Ar trebui sa fie norme: barbatii de pana-n 25 de ani sa aiba voie la boxeri largi, iar ceilalti doar la stramti. Sa ne reglementam pulile! Sa legiferam sufletele! Sa punem norme in pasiune si in arta! Sa ne agatam de reguli artificiale, sa ne fie frica de ploile de vara, sa detestam gustul de lapte proaspat de la vaca si sa-l iubim pe-ala degresat. Sa admiram haosul, dar sa ne fie frica de el. Sa tinem delfinii in delfinarii si sa-i omoram pe toti prin intristare, fix cum l-am omorat pe, dumnezeu sa-l ierte, Flipper. Am crescut toti cu Flipper, dar la final am ales sa nu auzim decat de bine. Am ales sa nu aflam ca Flipper a murit de tristete intr-un delfinariu obosit.
Sa dam vina pe exterior pentru dereglari din interior, sa le amestecam fara nicio noima ca niste puberi inconstienti. Sa bagam regula-n puberi, sa le dam legi si moralitate, sa-i controlam prin istorie, sa-i crestem in minciuna. Viata-i ca un vis umed, pentru ca-i ca un vis si pentru ca mai si ploua din cand in cand si e umezeala. In viata, that is. Exact cum zicea Iggy in The Passenger: “la la la la lalalala”, 4 si 4, balanta perfecta, singurul deziderat posibil. Dorinta de progres, lipsa fricii de esec, dragostea de adevar, scopuri si mijloace pure. Amestecati asta timp de 4 minute si apoi adaugati ouale si drojdia si lasati la dospit 13 minute. 13, numar imprevizibil, dar merita sa-ncercam, nu? Iar daca ne-om arde stim macar ca ne-am ars cu stil. Stil.. asta n-avem. Suntem ditai planeta de ciobani spirituali. Oierii lumii ascunse de dincolo.
Iar substantele care scot in evidenta erorile visului? sa le facem ilegale, sa le spunem copiilor ca asa a vrut dumnezeu sa fie, ilegale. Cand s-or prinde ei ca totul e la misto o sa fie prea tarziu pentru bietele-le suflete, or sa fie ancorati in lumea noastra batrana si lacoma, n-or sa mai vrea sa stie de alternative.
Sunt om, iar faptul ca sunt constient de asta ma intituleaza la 2 pagini in manualele de istorie de peste 100 de ani. Sau la anonimat, la moarte, fericire, dragoste, suferinta, epifanii, exces.

Azi m-au sunat de la SRI. Vroiau sa-mi dea license to kill bad guys si fuck bad girls si nu numai. Vroiau sa ma infiltreze la Chisinau sub acoperire, pareau disperati, aveau nevoie de un om competent. Am fost insa nevoie sa-i refuz, caci ma contactatasera deja CIA prin intermediul unui pinguin cyborg cu plete. Nu se prea potrivea pinguinul pe meleaguri bucurestene, dar parea promitator, la modul ca promitea multe. Imi promitea sa ma scape de frica de:

1. ambiguitate si discurs criptic, prin care obisnuiesc sa cultiv un sentiment de nesiguranta in cei din jur
2. nepunctualitate cronica si de faptul ca uit lucruri constant, cateva din metodele pe care le folosesc pentru a-mi exercita controlul si a-i pedepsi pe apropiatii in care de fapt nu prea am incredere
3. teama de competitie
4. groaza de dependenta (de senzatii, de droguri, de oameni, etc)
5. teama de intimitate generata de furie reprimata
6. frica de atasament
7. dragostea de haos , de situatii si numere aleatorii
8. nevoia constanta pentru noi si noi scuze in legatura cu  la dezastrul de la prea multele joburi
9. si multe altele

Listand insa astea am inceput sa chestionez motivele pentru care m-ar vrea tocmai pe mine SRIul sau CIAul, si le chestionez atat de puternic incat am sa-i refuz pe toti, am sa refuz si caile lor decadente si-am sa ma refugiez in Africa Subsahariana, unde curge timpul altfel.

Need I remind you, 007, that you have a license to kill, not to break traffic laws.

PS: asa, acum ca l-am scris astept sa ma aprecieze si pe mine cineva, ca doar n-oi fi eu mai prost.

