Dacă mâine s-ar întâmpla ceva care mi-ar schimba lumea radical aş fi pregătit şi aş acţiona cu sânge rece, pentru că visez situaţii de-astea de câteva nopţi încoace. Ba ne atacă urşii rostogolitori care zdrobesc tot în cale inclusiv cabana în care ne adăpostiserăm de ei, ba mă îngrozeşte şi uneori prinde mâzga neagră ce se stabileşte în ochii apropiaţilor ca-n Dosarele X, ba chiar uneori aflăm cu toţii adevăruri mistice străvechi ce ne schimbă vieţile pentru totdeauna.

Sunt eu mereu, sunt în vremuri asemănătoare cu astea, dar am la îndemână echipament de soldat, puşti cu lunetă, gadgeturi sf, puteri supranaturale, cunoştinţe vaste în te miri ce domeniu, câte-o abilitate fizică  ieşită din comun (sărituri mari de ex) sau uneori simt chiar detaşare de societate într-un fel asemănător tripurilor pe salvia divinorum sau chiar ciuperci.

Nu-s nici bune nici rele, per ansamblu, visele. Uneori mor şi mă trezesc în mijlocul nopţii (mişcând mereu piciorul violent), alteori mă trezesc înainte să mor, bucuros că nu era decât un vis, dar în rest nu-s decât chestii faine de povestit. Experienţe mistice, peisaje ce-ţi taie respiraţia (lagune, palmieri, deşert, munţi), poveşti incredibile, descoperiri epocale sau melodii geniale compuse în vis, toate mă fac să mă trezesc cu zâmbetul pe buze. Păcat doar că le uit şi că nu mai rămân decât cu secvenţe prea vagi. Că viaţa e ca visele sau visele sunt ca viaţa, asta nu contează aşa mult până la urmă.

Cert e că nu-i nimic cert.

Ca să fie clar, prin loc de party rebel se înţelege o hală sau un club în care se strâng pentru o vreme în fiecare sâmbătă toţi hipioţii din zonă (şi toţi studenţii petrecăreţi veniţi acasă din Cluj, Timişoara sau Bucureşti) ca să socializeze, să bea cocktailuri cu nume ca-n Vamă şi să ţopăie pe muzică de-ţi ridică părul pe spate de mişto ce e. Spun pentru o vreme pentru că de la un moment dat se fute treaba: bătăi, droguri, raiduri, tulburare a liniştii publice şi alte chestii d-astea amuzante într-un fel, şi tipice subculturii din care facem parte.

Clubul se află în Centrul Civic (am avansat, nu mai îngheţăm într-o sală de uzină din periferie) pe strada Paltiniş vizavi de biserica de lemn, prin gang, în fosta parcare subterană. Ei bine ăsta se numeşte Suburban, prmite lasere şi ultraviolete (oh goodie), fum, bere cu 3.5 lei şi (citez) multe altele. PLM. Se deschide sâmbăta viitoare cu un party ce se vrea de zile mari:

Cine nu s-a mutat acu 2 zile în Braşov a mai petrecut sigur pe seturile lui Snow şi ale localilor Proton Kid şi Nufojah. Ne auzim poate pe-acolo.

Tocmai am terminat de văzut Surfer, Dude! Nu călăresc valurile decât de câteva ori pe an, fără placă sub picioare şi doar de-alea mici, dar… cum era să nu mă uit? Şi numai din respect pentru fraţii noştri boarderi de toate neamurile şi tot aveam datoria să petrec 2 ore din viaţă cu ochii la filmul ăsa. Am trecut, tot din pricina respectului ăstuia, şi peste clasicele şi desele clişee legate de dudes, am trecut şi peste acţiunea nu tocmai inteligentă sau peste dinţii perfecţi ai moşneagului Bob, păstor de capre şi cultivator de muguraşi. Scăpat deci de toate virtualele piedici ce mi-ar fi putut afecta buna dispoziţie şi cheful de viaţă pe care-l aveam la începutul filmului, mi-a rămas doar să mă mir de cât de mici rulează ăia jointurile, să descifrez simbolurile milenare impregnate în cultura hippie şi implicit surf şi să ascult cele două melodii reggae pizdă de la final.

Şi totuşi nu sunt. Lumea e aici, iar eu sunt aici. Şi totuşi nu-s singurul ciudat. De fapt nu ştiu pe nimeni cu adevărat normal. Însăşi dorinţa ne face să fim dezaxaţi, căci fie că vrem să păstrăm iluzia de normalitate, fie că vrem să bravăm cu aia de anormalitate, tot acolo suntem. Departe de normal. Atât de departe încât ne permitem să-i judecăm pe cei din jur care au călcat strâmb oficial, nu doar în minte sau pe ascuns, ca noi. Nu există om fără păcate la adresa societăţii (şi a divinităţii tradiţionale), aşa cum nu e nici oaie în afara turmei sau pasăre în afara stolului.

