Pentru că plec mâine m-am gândit să nu vă las chiar în halul ăsta de-n ceaţă, aşa că am să vă înşirui acum programul. Mâine la festivalul Watumi din Braşov: energie kundalini, filozofie, flăcări scuipate pe nas, vată de zahăr, Blazzaj, Mauser, bere. Vineri dimineaţă la orele 6:30 din dimineaţă hop spre Constanţa cu acceleratul cu cetăţenii: Alexandra, Alexandru, Marius, Iulia, Mihai. E doar 45 de lei până la Constanţa, iar cu personalul sau autobuzul spre Mangalia şi microbuzul spre Vama Veche ieşim oricum mai ieftin decât cu rapidul, care e 75 de lei de la Braşov la Mangalia. Merită aşadar.

Apoi poate merem în Deltă, unde nu-i nici un stres, pentru că nu-i loc de agitaţie prin atâta amar de chillăneală. Sau poate nu mai ajungem pt că n-or mai fi bani, dar asta se va investiga la faţa locului de către organul competent.

Pe 12 august, ca să vă reamintesc, ne vedem la Teknival, unde va fi rave. Fără organ în perimetru.

Dar hai să motivez limbajul reverenţios cu accente de miliţie. Am avut prea mult contact zilele astea cu poliţia şi incompetenţa ei, din pricina vecinilor beţivi, care au făcut atâta tărăboi sâmbătă încât am decis că-s mai buni cu picioarele rupte decât cu ele-ntregi. Aveam eu o vecină pe care o respectam, în sensul că nu mă tutuiam cu ea, ba chiar îi ziceam Tanti Ana. Acum însă, după ce scandaluri a făcut, nu mai pot să mă adresez dânsei decât cu “tâmpito” sau “handicapato”. Stres şi agitaţie prea mare, am nevoie acum de plajă.

Observ că nu mai am aşa tragere de inimă la aşternut gânduri pe hârtie, şi asta mai ales după ce-am conştientizat felul în care acţionează bloggerul ca să atragă lauri de la cei din jur. Aici m-am inclus şi pe mine.

Aş fi scris despre ce-am povestit azi cu prieteni vechi, cu vânzătorul de îngheţată sau cu nişte yogini, aş fi scris despre o noapte braşoveană mai faină ca altele, aş fi scris mai multe despre vecinii tâmpiţi, dar ce sens are? Suntem toţi o apă şi-un pământ, ce rost mai are să scriu aici despre astea?

Mai spun doar că n-am putut să simt energia Kundalini privind poza unei indience cu un ochi mai mare şi unul mai mic şi unul roşu în frunte, şi asta pentru că eram beat. Atât mai zic. Poate data viitoare mi s-o schimba viaţa cu totul, cum zicea tipul de la workshop c-a păţit el când era trântor mic.

V-am pupat, revin cu poveşti noi de la Watumi şi din Vamă.

… la partea cu nainainainai na nainainananaina nainainaina nainananana.

In codrul verde nu se mai pierde
Nu se mai vede urma de cal
Pe la izvoare nu mai apare
Umbra calare-a vreunui haiduc
Unde s-au dus, cind au apus
Anii de sus ai gloriei lor?
Unde-s pistoalele? Unde-s pumnalele?
Caii si flintele haiducilor?
La drumul mare nu mai apare
Sa mai omoare cate-un ciocoi
Sa ia toti banii pentru taranii,
Pentru sarmanii plini de nevoi
Unde s-au dus, cind au apus
Anii de sus ai gloriei lor?
Unde-s pistoalele? Unde-s pumnalele?
Caii si flintele haiducïlor?

Şi oricum, cine suntem noi să-l contrazicem?