Cautam despre yoga pe forumuri si HOPA. Cautam de fapt altceva, si am si gasit ce cautam. Notez aici, poate-o fi de ajutor.

O dată cu trezirea sufletului se sezizează o legătură sufletească tainică ce există între toţi membrii umanităţii. Aceasta face ca umanitatea să fie privită ca o imensă fiinţă, care evoluează la rîndul ei global. Se observă semne ale acestei evoluţii de ansamblu, cum ar fi spiritualizarea materiei. La început trezirea sufletului se manifestă ca o copleşitoare dorinţă de a cunoaşte totul. Trezirea sufletului duce la amplificarea empatiei superioare, cînd putem simţi starea şi gîndurile unei persoane, ca şi cum am fi noi înşine acea persoană. Astfel, prin empatie superioară, ne îmbogăţim foarte mult bagajul de informaţii şi trăirile, preluîndu-le în mod direct din subconştientul colectiv al fiinţelor umane care realizează respectiva stare, fără a mai efectua anumite tehnici speciale. Prin trezirea sufletului are loc amplificarea intuiţiei superioare. Intuiţia superioară este lumina subtilă din profunzimile oricărui lucru şi oricărei fiinţe. Cei care au activată intuiţia spirituală suficient de mult pot extrage adevărurile chiar de la sursa lor, fără să aibă nevoie de surse indirecte. Începutul trezirii sufletului e acela în care simţi că totul devine tot mai coerent, mai unitar. Apare o conexiune din ce în ce mai evidentă între aspecte care pînă atunci erau disparate şi nu aveau sens. Apare o trăire specifică profund transfiguratoare în care sesizezi că totul are o semnificaţie. Această trăire seamănă cu uluitoarele fenomene de sincronicitate în care observi cum se reflectă interiorul în exterior (de exemplu, priveşti un panou şi ceea ce este scris acolo este exact răspunsul de care aveai nevoie). Apare şi un fenomen de armonizare a fiinţei. De exemplu, dacă faci de regulă cel mult 2-3 asane şi meditaţie, ceea ce faci se distribuie totuşi în mod armonios pentru că este preluat de suflet, iar sufletul păstrează întotdeauna armonia de ansamblu, chiar dacă în timpul practicii nu ai acoperit toţi centrii de forţă. Trăirile pe care le ai faţă de ceilalţi devin mai profunde, tinzi spre ceva mult mai adînc din fiecare, şi, mai mult, îi simţi foarte bine pe ceilalţi, le simţi natura lor reală superioară (sufletul), dincolo de ego, apărînd un fel de transfigurare spontană a oricărei fiinţe. Un alt simptom este o maturizare spirituală, o calmare a agitaţiei mentale prin faptul că dobîndeşti discernămînt. În mod spontan iei decizia bună cînd ai de ales între ceva care de multe ori transcende logica minţii obişnuite. Cînd sufletul s-a trezit pe deplin, trăieşti de multe ori spontan stări de conştiinţă cosmică. Eşti cuprins frecvent de fericire intensă şi extrem de rafinată. Este ceva mai adînc, în spatele minţii, pe care îl simţi permanent ca fiind fondul tău lăuntric. Trezirea sufletului îţi dă acel elan interior care nu se înfricoşează de nimic şi te face să reuşeşti mereu, o stare de convingere fără cuvinte că vei reuşi, care nu te părăseşte niciodată. Menirea spirituală se clarifică de asemeni foarte mult.

Orasul asta mare ucide inspiratia. Ori asta ori am iesit eu din lantul vicios-egoist al scrisului pe blog si imi permit acum in premiera, dupa ani de zile, sa stau linistit si sa nu mai scriu nimic. Ba parca numarul cititorilor tot creste cand nu scriu, ca si cum mi-ar multumi in felul asta oamenii pentru ca nu-i mai fut la cap. Ori astea doua ori am fost tinta unul atac energetic MISA, caci dupa cum bine stiti si-au facut diavolii obiceiul sa trimita sageti in oamenii buni si sa le reteze din IQ.

