N-am mai scris demult, dar ştiţi deja că nu prea scriu.

Ce-s eu, vreun scriitoraş de-ăla de scrie regulat ca să umezească cu tastatura pizdele prea uscate pentru că nu le poate umezi altfel? Îs vreun bloggeraş de duzină cu blog pentru oameni deştepţi dar care de fapt sunt mai proşti cu mult decât ţăranii sudişti americani de care se vorbeşte atâta căcat? Sunt eu vreun turist ipocrit ce rămâne stană de piatră când zgârie slăbănogii arabi autocarul de foame lângă deşert? POATE. Dar cel mai probabil nu-s, aşa că n-o să vă fac pe plac să scriu odată pe zi şi să-mi programez apariţiile articolelor doar ca să vă gâdil la simţul siguranţei. Nu-i nimic sigur, nu vă bazaţi pe mine, intraţi doar când vă amintiţi! Aici nu-i blogul unui retardat citit de dobitoci. E altceva. E gloată de cititori cu creier. Aici facem treaba altfel. O facem aşa. În primul rând introducerea complet pe lângă, apoi melodia veselă de băut vin dulce sub luna plină, şi abia după asta grămada de litere.

Anul trecut scriam puţin înainte de 1 mai un articol de sezon cu care urmăream să atrag sute de vizitatori de pe Google, pentru că văzusem acum 2 ani că merge aşa. Oamenii căutau “Vama Veche 1 mai” într-o veselie, iar eu eram un prostălău fără percehe ce se credea maestru în arta manipulării via google. De fapt nu există asemenea manipulare, căci omul iese oricum de pe pagina ta odată ce-a mirosit cât de viclean o arzi. Urăşte bannerele prea colorate şi paragrafele prea lungi. Nu-i plac nici greşelile gramaticale şi are şi dreptate, pentru că odată ce-a depistat o greşeală are toate motivele să se creadă mai deştept decât tine, autorul textului. De fapt dacă articolul respectiv ar fi fost scris pe hârtie şi pe cititor l-ar fi apucat o diaree în timp ce citeşte, ar fi fost perfect îndreptăţit să se şteargă la cur cu respectiva hârtie (gălbuie în cazul meu) şi apoi să dea foc întregului blog cu vodkă încă nedigerată şi dându-i foc la ieşirea din gură folosind scântei rezultate din labă incredibil de pasională cu gândul la oi bătrâne şi pline de căcăreze în blana de la cur. Da, ştiu, e absurd, dar sigur s-a întâmplat asta deja odată pe oareunde. S-a întâmplat orice de fapt, căci au existat milioane de miliarde de oameni, şi din punct de vedere matematic e perfect plauzibil să fi făcut unul fix ce-am zis eu mai sus scârbit fiind de vreun articol de căcat.. la propriu.

Adevărul e că buzz-ul de acum doi ani a fost cam apogeul Vămii. La intrarea în Vama Veche ar trebui să scrie “staţiune martiră”, pentru că a avut un destin ce merită pus sub formă de baladă şi cântat în veci şi pururi pe băncile şcolilor. Vama Veche a fost raiul pe pământ, dar doar până ne-am dat seama de asta. Odată ce-am realizat că acolo stătea ascuns dumnezeu am sărit toţi şi l-am strâns de gât de de-abia a reuşit să scape din tărăboi şi să se refugieze în locuri mai sărace cu punga şi duhul. Mainstream = Satana.

Vă promit c-o să fiu printre primii care află coordonatele noii Vămi Vechi şi-o să le împărtăşesc cu voi, chiar dacă asta o s-o facă să-şi mute iar catrafusele repejor. Libertatea e şi pentru ăi de-s prea proşti să-şi dea seama că nu trebuie să fugă după ea. Ce, ei nu-s oameni?

Aseară am fumat cadoul de Florii şi am scris postul dereglat de mai jos, iar în seara asta am meditat, am văzut două filme şi-am descărcat soundtrackurile lor. Ce ziceţi de fraza asta? Pare o frază normală, nu? Ei bine poate părea acum normală, dar asta doar pentru că trăim vremuri istorice, pline de pace. În ce vremuri ar mai fi putut zice un cetăţean către naţiune că a fumat cadoul de Florii, că a meditat şi că a descărcat muzică? O chestie rămâne totuşi constantă indiferent de vremuri: meditaţia şi filosofatul tot ca activităţi anormale sunt văzute. E ok să-ţi fumezi creierii, dar nu-i în regulă să meditezi la condiţia umană în timp ce eşti fumat. Eşti vreun nebun de-ăla dacă-ţi pui întrebări. ProTV are toate răspunsurile, de ce să-ţi mai pui întrebări? De ce să-ţi complici inutil existenţa când poţi să vezi de treabă şi să faci bani? De ce să mănânci ca să trăieşti când poţi, mai simplu, să trăieşti ca să mănânci?