Bine, o să spui, dar sunt câteva păsări care iau viaţa în piept şi se iau de aripă/copită cu oile rătăcite de turmă. Ele sunt ori cu adevărat nebune ori cu adevărat înţelepte. Oamenii care renunţă la dorinţă rup ciclul, ies din turmă fără să vrea, fără să nu vrea. Nu le mai pasă de modelul celor care au reuşit în viaţă, nu le mai e frică nici de nereuşita ce le bate la uşă teoretic. Oamenii ăştia sunt cei pe care îi apreciem pentru că nu au niciodată nimic de pierdut, pentru că sunt sufletul petrecerii din lipsă totală de egoism, pentru că ştiu să se distreze, să accepte veştile proaste sau să înfrunte orice. Oamenii ăştia n-au de fapt dorinţe… modelele şi bazele societăţii sunt fără de păsuri, temeri sau scopuri. Ei îşi permit să rişte şi ştiu să ducă succesul sau eşecul. Îi iubim, îi slăvim, sunt peste tot în jur, inspiră iubire de viaţă şi ne amintesc de unde am plecat, fără nici o urmă de răutate sau intenţie.

N-am ştiut mereu cum stă treaba, am avut pur şi simplu norocul să vorbesc cu oamenii potriviţi, să citesc cartea potrivită, să fumez chestia potrivită şi să deschid ochii mari la momentul potrivit. Şi luna era sus pe cer şi ea mare like a big pizza pie, mă îmbia să mă trezesc. A venit şi-un iepuraş pogonaş la mine să mă adulmece, chestie pe care cei care se agaţă de faze ar fi interpretat-o cel puţin ca pe-un semn, dacă nu ca pe o minute. De la CINE minutea? Cine să fi pus iepurele fricos să vină să-mi mănânce din mână fix în mijlocul naturii? Dumnezeu e un el, are barbă şi ego?

Urmează un pragraf ampulea, obscen, critic (în contradicţie evidentă cu textul de mai sus), dar cu vino-ncoa: Acestea fiind spuse, am să trec acum din lipsă de internet (muie Romtelecom) în vreun program Adobe şi am să încerc să fac o ilustraţie pizdă abstractă pentru articolul ăsta (cum altfel decât) vag. Trebuie să înţelegi că în momentul ăsta nu am decât text, dar peste juma de oră o să fie in dreapta sus o poză, care poate că-mi va fi ieşit faină sau poate că nu. Nu pot decât să aştept să văd.

PS: articol scris pe Yonderboy – Ohne Chanteuse (dacă dă cineva un cur de şobolan)

Model de mail către reclamatii@clicknet.ro

Salut Clicknet.

Ma numesc Florin si am net de la voi de vreo 2 ani cu router speedtouch in chirie. Am fost foarte bucuros la inceput, dar entuziasmul a lasat dupa cateva zile locul deceptiei, caci netul… pica des. In unele zile odata la 5 minute, in altele odata pe zi, si in sfarsit in altele deloc (mai rar). Pica DSLul în draci.
Dupa ce am vorbit la telefon cu un asistent de-al vostru mi-a trimis acasa o echipa care nu stiu exact ce-a facut, dar dupa ce-au plecat a mers netul fara cusur cateva zile (coincidenta poate). Au spus ca suntem prea departe de nu stiu ce si ca se pierde semnalul dsl pana aici (locuiesc la vreo 2 km de posta, locul de unde vine DSLul clicknet in comuna unde locuiesc la cativa km de Brasov).
Ok, m-am impacat cat de cat cu ideea, desi nu-i normal, din moment ce am incheiat un contract cu Romtelecomul si in contract nu scrie nicaieri ca se poate sa pice netul din 5 in 5 minute.
Dar am acum recent (de vreo 2 luni) alta problema, si mai nasoala. A inceput speedtouch-ul sa faca fitze: se reseteaza din senin si apoi continua cu reseturile si nu mai am ce-i face (degeaba il scot din priza si il bag iar, degeaba apas pe butonul de shutdown de 2 ori, totul in zadar). Am sunat la voi din nou si, dupa clasicul “aveti virusi” (sunt programator, n-am virusi), m-au indemnat sa fac upgrade de firmware la speedtouch. Acum sunt la munca, iar acasa netul e picat si routerul a luat-o iar razna. Probabil trebuie sa-l las vreo saptamana sa se calmeze din nou, cum am mai facut? Nu am cum sa mai fac upgrade-ul de firmware, caci nu merge routerul DELOC. Chit ca ma indoiesc ca upgrade-ul asta imi va rezolva problemele cu netul, nu am alta posibilitate decat sa incerc. Si acum n-o mai am nici pe-asta.

Astept replyul dumneavoastra, si sunt curios daca pot sa renunt la chiria pe speedtouch si sa configurez eu un router (ce ma sfatuiti sa cumpar si cum sa fac sa modific contractul cu clicknet ?)

Multumesc anticipat, astept raspunsul dumneavoastra.

Morală: bagă RDS!

[update la câteva luni după ce am scris articolul]:

Ana G Says:

Numele meu este Ana Ghimpu si fac parte din echipa de relatii publice a Romtelecom. Am citit postul dumneavoastra si daca mai intampinati probleme cu serviciul Clicknet, va rog sa imi scrieti atat dumneavoastra cat si cititorii blogului. Am vazut ca exista nemultumiri in acest sens si voi incerca sa ajut pe fiecare in parte. Adresa mea este ana.ghimpu@romtelecom.ro.