Draga Miruna,

In momentul in care citesti asta trebuie ca-ti dai seama ca nu scriu aici doar despre mine, ba poate chiar din contra, scriu doar despre altii. Sau poate amandoua simultan. Adica no, scriu destul de mult despre mine, dar incerc sa surprind prin asta adevaruri cat mai generale, care sa fie valabile pentru cat mai multi oameni si in cat mai multe situatii. Spuneam, de exemplu, nu demult, ca-s robot sau ca-s prost si insistam cu lux de amanunte. Ma refeream la mine, da, dar in acelasi timp la toata lumea. Regaseam in mine tot ce-am criticat atata vreme la cei din jur, imi dadeam seama ca orice-as scrie despre mine va fi sorbit la un moment dat cu lacomie de vreun cititor ce poarta in cap intrebarile potrivite. Blogul este asadar doar o alta metoda prin care incerc sa ma inteleg si implicit sa inteleg lumea si ce se-ntampla in jurul meu si de ce. Ma ajuta in sensul asta si comentariile cititorilor, asa ca am incercat mereu sa-i pornesc la povesti si la depanat experienta.

De multe ori chestii amuzante, de alte multe ori frustrari scuipate prosteste si necugetat, de inca niste multe ori temeri sau observatii cu adevarat sincere, ma descriu toate, sau, mai bine zis, descriu lumea asa cum am ales s-o vad. Si mai vroiam sa scriu niste cacaturi cu iz de epistola, dar a inceput sa ma doara burta de la orezul ala si trebuie sa cac o parte din el si sa si pis apa ce-am baut-o fara sa ma uit la ceas.

Inchei prin a-ti spune ca nu mi-e rusine cu nimic din ce-am scris aici pe blog, oricat de aiurea ar fi unele articole (daca se pot numi articole), ba chiar is mandru ca am reusit sa trec la inceput peste temeri si scriu acum orice-mi trece prin cap pentru 600 de posibili comentatori-si-poate-oameni-ca-mine-zilnici. Si si daca nu-s ca mine, is buni si ei si frumosi pe undeva pe-acolo, chiar daca nu-i inteleg inca si i-as vrea loviti.

No ca iar am scris despre mine, dar cat de penibil ar fi fost sa ma apuc sa scriu despre tine sau, mai rau, sa public vreun how to, stire sau analiza de cine stie ce cacat electoral? Adica nu ca ar conta daca e penibil sa nu, pentru ca scrisul ramane oricum un super bun tovaras, sau mai degraba o iubita faina, de-aia care nu te face cu ou si cu otet cand nu-i convine vreun rahat banal.

Plus ca faza cu blogul si pizdele ramane orice-ar fi. Romantele-s magnet, stii.

Florin Divin, camera de langa bucatarie 1:36am

Trista, dar cu muzici faine. A record of the delightful piece they’re going to play this evening:

Sunt in Bucuresti de o saptamana si e fain. Am mac de la munca si e si el fain, concurent serios la windows7. La munca e si acolo fain, am sef indian, fac schimburi culturale cu el din cand in cand, povestim despre hinduism sau originea tiganilor.
Am incercat ceva interesant in ultima vreme (pe langa a nu ma masturba catusi de putin si a nu a scrie pe blog – la fel de putin): exercitii de respiratie. Ajunge sa devin constient de propria respiratie ca sa-mi amintesc cine sunt. Sa o observ, fara sa intervin. Chestia asta e comuna la zen si oarece yoga, asa ca m-am gandit, in cautare de ceva de practicat si in fuga de cuvinte goale fiind, sa incerc sa observ respiratia si PAC. A mers, aproape din prima. Ca un trip, ca o rugaciune, ca un cantec fain, ca o activitate ultra captivanta, ca un orgasm (dar fara (cine stie ce) placere). De cate ori imi amintesc acum de respiratie imi amintesc si de dumnezeu. Mai util decat multe.
Alta treaba pe care am incercat-o apoi aici la capitala a fost sa o fac lata. Reusit si asta. Acum mai lipseste doar sa-mi reglez conturile cu munca in vreun fel si mai ales sa ma lipesc de tot felul de gagici dragalase.
Si, in sfarsit, mi-am luat masa neagra de sticla cu fluturasi si dulap textil negru cu roti de la ikea. Plus ca m-am mai dat cu masina, am si condus de la brasov la bucuresti, sunt sofer de cursa lunga.