Critică extratereștrii ce-am devenit de când am început să ne tăiem creanga de sub picioare și să omorâm tot ce-avem în jur pentru o bunăstare tristă. Se constituie ca o critică fină la adresa felului în care ne-am îndepărtat de rădăcini, atinge materialismul, consumerismul, colonialismul și expansionismul, mai ales pe cel american. Aș putea să vă povestesc despre scena de luptă a la Rambo din final sau despre “oh shit”urile tipic hollywoodiene sau despre “I don’t know what you smoked back there, but…”, dar simt că nu-s întâmplătoare nici clișeele, parcă au și ele un rost.

O grămadă de filozofeală new age, dar la modul inteligent de data asta. Suntem toți copiii zeiței planetei Pandora, suntem energie primită la naștere și dată înapoi prin moarte. Cum altfel? Rasa de primitivi spirituali elfi ștrumfi îs mult mai avansați în spiritualitatea lor frumoasă decât pământenii puternic tehnologizați dar cu povara unui ego ce se vrea hrănit cu civilizații întregi, reușind să fută la cap o entitate neutră de mii de ani, pe Dumnezeu în persoană mai exact.

Genial. Vizionare plăcută.

Mai știți intuițiile alea ale mele cu binele și răul fiind tot aia, cu extreme, contradicții, haos, ordine? Ar fi trebuit să-mi dau imediat seama că nu-s ale mele, pentru că nimic din ce gândesc nu-i original, pentru că nu prea poate să fie. Ba unii, precum William Blake, au avut șansa să se nască vizionari considerați nebuni de societate și să aibă tripuri fără psihedelice, să fie învățători toată viața:

The ancient Poets animated all sensible objects with Gods or Geniuses, calling them by the names and adorning them with the properties of woods, rivers, mountains, lakes, cities, nations, and whatever their enlarged & numerous senses could perceive.

And particularly they studied the genius of each city & country, placing it under its mental deity; Till a system was formed, which some took advantage of & enslav’d the vulgar by attempting to realize or abstract the mental deities from their objects: thus began Priesthood; Choosing forms of worship from poetic tales. And at length they pronounc’d that the Gods had order’d such things. Thus men forgot that All deities reside in the human breast.

THE VOICE OF THE DEVIL

All Bibles or sacred codes, have been the causes of the following Errors.

1. That Man has two real existing principles Viz: a Body & a Soul.
2. That Energy, called Evil, is alone from the Body, & that Reason, called Good, is alone from the Soul.
3. That God will torment Man in Eternity for following his Energies.

But the following Contraries to these are True.

1. Man has no Body distinct from his Soul; for that called Body is a portion of Soul discerned by the five Senses, the chief inlets of Soul in this age.
2. Energy is the only life and is from the Body and Reason is the bound or outward circumference of Energy.
3. Energy is Eternal Delight.

The road of excess leads to the palace of wisdom;

The tigers of wrath are wiser than the horses of instruction;

One law for the lion and ox is oppression

Without Contraries is no progression. Attraction and Repulsion, Reason and Energy, Love and Hate, are necessary to Human existence. From these contraries spring what the religious call Good & Evil. Good is the passive that obeys Reason. Evil is the active springing from Energy. Good is Heaven. Evil is Hell.

Mai multe și poate mai faine aici. Dar ăsta era de sezon și no.

I. Oricând

Ce drăcia dracului mai e și blogul? Mă izolează de lume sau mă aduce mai aproape de ea? Mă ascunde de mine însumi sau îmi permite să mă văd? Nu m-am obosit niciodată să-mi răspund la rarele întrebări, dar văd că-n ultima vreme nu mai am de împărtășit decât întrebări. Principala ar fi, ca de-obicei, cine sunt? Cine suntem? Cine ești? Cine-i un delfin? Cine. E bine totuși, am ajuns de la întrebări complexe la una simplă. Sunt pe urmele copilului care nu mai sunt, și când o să-l găsesc o să am grijă să nu-l mai pierd.

Încep să pierd controlul asupra înşelăciunilor necesare, scornite de mine ca să mă protejez de alţii sau ca să-i protejez pe ei. Şi simt că nu mă mai descurc, aşa cum reuşeam înainte, să văd clar prin diversele viclenii şi ipocrizii justificate ale celorlalţi, care mi le administrau, menite să se protejeze ei de mine sau pe mine de ei. Mi-e tot mai greu să ţin şirul tuturor născocirilor mele, pe care le-am susţinut altora drept sincere. Şi nu-mi mai vine să cred toate perfidiile ce mi s-au zis şi pe care le-am luat de bune. Am o relaţie lipsită de autenticitate cu absolut fiecare persoană pe care o cunosc, iar fiecare în parte se întreţine la fel de artificial cu mine. Trec prin stări alternative. Mă tulbură diverse aspecte destul de superficiale ale problemelor mele, dar asta nu mă deranjează în mod special, pentru că neorânduiala din viaţa mea mă distrează totuşi mai mult decât o rutină plicticoasă sau o linişte garantată. Însă ceva este foarte greşit. Mi-e acum frică să am încredere în cineva şi, mai rău, mi-e frică acum să mai am încredere în mine. E vorba de adevăr sau neadevăr şi că nu pot face diferenţa, în nici unul dintre cazuri, nici măcar al meu.

