Sunt ca lenesul cu posmagii din poveste, o sa sfarsesc spanzurat, dar macar am trait corect. Sunt la munca si nu muncesc. Daca nu-mi convine ce-am de facut nu fac, chiar daca o sa mor de foame. Nu mi-e frica de moartea de foame, caci imi imaginez morti si mai nasoale, cum ar fi sa mori ingropat de viu intr-un sicriu plin cu viermi mari si flamanzi, ingropat intr-o masa de pamant care cade liber de la 30km inaltime. Astfel, daca nu mori de groaza instantaneu, nu mori mancat de viermi, nu mori nici de panica claustrofoba sau sufocat sau din pricina impactului, atunci sigur mori dizolvat in lava vulcanica in care a cazut masa de pamant in care era sicriul plin de viermi si tu. Adica eu. Aia moarte! Asadar de ce-as munci eu? Munca implica rutina, responsabilitate, proiectii in viitor si trecut, iar eu acum nu stiu d-astea.

Am esuat lamentabil de fiecare data cand am incercat sa muncesc. Tot ce-am reusit a fost sa lucrez. Cu lucratul e cu totul alta poveste, caci fac lucruri, am tot timpul o shusta ceva de invartit, de creat, de pasat in stanga, deascultat, de vazut, de dansat, de trait. Ce-i munca, daca o compar cu toate astea? Si ce-i pedeapsa pentru lene daca o compar cu moartea aia misto? Mai bine lucrez ceva.

Ca si metode de promovare online sau offline folosesc urmatoarele: NICIUNA. Contentul de calitate, adevarul mai bine zis, atrage lumea. Se duce vorba din gura-n gura, din tastatura-n tastatura, din pula-n pizda, din soare-n luna, din spirala in elipsa, se duce pe ritmuri de ska, electro sau reggae, se duce izbind tot in cale, niveland minciuna. Adevarul provoaca revelatii si naste si mai mult adevar. O reactie in lant pare, si cam asta si e. Cata vreme-s treaz si iubesc atrag alti oameni treji care iubesc, cu fanii lor cu tot. Iar eu, la randul meu, ma las purtat de flow, ma las atras de cei mai conectati ca mine. Caci asta e, conexiune la dumnezeu. Da, dumnezeu am zis, dumnezeu exista si multe-s caile lui, cam cate una pentru fiecare. Iar a mea, dumnezeul meu, m-a adus aici, scriind, in transa, cu piesa aia de la Suie in boxe a 17a oara.
Am incercat sa procur bunatati de la hipioti, dar hipiotii nu-s asa hipioti pe cat am crezut. Au numai muzica proasta si incercari de petrecere. Le este cam frica de ploaie, pesemne, si asta le aduce doar ploaie pe cap.
Am incercat sa inteleg unde-au disparut persii acum 2000 si ceva de ani si m-a lovit un raspuns mai ciudat decat am banuit: n-au disparut. Ne-au dat ingerii, dracii si crucea, magia, alchimia si ritualurile. Sunt cu noi si-s luminati.
Am incercat sa bocesc in fata mortii si n-am reusit, pentru ca n-are sens.
Am incercat sa fac planuri pentru la vara si am reusit, dar n-am reusit sa le duc mai departe, pentru ca n-am bani. Adica am, dar obisnuiesc sa-i cheltuiesc pe placeri ieftine.
In concluzie, asa cum am discutat, promovarea se va face pe doua planuri: online si offline. Promovarea online se face din vorba-n vorba, iar cea offline se face la fel. Singura promovare posibila este, asadar, cea care se face singura. Viralele au fost un exemplu bun, dar acum is si ele corupte.

Cauza mi-e nobilă, puterea mi-e pură, am dreptate, pot sa fac orice cu voi și nu doar că pot, dar am să și fac, pentru că m-ați pus aici atât de sus ca să am grijă de voi. Dar cât va dura până va aunge cineva la disperare, va deschide ochii, va vedea că nu mai poate exista pe același pământ cu mine și-mi va tăia macaroana?

Cât pot oare, ca cetățean al unei națiuni democratice, să țin ochii închiși? A fost avantajos pân-acum să-i țin închiși, m-am făcut că plouă, m-am mințit că-i bine și am ajuns pân-aici, încă respir. Dar cu ce cost! Curg frustrările din mine, depind de chestii, sunt plin de obiceiuri, admir, detest, iubesc, urăsc, apreciez, îmi dau cu părerea, respir până mor și apoi ce? Ce-am rezolvat? Pentru ce toate astea, pentru ce m-am născut aici dacă nu să schimb lumea? Ce rost poate să aibă viața asta dacă nu să fut lumea în așa hal încât să-i las pe toți cu gura căscată și cu motive de gândire?

Are sens și moartea, până la urmă, dar nu mai devreme și nici mai târziu decât ar trebui să fie. Și are cu atât mai mult sens cu cât vine ca semn de punctuație (nu punct) într-o viață frumoasă.