Vroiam să închei aici, dar simt că n-am explicat îndeajuns titlul. Aş putea să-l schimb în Însemnare sau în Articol ca de-obicei, dar atunci ar însemna că m-am dat bătut în faţa vitregiilor titlului şi m-aş alege cu onoarea pătată, la nivel interior cel puţin.

Spuneam că Mainstream = Satana, da? Păi ia să vedem de ce. Am zis de faza cu Vama Veche şi mutatul ei în fuga de mainstream, dar n-am fost destul de explicit, nedumerirea pluteşte încă în aer. Mainstreamul e fugă de prezent, e frică de schimbare. E impropriu spus deci că Vama fuge mainstream, căci nu poţi să fugi de fugă. Nu în aceeaşi direcţie cel puţin. Mainstreamul e majoritatea, iar majoritatea e nebună.

Ţin cu dinţii de ce au, fug după scopuri copilăreşti, se agită, se consumă, se stresează, merg la psiholog, merg la război, mor, se ciocnesc, se iubesc, se detestă, le e frică să nu piardă ce-au agonisit, slăbesc, slăvesc, se îngraşă, îi ascultă pe cei din jur, nu-i ascultă pe cei din jur, încearcă să atragă atenţia, fac rezerve pentru vremuri grele, se atrag, se resping, se organizează pe ei şi pe cei din jur, îşi pun alarme, se duc la job, fac plozi şi-i cresc la fel de prost precum i-au crescut şi părinţii lor. Viitorii roboţei îs gata să ia viitoarea Vama Veche cu asalt, sunt gata să-l strângă iar pe dumnezeu de gât. Nu contează că aleg mainstreamul sau vreo alternativă la mainstream. Problema e de fapt în alegere. Odată ce-ai luat poziţie, odată ce te-ai pronunţat într-o problemă, odată ce ţi-a păsat, ai greşit. Viaţa e perfectă, n-are nevoie de corecturi. Opreşte-te din ales şi apucă-te de trăit. Şi nu mai citi toţi ciudaţii pă net.

Without religion, life would be meaningless and without purpose! We need god to have a purpose in life! What is the meaning of life in the atheist worldview? There is none, BAWWWWW! The negation of the notion of an afterlife, souls, spirits and zomgwtfgod causes one’s life to be pointless. Therefore, we need religion!

N-avem nevoie de nimic, n-avem nevoie de religie, e drept, dar n-avem nevoie nici să ne credem noi deştepţii pulii şi să ne proclamăm atei, oameni fără dumnezeu. Avem nevoie doar să cunoaştem. Şi şi asta doar metaforic.

Vreau să citesc Baudelaire, am auzit că am câte ceva în comun cu omul. De unde să-ncep?

Mă chinui de juma de oră să cac o frază de introducere. M-am plănuit să folosesc până şi boldul pentru a-i accentua nuanţele, şi cred că am reuşit. Acum sunteţi mulţumiţi? Puteam s-o fac şi mai pompoasă, dar de data asta am ales simplitatea pentru a exprima complexitatea. Complexitatea gândurilor, emoţiilor şi trăirilor mele depăşeşte orice închipuire şi tinde spre dimensiuni apocaliptice, determinând schimbări bruşte şi radicale în dispoziţia mea. Practic îs ca o fată mare înainte de menopauză.

Am pornit joi dimineaţa la orele 4 spre Bucureşti cu stimabilii Andi (cel mai înalt blogger din lume), Darius “Jeg” Groza (cel mai ciudat om – nu neapărat în sensul rău) şi Psaico (aproape cel mai sexy microblogger) – numai şi numai (aproape) superlative, după cum vedeţi – cu scopul vădit de-a lua parte la a nu ştiu câta ediţie Roblogfest, festival de bloggeri. Am ajuns în Bucureşti cu vreo 20 de ore mai repede, dar a fost ok, m-am dat cu skate-ul, am frecat discul şi-am făcut cu mono un filmuleţ interesant doar dacă eşti stalkeriţă sau ceva.