N-am mai alternat de ceva ani deja între bucurie excesivă și depresie cruntă, dar îmi amintesc acum că tot așa gândeam în clipa-n care am ales (a trebuit) să renunț la mofturi. Ca Darius.

Mai încerc acum o singură chestie: să înțeleg. Să-mi răspund la întrebări. Fără bani, putere, mușchi, femei, dorințe premeditate. Dorința e cea mai rea, egoul e diavolul. Înțelegerea e înțelepciune și-atât. Nu aduce nimic bun, nimic rău, în niciun caz dorință. Mi-s tot mai dese momentele în care înțeleg, și totuși nu-s niciodată destul de dese. Se zice despre calea cu cea mai mică rezistență că e și singura. Are și sens să fie singura, căci le cuprinde pe toate. Creștin, musulman, satanist, budist, copil sau bătrân, african, român sau țigan, tot undeva pe calea asta ești. Și cu cât ești mai avansat cu atât iubești mai mult, cu atât sunt oamenii mai atrași de tine. Pe tine ajungi întâi să te iubești și să te accepți, și apoi pe toți din jur, indiferent de orice. Ajungi să (le) înțelegi motivele, să zâmbești în fața celor mai grave întâmplări, să vezi prin tot.

(more…)

Nu citiți asta decât dacă vreți să știți cum merge de fapt treaba pe lumea lu mniezo. Pe măsură ce răsfoiesc sunt tot mai uimit. Am ales în 2007 domeniul dubios.ro pentru că nu sună tocmai rău, dar îmi dau seama acum citind cartea asta că nici că puteam să-l aleg mai bine.

Îmi propun ca de mâine să nu mai bag în mine bere și mai nou vodkă precum butoiul fără fund în primele 4 ore ale serii, să nu mai zac apoi a 5a între realitate și o lume amorțită, să nu mai vorbesc porcării perverse gen “ți-ai imaginat cum ar fi s-o iei în gropiță?” sau “hai să punem pariu că nu mi se scoală nici data viitoare când ne vedem” cu prietenele. Ele sunt mai bune de-atât, iar eu nu sunt decât un măgăruș ce trebuie urecheat senzual și apoi strâns la sân și sărutat de parcă n-ar mai fi ziua de mâine și simultan de parcă aș fi și ultimul bărbat fertil din galaxie.

Doamnei cu câinii de pe tren nu pot să-i urez decât un sincer “la mai multe epifanii pe CFR”. O fi ea de-o vârsta cu mama, dar spiritul îi e de tânără curtezană în vervă la curtea regelui Ludovic al XIV-lea. Și asta înseamnă mare lucru. Printre altele am remarcat la dânsa în mână o carte a lui Mario Vargas Llosa cu acțiunea centrată în Lima, carte pe care aș pofti acum s-o încep și s-o las neterminată, după bunul obicei. Recomand și “Lima, Peru” a lui Mario Testino. E cu poze, așadar mai mult decât răsfoibilă. Da, poți și tu. Cred.

Ce faceți de rev? Eu și cu niște alți homies bodhisattva suntem iar în cvasi plop material și spiritual, ca niște boschetari dharma ce se respectă. Nici un plan și no worries totuși, pentru că se găsește mereu ceva, tot timpul mai fain decât altă dată, cu precădere mai fain decât de revul când vroiam să-i lovesc pe toți unde-i doare mai tare și nu numai.

Mi-am luat mașină, nu știu dacă v-am mai zis. Fiat punto din 97 galben cu negru ca o albină de 1400cc pe benzină, turbo, tunată la 130cp și cu boxe măricele pe portbagaj. Nu prea s-a mai văzut fiat punto turbo pe benzină tunat la 130 de cai și trebuia poate să mă gândesc la asta înainte să-mi investesc economiile prezente și viitoare, căci da, mi s-s stricat deja troșcoleta și e la reparat. Bine gândit și acționat, Florin! La mai multe decizii pripite.

Și iar nu știu dacă v-am mai povestit, dar îs din nou pe drumuri, șomer și în căutare. De data asta și cu o mașină de plătit. Sper doar să mai rămână câte ceva resurse și pentru viitoare călătorii educative pe tărâmuri arse de soare și eventual bătute de musoni și alte alea.

Văd că scriu acum Florin în loc de Flo (vezi titlul). Pesemne că-mi semnaleaza subconștientul maturizarea venită în sfârcșit. Mi-am dorit mereu să scriu sfârcșit în loc de scârșit. Și totuși poate că nu m-am maturizat încă. Sfârcșit, daaa, sigur că da.

Și-a făcut Papașa blog. O prietenă.

Dumneavoastră cititori stimați ce mai citiți fain și ar trebui să citesc și eu?