. Evident, discuţia este mereu de o asemenea natură încât accesoriile de care spuneam mai sus să cântărească serios în ochii interlocutorului. Eh, ca să fac rahatul scurt am să recunosc repede că nu-mi place izul de ipocrizie care domneşte printre falşii ăştia. Ar arăta ei ca şi cum mamă le-ar fi Bob Marlez şi tată Che Guevara, dar i-ar durea în acelaşi timp în pulă de ideile pentru care au luptat oamenii ăia toată viaţa, până la moarte poate. Nu frate, activismul e greu! E aparent mai uşor să pari decât să fii, mai uşor să ai dreaduri decât să ai dreaduri şi să crezi în Jah Selassie I Rastafari. Am crezut că mă identific cu rebelii ăştia până am văzut că în afară de haine n-am nimic în comun cu ei, nici măcar muzica. Căci le place să le fie băgată muzica pe gât. Acceptă, chiar dacă e Pendulum sau Black Sun Empire. Le ajunge că nu-i comercială şi că e pusă de vreun dijei mai necunoscut, nu mai stau să se întrebe dacă chiar sună bine sau dacă djul ăla chiar e de ascultat. E cool şi ajunge. În fine, pula mea, nu mai stau să cârtesc ampulea. Mă duc să-mi pun extensiile rasta şi să ascult Gentleman (melodiile mai comerciale bineînţeles, pentru că sunt mai apropiate de pop). Poate nu-s cel mai în măsură să spun asta, dar mi se pare destul de uşor să fii cum te taie capul şi să nu te iei după gloate. Trebuie doar să rămâi cum eşti, să nu încerci să pari altceva, căci din asta apar o grămadă de probleme.

Revenind la Vama Veche acum, am găsit-o mai goală ca niciodată. Nud de-a dreptul. Corturi puţine, lume puţină, strada principală goluţă. PERFECT! Cred că am şi avut o erecţie sumară văzând Vama aşa de goală. Nu tu băieţi bronzaţi cu borsete, nu tu aglomeraţie mai ceva ca-n Costineşti, nu tu fete pe tocuri de-un kilometru înălţime. Viaţă liniştită. Lumea se refăcea probabil şi se pregătea de sâmbătă seara, căci pe la 9 s-au umplut toate barurile, odată cu plaja şi apoi nu mai ştiu. Am băgat o chestie verde şi m-am făcut cum nu se poate mai praf de la aşa ceva. Paranoia, frig, transpiraţie, dorinţă arzătoare de somn, râsete isterice, tăiţei de supă peste tot, mişcări sacadate – atât ale mele cât şi ale celor din jur. Ca la carte. Şi sunetul celor de la Luna Amară m-a necăjit la cel mai profund nivel, nu ştiu de ce. M-am luptat (nu degeaba) cu somnul şi peste două ore eram iar cât de cât fresh pe o masă în Expirat sau Shrooms sau ce dracu mai era. Nu mai ţin minte mai nimic din noaptea ciudată de sâmbătă, de-aia notez.

M-am trezit luni dimineaţa într-un pat care nu era al meu, aflat într-o curte care nu era a mea, în nici o casă. După 5 secunde de năucire au început toate să se lege. A fost fain la mare. Nu mai fac, nu mai beau, nu mai fumez. Poate doar la anu, dacă nu m-oi transforma între timp într-un moş cu planuri plicticoase. Vineri la 9 jumate plecăm la Budapesta cu Interrailul, peste vreo 3 zile după vineri o să fim în Viena, iar peste vreo săptămână în Amsterdam. Ok, poate acolo mai fac.

A, eşti curios de bube, nu ? Îs de la frigărui de pui de La Roată (fostul El Comandante). Au fost bune pe moment, dar dimineaţa am crezut că am pojar. Poftă bună! Vă iubesc pe toţi. Nu întreba ce-a fost asta, nu vreau să răspund, nu vreau să fiu tras la răspundere. N-am greşit cu nimic, totul e perfect. Poate mai postez ceva înainte să plec.

Mersi Grasu Mare pentru shoturile de absint! Eşti cel mai tare. Mersi Cristina pentru ştii tu ce! Nu sex. Şi tu eşti cea mai tare. Şi de fapt ce mai. Mersi toţi, toţi sunteţi cei mai tari.

Al vostru temporar afectat pe plan psihic şi psihedelic Flo

Plecăm din Braşov noaptea asta cu trenul de 3:30AM – spre Mangalia that is.

Deci mâine pe la 2 debarcăm în Vamă şi punem cortul la tanti Elena cel mai probabil, că acolo l-am mai pus şi anul trecut. Sper că a eutanasiat căţelul ăla negru Capsator, şi că o să mă pot desfăşura la mare fără să-mi fac probleme că aş putea muri sfârtecat de un rottweiler jucăuş care m-a confundat cu o şosetă flauşată.

Vama nu mai e ce-a fost? E plină de struţi, oferte de sezon şi de muzică tot mai comercială? Nu-i bai, măcar mai sunt hamsii, bărci eşuate boem pe plajă şi Shire & Expirat. Bine bine, recunosc, nu plănuiam să calc vara asta pe-acolo, dar acu dacă s-a nimerit de ce să nu mă duc? Aştept totuşi încurajări şi bătăi prieteneşti pe umăr.

Am visat de la Garden State încoace să fac boogie boogie cu Natalie Portman. Şi îl ascult de un an Devendra Banhart, hipiotul actor ciudat latin. Carmencita mi se pare cea mai tare piesă a lui de până în prezent (de ascultat în vreo dimineaţă de vară cu rouă). Abia recent (după ce am văzut videoul de mai jos) am aflat că aştia doi îs împreună. Cine-s Brad Pitt şi Angelina pe lângă Natalie Portman şi Devendra Banhart?
Nu vă lăsaţi induşi în eroare de clip (parodie la Bollywood şi la mitologia indiană). Melodia e genială.

Na şi matale-o bucată. Sunt la ţară bă hahahaha

Ştiţi restaurantul ăla Budapesta din Braşov de pe Republicii? Ăla de deasupra Terranovei cu obloane roşii şi cochete? Ăla cu cea mai romantică vedere de pe cea mai romantică stradă din Braşov? Hai că trebuie să-l ştii. Portă numele capitalei Ungariei şi totodată al primului oraş din turul meu prin Europa. E restaurantul unde am vrut mereu să merg şi să stau la o masă de la geam cu geamul deschis pe la 8 jumate într-o seară de vară şi să simt aroma Braşovului. În fine.

A ARS.

Destul de trist din punctul meu de vedere, căci n-am apucat să-mi îndeplinesc visul pervers cu iz de gulaş. Există însă şi o parte bună, şi anume că a căzut T-ul din Terranova, iar piţipoancele erau îngrozite şi chiţăiau printre terasele în aer liber, poliţai şi furtunurile pompierilor. O privelişte minunată – cred că aşa se zbenguiau şi când a ars Roma acum 2 milenii. Nimic nou sub soare.

Brasov, Kronstadt, Corona sau… Brasso. Spune-i cum vrei, insa din orasul medieval din acest spatiu multicultural, lipsea ceva… Bucataria ungureasca. Din campia arsa de soare a Ungariei ti-am adus cel mai bun bucatar, mancaruri traditionale si vinuri de Tokaji…

Se pare că nu numai câmpia Ungariei e arsă.