Vine până la urmă. dacă ai noroc, o vreme în care trebuie să deschizi ochii și atunci renunți la tot ca să-ți urmezi calea, și să distrugi ordinea veche, tarabele din templu. Căci ordinea nu-i mai bună decât haosul. Haosul naște ordine, regulile nasc haos. Dragostea ură, ura iubire. Lenea pasiune, pasiunea lene. Cocalarii se fut și aduc pe lume șamani, călugării tibetani ajung vânzători de suflete. Dacă ești cât trebuie de bine vezi că nu există limite, și nu doar la nivel abstract, ci și fizic. Nici măcar între nivelul abstract și cel fizic nu-i limită, căci atunci metafora devine tangibilă și realitatea devine metaforă. Simbolul cuprinde tot ce are-n spate, timpul e marea iluzie, iar cuvântul e tot ce conteaza, pentru că el a fost la început și tot el e și-acum.

În concluzie, în contextul în care, din fericire, ochii se deschid singuri și nu ține de egourile noastre bolnave să-i ținem închiși cât mai mult, aștept cu nerăbdare vremea în care tot ce-i acum sfânt va fi profan, tot ce-i acum profan va fi sfânt și în care lumea o să se fută pe stradă din bun simț.

Pe data viitoare.

Ar trebui sa fie norme: barbatii de pana-n 25 de ani sa aiba voie la boxeri largi, iar ceilalti doar la stramti. Sa ne reglementam pulile! Sa legiferam sufletele! Sa punem norme in pasiune si in arta! Sa ne agatam de reguli artificiale, sa ne fie frica de ploile de vara, sa detestam gustul de lapte proaspat de la vaca si sa-l iubim pe-ala degresat. Sa admiram haosul, dar sa ne fie frica de el. Sa tinem delfinii in delfinarii si sa-i omoram pe toti prin intristare, fix cum l-am omorat pe, dumnezeu sa-l ierte, Flipper. Am crescut toti cu Flipper, dar la final am ales sa nu auzim decat de bine. Am ales sa nu aflam ca Flipper a murit de tristete intr-un delfinariu obosit.
Sa dam vina pe exterior pentru dereglari din interior, sa le amestecam fara nicio noima ca niste puberi inconstienti. Sa bagam regula-n puberi, sa le dam legi si moralitate, sa-i controlam prin istorie, sa-i crestem in minciuna. Viata-i ca un vis umed, pentru ca-i ca un vis si pentru ca mai si ploua din cand in cand si e umezeala. In viata, that is. Exact cum zicea Iggy in The Passenger: “la la la la lalalala”, 4 si 4, balanta perfecta, singurul deziderat posibil. Dorinta de progres, lipsa fricii de esec, dragostea de adevar, scopuri si mijloace pure. Amestecati asta timp de 4 minute si apoi adaugati ouale si drojdia si lasati la dospit 13 minute. 13, numar imprevizibil, dar merita sa-ncercam, nu? Iar daca ne-om arde stim macar ca ne-am ars cu stil. Stil.. asta n-avem. Suntem ditai planeta de ciobani spirituali. Oierii lumii ascunse de dincolo.
Iar substantele care scot in evidenta erorile visului? sa le facem ilegale, sa le spunem copiilor ca asa a vrut dumnezeu sa fie, ilegale. Cand s-or prinde ei ca totul e la misto o sa fie prea tarziu pentru bietele-le suflete, or sa fie ancorati in lumea noastra batrana si lacoma, n-or sa mai vrea sa stie de alternative.
Sunt om, iar faptul ca sunt constient de asta ma intituleaza la 2 pagini in manualele de istorie de peste 100 de ani. Sau la anonimat, la moarte, fericire, dragoste, suferinta, epifanii, exces.

Azi m-au sunat de la SRI. Vroiau sa-mi dea license to kill bad guys si fuck bad girls si nu numai. Vroiau sa ma infiltreze la Chisinau sub acoperire, pareau disperati, aveau nevoie de un om competent. Am fost insa nevoie sa-i refuz, caci ma contactatasera deja CIA prin intermediul unui pinguin cyborg cu plete. Nu se prea potrivea pinguinul pe meleaguri bucurestene, dar parea promitator, la modul ca promitea multe. Imi promitea sa ma scape de frica de:

1. ambiguitate si discurs criptic, prin care obisnuiesc sa cultiv un sentiment de nesiguranta in cei din jur
2. nepunctualitate cronica si de faptul ca uit lucruri constant, cateva din metodele pe care le folosesc pentru a-mi exercita controlul si a-i pedepsi pe apropiatii in care de fapt nu prea am incredere
3. teama de competitie
4. groaza de dependenta (de senzatii, de droguri, de oameni, etc)
5. teama de intimitate generata de furie reprimata
6. frica de atasament
7. dragostea de haos , de situatii si numere aleatorii
8. nevoia constanta pentru noi si noi scuze in legatura cu  la dezastrul de la prea multele joburi
9. si multe altele

Listand insa astea am inceput sa chestionez motivele pentru care m-ar vrea tocmai pe mine SRIul sau CIAul, si le chestionez atat de puternic incat am sa-i refuz pe toti, am sa refuz si caile lor decadente si-am sa ma refugiez in Africa Subsahariana, unde curge timpul altfel.

Need I remind you, 007, that you have a license to kill, not to break traffic laws.

PS: asa, acum ca l-am scris astept sa ma aprecieze si pe mine cineva, ca doar n-oi fi eu mai prost.