Nu citiți asta decât dacă vreți să știți cum merge de fapt treaba pe lumea lu mniezo. Pe măsură ce răsfoiesc sunt tot mai uimit. Am ales în 2007 domeniul dubios.ro pentru că nu sună tocmai rău, dar îmi dau seama acum citind cartea asta că nici că puteam să-l aleg mai bine.
Îmi propun ca de mâine să nu mai bag în mine bere și mai nou vodkă precum butoiul fără fund în primele 4 ore ale serii, să nu mai zac apoi a 5a între realitate și o lume amorțită, să nu mai vorbesc porcării perverse gen “ți-ai imaginat cum ar fi s-o iei în gropiță?” sau “hai să punem pariu că nu mi se scoală nici data viitoare când ne vedem” cu prietenele. Ele sunt mai bune de-atât, iar eu nu sunt decât un măgăruș ce trebuie urecheat senzual și apoi strâns la sân și sărutat de parcă n-ar mai fi ziua de mâine și simultan de parcă aș fi și ultimul bărbat fertil din galaxie.
Doamnei cu câinii de pe tren nu pot să-i urez decât un sincer “la mai multe epifanii pe CFR”. O fi ea de-o vârsta cu mama, dar spiritul îi e de tânără curtezană în vervă la curtea regelui Ludovic al XIV-lea. Și asta înseamnă mare lucru. Printre altele am remarcat la dânsa în mână o carte a lui Mario Vargas Llosa cu acțiunea centrată în Lima, carte pe care aș pofti acum s-o încep și s-o las neterminată, după bunul obicei. Recomand și “Lima, Peru” a lui Mario Testino. E cu poze, așadar mai mult decât răsfoibilă. Da, poți și tu. Cred.
Ce faceți de rev? Eu și cu niște alți homies bodhisattva suntem iar în cvasi plop material și spiritual, ca niște boschetari dharma ce se respectă. Nici un plan și no worries totuși, pentru că se găsește mereu ceva, tot timpul mai fain decât altă dată, cu precădere mai fain decât de revul când vroiam să-i lovesc pe toți unde-i doare mai tare și nu numai.
Mi-am luat mașină, nu știu dacă v-am mai zis. Fiat punto din 97 galben cu negru ca o albină de 1400cc pe benzină, turbo, tunată la 130cp și cu boxe măricele pe portbagaj. Nu prea s-a mai văzut fiat punto turbo pe benzină tunat la 130 de cai și trebuia poate să mă gândesc la asta înainte să-mi investesc economiile prezente și viitoare, căci da, mi s-s stricat deja troșcoleta și e la reparat. Bine gândit și acționat, Florin! La mai multe decizii pripite.
Și iar nu știu dacă v-am mai povestit, dar îs din nou pe drumuri, șomer și în căutare. De data asta și cu o mașină de plătit. Sper doar să mai rămână câte ceva resurse și pentru viitoare călătorii educative pe tărâmuri arse de soare și eventual bătute de musoni și alte alea.
Văd că scriu acum Florin în loc de Flo (vezi titlul). Pesemne că-mi semnaleaza subconștientul maturizarea venită în sfârcșit. Mi-am dorit mereu să scriu sfârcșit în loc de scârșit. Și totuși poate că nu m-am maturizat încă. Sfârcșit, daaa, sigur că da.
Și-a făcut Papașa blog. O prietenă.
Dumneavoastră cititori stimați ce mai citiți fain și ar trebui să citesc și eu?