Posturi cu tagul ‘alegeri 2009’

La vot 2

November 23rd, 2009, scris de Flo

Vedeți dacă nu mă urmați pe mine? Ne trezim iar cu președinte, politică, globalizare, consumerism, corupție, capitalism, împrumuturi fmi și faze. Atâta cer de la societatea asta, să-și amintească de vremurile vechi când n-avea nevoie să-i fie împuiat capul cu reclame ca să știe cum să funcționeze mai bine. N-avea nevoie nici de bani, d-apăi de produs. Nu prea trăiau pe-atunci oamenii ca să mănânce, să cumpere, să impună principii sau să ordone. Îi durea-n pulă, făceau parte din vreo breasla, aveau zeii lor sexi și neîndurători, aveau griji mai practice decât alea legate de politică, naționalism, religie și alte de-astea. Mai simplu și mai brutal, dar mai complex de fapt, mai tolerant și mai conectat la rădăcini, așa era my friend pe care-mi place să-l numesc “omul de demult”.

Așa am ajuns să ne plângem c-a ieșit Băse deși nu l-a votat nimeni dintre toți cunoscuții. Dar cum pula să nu-l voteze nimeni? Nu recunoașteți, dar știu eu că acolo în cabină v-a alunecat mâna spre PD, pentru că de-aia există campanii eficiente și manipulare, ca să fie aduse masele pe făgașul dorit de către cel care plătește. Și iată-ne că, deși știm majoritatea că banii de campanie au venit tot din buzunarele noastre, ne lăsăm prostiți în masă și votăm tot cu my man cheliosul. Respect pentru el, căci știe cum funcționează sistemul și profită destul de transparent de asta. Iei banul de unde poți, îl bagi în advertising/pr, industria manipulării, și ieși iar președinte.

Am fost tare pe poziție și am reușit să nu mă duc la vot, în pofida mumei spumegânde la gură de teoria reinstaurării dictaturii dacă nu mă duc eu să pun ștampila măcar intenționat greșit. Adică de ce s-o pun până și greșit dacă nu țin neapărat să mai existe stat, granițe și politică? Votați voi, ăștia de vă pasă, ăștia de nu mirosiți încă decăderea omului rău care jonglează creierele urmărind foloase imediate, egoiste  și primitive.

Atât vă cer însă, amintiți-vă de stră stră etc moșul vostru preferat de sex masculin. Ar râde dumnealui și cu curul de voi dacă v-ar vedea cum stați cuminți și înghițiți șmecleu de la oameni plătiți să vă dea muie advertising style, plătiți de alți oameni care au deja prea mulți bani și nu mai vor decât putere, care și puterea aia te ștergi tot la cur cu ea, ca si cu banii. HA HA, ce amuzant.

Mă duc să mă cac. Am mai progresat între timp, mi-a mai revenit bărbăția, le fac iar mai rar și mai groscioare, am din nou un sens. Căci nu aduce anul ce aduce clipa în care scapi torpila. Fie omul cât de mic, după masă cac-un pic. Bate rahatul între buci cât e cald. Nu spune “m-am căcat” până nu scapi râcăcău-n hău. A căca este omenesc. Ceea ce-i este permis lui Jupiter nu-i este permis şi unui bou.

Proverbul ăsta latin de la urmă este atât de bun încât nu mai suferă loc de modificare în spiritul căcării bărbătești. Romanii știau, după cum se vede, tainele universului.