Port discuţii tot mai dese şi mai înflăcărate cu oameni tot mai variaţi. Cei care mă cunosc îmi sunt oponenţi mai pe măsură pentru că-i cunosc şi eu şi mimez o responsabilitate cu destinele lor, care ascunde nesiguranţa generală ce dăinuie în mine printre momentele de inspiraţie extremă. Adică parcă mai din inimă vorbesc cu AmiculX de pe plajă la  bere decât cu sora sau verii sau mai ştiu eu cine. Mai degrabă scriu pe blog “legalizaţi psihedelicele” decât să strig asta la o petrecere cu familia. Şi nu pentru că aş cauza infarcturi printre rude în plină masă festivă, dar pentru că aş fi un model nu tocmai bun de imitat pentru tineret în condiţiile în care societatea rămâne-aşa pentru încă 50 de ani. Am ajuns să mă simt responsabil de traiectoriile lor, de parcă le-aş fi părinte, de parcă am drept de viaţă şi de moarte în vieţile celor din jur. Poate şi din pricina multitudinii de feluri în care pot fi interpretat, poate şi din pricină că nu mă pot interpreta nici eu. Şi totuşi pe mine nu mă cruţ, citesc, vizionez şi ascult tot ce prind despre tibet, buddha, sufiţi, ismailiţi, anarhism, filosofie, religii, psihedelice, ego, sine, transcendenţă, iluzii, şi asta recomand oricui, o viaţă în care să nu stea niciodată pe loc.

Prea lung şi de căcat pasajul despre responsabilitate de mai sus. M-am lăsat de master, asta vroiam să vă spun în ciorna asta beliocasă, m-am lăsat pentru că am considerat că prea multă şcoală poate să fută serios bibilica. Poate o să ziceţi că nu prea mai avea ce fute oricum, dar cum adică? Ia să întocmim proces verbal cu desfăşurarea şi lista celor care s-au gândit să afirme aşa o porcărie, ca să le dau ban. Eii, doar n-o fi Florin prostul proştilor.

Sunt autodidact nihilist self employed fără prea mare succes, cu accente de DIY. Vagabond ca la carte. Şi totuşi mi-ar fi comod să fiu măcar astea. Să fiu orice, să aparţin vreunui grup, să am cui mă destăinui. Dar n-am. Nu-s nimic. Nu mă pot cataloga, îs prea multe şi totodată prea puţine. Iar am dat-o în bălării. Să-mi fută cineva o palmă data viitoare când mă mai scap. Am jucat aproape cel mai nebun joc posibil. Zic aproape pentru că e întrecut doar de fightclub. Ideea e că stăm toţi în cerc şi futem palme vecinului de cerc. Se mai întoarce roata, se mai schimbă poziţia, dar oricum îţi pune binişor sângele şi viaţa în mişcare. Un fel de friptea în mai mulţi, dar cu palme voinice pe faţă. Merge mai bine cu alcool şi fără resentimente, dacă vă întrebaţi.

Şi aşa.. pentru ce-oi fi făcut atâta amar de ani de şcoală? Măcar cu franceza de mă alegeam, dar nu s-a lipit nici aia de mine. Şi nu doar că nu văd rostul şcolii, dar mi se pare dăunătoare: nimereşti într-un anturaj tâmpit, ai baftă de 2 3 profi în ajun de harakiri mental, te scârbeşti de câteva materii sau, mai rău, de învăţătură în general, ajungi să cureţi pantofii colegilor mai proşti, dar mai stabili la cap. Nu asta promite şcoala, dar pân la urmă-i logic. Nu putem s-ajungem toţi cosmonauţi. Mulţi ajung însă cosmonauţi doar pentru că nu se bazează pe şcoală şi o ţin pe plan secundar.

Eliade zicea că omul mediocru recunoaşte geniul când vede în el tot ce n-o să fie el niciodată, vede lipsa dorinţei de a fi altfel, de a fi mai bun, vede negaţia esenţei lui aparente, esenţă ce-o să-l însoţească toată viaţa. Am dezvoltat eu, şi cu ocazia asta mă întrebam pe cine imit, care-mi sunt modelele? Pe cine consider demn de admiraţie? Pe cine copiez când scriu rândurile astea?

Nu copiez pe nimeni, dar nici geniu nu mă simt. Şi dacă eu nu-s geniu atunci cine e? Că aş vrea să-l copiez.

Am fost cu biţa, am văzut luna şi calea lactee, am sărit peste linia contunuă, am ascultat jaga jaga de pe stradă de lângă o nuntă. Am terminat campania evil pe hard la lord of the rings. Mă duc la nuntă duminică. Chiar, acum mi-am dat seama, nunta îi duminică, nu sâmbătă. Aş putea aşadar să mă prezint şi la a 4a întâlnire a bloggerilor braşoveni, că de ce nu! Ăsta era buletinul nocturn, informativ de ştiri.