Nu ştiu cum, dar am ajuns prin ASE la un photoshoot de organizaţie studenţească, şi de-acolo în sfârşit în Fabrica, unde-am dat peste cică 1500 de bloggeri, tot unul şi unul. Detalii găsiţi peste tot în blogosferă, dar cu adevărat intresant mi s-a părut advertisingul mioritic al celor de blegoo, care a constat în 2 tipe super bune trimise strategic în marea de pofticioşi sexuali, ca să nu spun lăbari.

O idee faină, dar proastă totodată, căci comercializarea unui fenomen precum bloggingul în HALUL ăsta nu poate să-i aducă decât daune. Cum s-a întâmplat cu radioul şi televiziunea. Sau cum au păţit hipioţii la începutul anilor 70. Faine ţâţele aşadar fetelor, dar nu-i frumos cum le folosiţi.

În rest numai de bine în Fabrica la Roblogfest. Lume multă (cum nădăjduiam), muzică nu chiar pe cât mă aşteptam de proastă (dj rastafarian prostit convertit la mainstream), ursus la 0.33 cu 5 lei (geez), hi-q mult prea lung şi cu accente de bufonerie (nici nu ştiu de există cuvântul, dar pare potrivit). Cunoscut Buddha, Eugen, Pyurica, Jen, Năvălitorul, Dheo şi Sorina, o domnişoară enigmatică cu legături pe malurile Someşului. Cunoscut şi Redecs, nervos că i-am porcit ArenaIT la zoso în văzul naţiunii. Din fericire cuvântul anonim are încă greutate pe web, şi-ar conta şi de-aş afirma că porcii zboară, dacă m-aş exprima coerent.

Huiduit Visurât pentru că a câştigat prea multe premii, dar băut cartonaşe (beri) de la el într-o veselie mai târziu în noapte. În drum spre cluburi mai târziu puţin pe taxi eram martorul unui taximetrist Florentin ce se căca pe el de râs la auzul unei ameninţări cât se poate de serioase la viaţa lui Pamfil (ursuleţul Jeg): îi tai capul dacă nu mi-l dai puţin. O să-mi cer mâine scuze de la el pentru că i-am vorbit urât, dar acum îi tai capul dacă nu mi-l dai.

În ClubA n-am mai intrat, am preferat să stam afară pe băncuţă şi să povestim alături de un pet de bere şi de un om ce crea un lac de borală. El vomita ceva galben-maroniu, noi pălăvrăgeam şi râdeam de chestii random. De exemplu: *după ce tocmai ai vomitat o distorsiune spaţio-temporală*: Hei, asta nu-i distorsiunea spaţio-temporală pe care am mâncat-o la prânz! Sau… e?

Nu aveam de unde să ştiu pe-atunci că peste nici 4 ore o să călătoresc pe tren spre Cluj cu toată galeria Rapidului în formă de zile mari. Muie Steaua Muie Steaua Muie Dinamo Muie Steaua. Un nene intelectual dirijor din compartiment mai avea puţin doar până la a-i pocni vreun vas pe creier de nervi. Ce domne, ăştia-s oameni? Ar trebui spânzuraţi toţi. Woohohooo, hold your horses, V! Aici nu eşti cu orchestra, eşti înconjurat de flăcăi de dreapta beţi.

La Cluj necaz mare, ceartă cu Irina (prietena mea studentă acolo la ştiinţe politice, care ia numai 10, spre deosebire de mine, care mă mulţumeam cu 5ul în facultă). Şi dă-i cu nervi, somn, savarină, cremeş, prigat, suspine, gânduri negre. Nu-i de râs, să vă ferească sfântul.

Concluzia? Andi băiat bun, Darius-Jeg idem, Mono la fel, Ionuţ Vomită-tot la fel, Sorina cu decolteu frumos. Planuri de afaceri cu Buddha, fost duşman, actual băiat bun şi el.