Noapte bună.

De la o vreme unele chestii îs nerecomandate minorilor. Suntem oare atât de degeneraţi încât nu mai putem fi responsabili de ceea ce creem? Ne e atât de ruşine cu lumea pe care am clădit-o încât n-avem coaie s-o arătăm în întreaga ei goliciune splendidă copiilor? Ne e frică de noi înşine şi transmitem frica mai departe interzicând generaţiilor noi să aleagă. Îi protejăm, îi ferim de scene violente/porno din filme, îi ferim de tutun şi alcool, îi ferim de limbaj obscen, pentru ca de fapt tot pe noi ne protejăm. Ba mai şi ţinem tutunul şi alcoolul legale şi facem comerţ cu ele. Practic în lumea asta îşi taie toţi craca de sub picioare, chiar dacă aparent încearcă să salveze sau să taie craca altuia. N-are nimeni treabă cu nimeni, suntem o societate egoistă.

Nu poţi să scapi de frică decât dacă dai ochii cu ea, dacă o înţelegi. Şi nu poţi să o înţelegi decât dacă nu mai ai nimic de pierdut. Decât când acţionezi fără să-ţi sticlească ochii după rezultatul acţiunii, fără să crezi că ţi se cuvine vreodată ceva. Şi dacă nu ţi se cuvine niciodată nimic, atunci de ce pula mea există filme interzise minorilor? De ce fac adulţii prostii mai mari decât copiii? Cum reuşim să corupem copiii în halul în care ajung unii funcţionari publici sinucigaşi, criminaşi în serie sau advertiseri? Ei săracii vin pe lume cu cele mai bune intenţii, dar au ghinionul să nimerească în “lumea civilizată”, lume care îi învaţă să trăiască artificial. Să poarte haine, să comunice vibrând corzile vocale sau măzgălind pagini.

Şi cine-o fi fost atât de înţelept încât sp hotărască ce-i bun pentru copii şi ce nu e? Ar fi lumea mult mai bună dac-ar decide copiii ce-i recomandat adulţilor şi ce nu şi dac-ar fi adulţii educaţi de copii, nu invers.

1. mi-am măzgălit camera pe toţi trei pereţii şi pe tavan.
2. am făcut nişte bani – numai buni pentru HABAR N-AM CE, dar lumea zice că-s buni.
3. am văzut un film japonez despre hikikomori şi am regândit şusta cu statul în casă forever and ever Ever.
4. am mers cu trenul spre Cluj şi înapoi la Braşov, în scop de dragoste. Dragoste care, apropo, o înţeleg mai puţin ca niciodată. Adică, dacă înainte recunoşteam că nu ştiu dacă am iubit vreodată în sensul descris de Hollywood sau Bollywood, acum mai am în cap doar o varză totală cu accente de budism şi nihilism. Ce-i dragostea şi pe cine iubesc eu dacă nu-s sigur nici măcar de existenţa celor din jur?
5. am făcut o chestie pe care-o amân de 6 ani, şi anume am citit Eliade. Solilocvii şi Fragmentarium, adică filozofie, nu proză. Destul de grea Solilocvii, cred că a scris-o pe haşiş (destul de mental, judecând după faptul că încă mai putea să scrie). Glumesc, nu era el genul care să se intoxice cu altceva decât dragoste chicioasă, de-aia de care ziceam mai sus.
6. n-am stat pe net, şi am ajuns la concluzia că depinde netul de mine, şi nu eu de el
7. au ţinut două chefuri la mine-acasă cât am fost plecat două nopţi
8. a fost unu pe care cică eu l-aş fi pleznit, dar mă îndoiesc. Nu c-a fost
9. un tip: cel mai scurt drum spre descoperirea sinelui e o călătorie în jurul lumii
10. m-am uitat la un episod din Dallas, în amintirea vremurilor în care eram ţânc. Foarte bune ălea, Pamela şi Sue Ellen, dar numai la făţău
11. am venit acasă şi o să vă mai povestesc, pe măsură ce le gândesc sau se întâmplă
12. păstrăm legătura