Ca să ajungi la răspunsuri bune trebuie să începi cu întrebări şi mai bune. Mă întrebam zilele astea încotro se îndreaptă bloggingul, dar nu mă alegeam decât cu răspunsuri dezinteresate şi cu un articol tare despre web 2.0 şi 3.0, care nu sunt de fapt decât specificaţii ale web1.0 puse în practică treptat. Întrebările rămân deci. E bloggingul atât de durabil încât să reziste mai mult de 4 5 ani pe net (începând de acum vreo 2 ani, când şi-au început carierele cam toţi bloggerii români populari în prezent)? Care va fi următorul trend, sau în ce vor evolua blogurile? Cum poate cineva să ştie mereu unde-i valul şi cum să rămână pe el?

(more…)

Obişnuiesc să zdrăngăn la chitară, chestie pe care n-o (mai) face niciun cunoscut de-al meu. Evident primesc din când în când şi bine meritata doză de mişto, pe care îl accept cu umilinţă şi cu promisiune de răzbunare ulterioară înzecită şi de zece ori mai crudă. Miştoul vine din pricină că nu ştiu nici un cântec întreg, deşi frec chitara toată ziua; cânt pasaje, cânt ce-mi amintesc de prin melodii, îmi încânt urechile, uit şi o iau de la capăt. Am şi nişte combinaţii preferate de acorduri, pe care le folosesc pentru a obţine tot felul de cântecele de-mi plac mie mult, gen flamenco, salsa, balkan, nu jazz, d-astea. No biggie. Neintrând însă acum în prea multe detalii… nu-s eu mare chitarist, dar odată în oraş m-a prins o tipă ce-a terminat oarece conservator că nu ştiu să citesc notele de pe un portativ. Sunt complet pe lângă teoria muzicală, dar până în clipa aia nu mi-a  mai fost ruşine cu asta. Am înghiţit în sec, am schimbat elegant subiectul şi-am uitat. Am uitat până acum câteva ore când, citind cartea lui Adi Dohotaru despre hipioţii anilor 60, am aflat că nici John Lennon sau Jimi Hendrix nu ştiau. Şi în plus Jimi Hendrix se sfătuia seara cu impresarul lui pe tema “de cine să mă mai iau a 2a zi ca să ajung iar pe prima pagină a ziarelor“. Nu suntem niciunul perfect, dar unii suntem genii muzicale chiar dacă nu ştim să scriem un cântec pe hârtie. Da, aici mă includ şi pe mine alături de maestrul de la Beatles şi de regele rock&rollului. Hehe. Dar altul mi-era de fapt baiul pe seara asta.

Suntem învăţaţi de mici să vedem doar abstractul din muzică, să luăm de bun orice căcat ne e servit pe tavă de către industria muzicală pentru că, vezi doamne, ar fi incomprehensibil pentru noi motivul pentru care ţine Andreea Bălan morţiş s-o lase tac-su la mare să se fută cu toţi hăndrălăii. Ne-am obişnuit să ne uităm la videoclipuri la tv, să auzim muzică uşoară la radio şi să nu ni se mai pară nimic ciudat în a accepta versurile cu care ne sunt biciuite urechile zi de zi. Versuri despre pisicuţa solistului, despre problemele lui financiare, despre apucăturile sale pseudo rebele (dar care, deloc surprinzător, prind la publicul tâmpit) sau despre necazurile lui în dragoste – şi alea formulate într-un mod cât mai general, astfel încât să nu cumva să alunge fanii sau, în termeni de economie de piaţă, posibilii clienţi. Aşa, am lămurit două chestii. Chestia cu talentul meu inuman la zdrăngănit şi chestia cu muzica pentru giboni. Restul mâine, căci îmi curg momentan ochii în gură şi n-am randament din pricina asta.

PS: veşti bune! Bancheru, eroul blogosferei, şi-a căcat un nou blog!

PS2: Orange îşi fac reclamă folosindu-se de blogging. Au şi un blogger ideal pe care îl folosesc în campania pentru promovarea a oarece servicii internet. Au poveste, au şi afişe cât blocurile cu “sunt bloggerii pe care îi citesc oriunde m-aş afla”. Pe de-o parte se vede clar că bloggingul a prins amploare, pe de altă parte se simte tot mai tare declinul, se simte cum intră blogosfera întreagă în mainstream. Nu că n-ar fi fost şi pân-acum, dar parcă e altceva să vezi “bloggeri” scris pe un bloc. Nu pe blog. Bloc. Muie Orange.

Urmează un post despre comunitatea de bloggeri braşoveni. Dacă te doare-n pulă de subiect te înţeleg şi te sfătuiesc să nu continui cu cititul. Aşa. Am fost miercuri seara la a 2a întâlnire a bloggerilor braşoveni. Am ajuns acolo gândindu-mă la autobuzul pe care tre să-l iau peste 30 de minute când se sparge adunarea şi am plecat peste 3 ore uimit că a trecut timpul aşa repede.

A fost fain, am cântat, am dansat, am mâncat popcorn şi am vorbit despre vreme. NOT. Am băut (suc, bere şi vin) şi unii am şi mâncat. Sigur că de faţă cu ceilalţi. Mici. Ne-am prezentat (după model corporatist şi după modelul conferinţelor de bloggeri de la capitală), apoi ne-am răzvrătit când o blondă ne-a făcut insignifianţi pe lângă infamii bucureşteni. Că ce, şi noi avem pagerank 4! Ba am avut şi 6 în epoca de aur, ceea ce n-a pupat nici blonda şi nici Zoso! Ne-am aprins şi ne-am solidarizat de s-a sculat spiritul de comunitate la unison. Dacă tot umblăm după pagerank de ce să nu umblăm şi după originalitate, cum fac ăi mai mari? Dar să nu ne recunoaştem mici în nici un chip. Noi suntem mari şi merităm o comunitate mare.

Dar stai! Iubescbraşovul zice că nu suntem o comunitate, că suntem praf, că suntem mici, dar că avem potenţial şi că trebuie să ne unim. Iubescbraşovul fierbe dacă-i spui că dă din gură ca găina în vârful grămezii şi, cum nu ne pregătesc nici o surpriză, or să ne ajute la o adică prin promovare pe situl lor care ba e blog, ba nu e (deşi engine-ul e wordpress). Adică na… să fim serioşi. Blog e ăla din care scoţi bani (cum e groapacuproşti.ro), blog e ăla care promovează restaurante şi magazine de papuci pe net contra cost bineînţeles. Dar stai! Avem şanse încă. Putem să urmăm modelul tipului cu groapa cu proşti şi să ne facem fiecare 20 de bloguri cu căcat, sau putem să ne băgăm într-o reţea pay per post locală. Ce frumos îi bloggingul!

Destul dar cu căcatul. Întâlnirea mi-a arătat că mai avem mult de scormonit printre talentele locale până să avem ce promova (ca şi comunitate). Nu poţi să scoţi capul din ogradă câtă vreme adăposteşti oameni care se cred bloggeri pentru că, deşi nu ştiu să lege două vorbe, ştiu să configureze wordpress sau blogspot.

1. Alexandra
   – supărată foc pe blondă pentru că ne-a făcut mici. Ironic, a stat lângă tipul care mânca mici. Tot Alexandra a spus că voce.ro e comunitate de succes şi că Powerpuff scrie fain. Dar hai şi-o remarcă pozitivă: Alexandra e bună de şefă (doar ea se mai auzea prin muzica de căcat pe care chelnerul a uitat s-o dea mai încet de nervi pe tipul de la iubescbraşovul). Şi lucrează 13 ore pe zi. Cetăţean model.
2. Razvan – dând click pe numele lui se poate obseva clar cum tipul n-are absolut nimic interesant de spus despre BLOGMEET. Mai bine urma modelul lui Wavetrex de mai jos şi nici nu mai încerca să exprime vreo opinie.
3. Wavetrex – nimic aici.
4. Noru – mai pletos chiar decât mine. Multă vorbă goală, dacă e să mă întrebi pe mine (care băusem 2 ursus). Poate a spus şi ceva interesant omul, dar mie clar mi-a scăpat.
5. Cristi – arţăgos la început şi gata să răpună chelnerul muzicant şi supt la gât de vreo chelneriţă, dar pacifist şi de treabă la final.
6. Stefan Adobe – design genial, băiat bun, idei fixe, imposibil de zdruncinat.
7. Anca – are un îngeraş spooky de porţelan în poşetă şi îl foloseşte ca să alunge ideea de linişte şi siguranţă din inimile celor din jur. Organizează chestii.
8. Dubios – pletos băutor de ursus. Aparent observator cuminte. Prezentarea i-a fost foarte scurtă, în opoziţie cu a Tipului De Mai Jos.
9. Tipul De Mai Jos – Tipul e la automatică, nu e blogger, dar e pasionat de blogging. Mai bine-aşa parcă decât să-ţi faci blog pentru că ăsta e noul trend, să te crezi dj şi să-ţi fie frică să legi două vorbe pe blogul ăla fără comentarii, content sau vizitatori.
10. Powerpuff – băieţel bun. Regret că am râs de el mai demult, căci îi mic şi inofensiv, nu metrosexual obez cu creastă şi cu tricou roz cum mi-l închipuiam.
11. Pixel – respectat de toţi pentru felul de-a fi, ascunde însă o doză medie de frustrări care se manifestă în remarci răutăcioase. Are inclusiv respectul meu pentru că a ales o nişă destul de trendy, pentru că se ocupă cum trebuie de ea, pentru că a avut pagerank 5 (cât Zoso, aşa-i, blondo) şi pentru că el, un tânăr licean de 17 ani, a atras remarci pozitive din partea întregii blogosfere române (şi nu numai).
12. Mihai – nu-i mere situl, şi, dacă e să ne luăm după Google, nu i-a mers niciodată. Poate e una din fantomele din casa aia veche în care e Gura Sobei. Poate încearcă să ne transmită un mesaj. Să facă cineva ceva!
13. Bloghita – tipul se simte dj (nu-l învinovăţesc, am trecut şi eu prin faza asta), dar e dj de-ăla de nu poţi să-i asculţi un mix nici până la sfert că-ţi explodează capul.
14. Roland-Alexandru
15. Sabin – între “Un sistem solar geaman cu al nostru uimeste astronomii” şi “Oamenii folosesc droguri de mii de ani”, Sabin ne informează în legătură cu BLOGMEETUL şi mai ales în legătură cu proiectul lui ştiribraşov.ro (după ideea lui Cristi de la iubescbraşovul)
16. DjXander – pe djul ăsta îl ştiu de pe #brasov (undernet), şi tot pe el îl văd în faţa ochilor de fiecare dată când vine vorba de legătura dintre mIRC şi blogging. Mai e şi trancer. S-a plictisit teribil la BLOGMEET, are adsense pe blog dar nu ca să facă bani ci pentru că “aşa au toţi”.
17. Soby – al 3lea dj. Are 5 posturi, 11 categorii, aproap o lună de blogging la activ, nici un comentariu şi ditai adul în headerul temei de wordpress. Dar o susţine pe Alexandra. Şi da, acum are un trackback, care poate fi socotit şi comentariu.
18. Mihai Gheza – tipul cu pay per post. Cam timid la început, şi-a dat drumul neaşteptat pe la mijlocul BLOGMEETului şi a scandalizat o grămadă de snobi politically-correct.
19. Radu – a vrut să pară nepăsător şi şăgalnic, dar n-a reuşit deloc să ascundă instabilitatea de dincolo de mască. Nu, nu vreau link exchange.
20. Andreea – blonda care a zguduit orgolii mari cu două vorbe aruncate fără a gândi înainte. Andreea bolduieşte un cuvânt din două pe blogul său din motive SEO lesne de înţeles. Andreea dă un nou sens blodului, un sens ridicol, un sens şi mai apăsător decât cel precedent. And then again, who cares?

E dovedit deja (de cei mai importanţi decât noi) că aşa un post poate strânge o comunitate. Ce forum, ce web 2.0. Sunt eu aici, care scriu tot ce-mi trece prin cap şi nu mi-e ruşine cu ce scriu, pentru că o fac de prea multă vreme deja. Tot ce am scris e trecut prin filtrul personal, căci nu degeaba public asta pe blogul personal. Vedeţi poate acum de ce e blogul personal masturbare mentală (cum ziceam miercuri), în timp ce blogul de nişă e nobil.

Tocmai am avut orgasm mental.

Dar să nu cumva să vă supăraţi pe mine. Nu împuşcaţi mesagerul. O cumunitate de bloggeri trebuie să aibă content de calitate la căpătâi, iar şleahta de wannabees ce s-a scandalizat miercuri când au auzit că nu-i încă rost de comunitate mai are cale lungă până la statutul de comunitate de bloggeri braşoveni. Problema nu-i că nu suntem uniţi, problema e că şi uniţi să fim tot nu ajungem prea departe. Avem de răbdat, de înghiţit în sec şi de făcut experienţă în blogosferă. Să nu ne grăbim deci.

A, şi vă recomand blogurile de nişă (animaluţe, hobbiuri, politică, DJing (!)). Majoritatea blogurilor personale n-au viitor, n-au trecut şi.. n-au nici prezent prea mult.