Fă o labă.

Ce valoare mai are scrisul când scrie toată lumea? Cum alegi oamenii pe care îi citeşti? Şi-aşa n-o să mă schimb în funcţie de ce zici la comentarii, dar îs curios cum alegi puţinii bloggeri pe care îi citeşti. Şi mai sunt curios de ce citeşti bloguri. Bloggerii sunt cei mai proşti oameni, nu ştiai? Frecventează forumuri gen forumul bloggerilor, unde postează cu titluri precum “Cat de interesati sunteti de poker?”, “Putem folosii sutele de sms-uri gratuite de la cosmote pentru twitter?” sau “Primii pasi in promovare”.

Bloggerul e omul care consideră că e necesar să-şi dedice un altar online pe blogspot sau, mai rău, pe domeniu şi hosting cumpărat. El a decis la un moment dat în viaţa lui superioară că e cazul să afle şi ceilalţi că are ceva în cap. Aşa că şi-a tras blog şi a început să scrie că blogul lui e pentru oameni deştepţi, că urăşte proştii, că se ştie pă net şi cu calculatoarele în general. Exact ca mircarii de nu demult, el urmăreşte o glorie pe care n-o mai poate obţine, pentru că izorul e deja secat. Cine PULA mai citeşte bloguri? Eu nu m-aş citi nici pe mine dacă n-aş fi obligat să citesc în timp ce scriu.

Am început cât se poate de prost, am făcut toate greşelile posibile şi acum le văd în toţi care-mi calcă pe urme. Văd ipocrizie, prostie şi fudulie, văd oameni care trag de-o ciozvârtă expirată demult. Şi n-aş scrie în veci de-aşa ceva dacă aş şti că e o finalitate la cârnaţul ăsta blogosferic. Nu e. Sunt la fel de prost cum eram când am început, doar că experienţa mi-a adus pân-acum mai mulţi cititori şi m-a făcut să scriu mai cinstit cu mine însumi.

NU VĂ FACEŢI BLOG. decât dacă puneţi parolă pe el şi nu vi-l citeşte nici dracu. Sau dacă aveţi de gând să aruncaţi serverul în aer la anul nou, în culmea gloriei. Că ăsta ar fi deja sacrificiu, iar sacrificiul nu-i tocmai rău pentru suflet.

Mă surprind din când oamenii care nu ştiu să scrie, dar au blog, îs PRişti sau advertiseri sau, mai rău, scriu pentru ziare. Nu ştiu gramatică, n-au curaj să scrie sau nu ştiu să scrie fraze, dar trag mâţa de coadă cu nou descoperita vocaţie de blogger/copywriter/jurnalist. N-au reuşit să ia peste 7 la română în liceu, n-au reuşit apoi nici la şcoala de ingineri agricoli c-a fost prea grele esamenele, n-au catadicsit nici să citească vreodată o carte (alea-s pentru doctori), dar scriu.

Să rămânem însă la bloggeri, căci ăştia mi se par cel mai uşor de analizat, atât de mulţi fiind. Măcar de-ar posta mai departe dracului filmuleţe cu comentarii gen ”haha ce prost îi ăla”, dar au început cu texte şi implicit aere de docţi în domeniul pe care şi l-au ales. N-au scris şi nu vor scrie vreodată un articol care merită citit, dar au atâtea reclame pe blog încât dacă dai un click ORIUNDE te trezeşti pe vreun site de scamuri, iar ei primesc pomană de 1 cent într-un cont virtual de care nu se pot atinge decât din an în paşte, când se strâng de 10 mii de ori mai mult decât un cent. De fapt dacă m-ar surprinde nu mi-aş permite să văd problema la modul general, dar nu mă mai surprind cu nimic. Şi nu mai surprind pe nimeni. Sunt adepţii căilor expirate şi ai kitschurilor, sunt hienele ipocrite ale Internetului, sunt undeva mult sub troli sau spammeri.

S-ar crede dânşii bloggeri mari arhitecţi ai civilizaţiei ocidentale dac-ar şti ce-i aia. S-ar crede inovatorii pe ai căror umeri şade progresul dac-ar şti că progresul înseamnă şi altceva decât un nume de stradă de pe vremea comuniştilor. Încurcă occidentul cu orientul, pasiunea cu banul, subiectul cu predicatul, socialismul cu capitalismul, pe Nietzsche cu Mahomed, virgula cu linia de dialog. Îs majoritatea viitori Gică burtosul tupeist, trişti, plini de frustrări, cu dorinţe mult mai multe şi mai proaste decât pot duce în spinările lor agramate. O sută de mii de retardaţi care nu ştiu să scrie paragraful ăsta de la cap la coadă corect după dictare şi încă cinci mii care-l reformulează şi-l scriu şi mai bine. Iat-o, e bloosfera română, e frumoasă, e urâtă.

În timp ce aşadar mult lăudata blogosferă sugea încă suzete si admira gazete, s-au autoproclamat, natural, unii mai citiţi şi mai lideri de opinie decât ăilalţi. S-au numit regi peste dobitocii încă buimaci şi prostimea din jur, care abia-şi făcuse şi ea blog, s-a conformat. Bineînţeles că nu au ajuns în frunte fâlfâind din aripioare, ci după multă multă muncă/pasiune într-o direcţie greşită. Au copiat tot ce-au putut copia de la bloggerii de succes din afară şi-au visat câştiguri efemere. Au copiat felul în care îşi redactează articolele, au copiat monetizarea. Au visat bani făcuţi uşor. Au ajuns la ştiri, au ajuns chiar subiectul unei emisiuni cu un generic pentru retardaţi. Practic nu s-a conformat doar prostimea care a acceptat noţiunea de A-blogger, dar s-au conformat toţi care au avut de-a face cu blogosfera. S-a copiat o grămadă din afară; de la platforma wordpress şi trucurile ei la stil şi, mai enevant, subiecte de scris.

Am fost martor la apariţia sau schimbarea sensului unor termeni precum monetizare, startup, branding sau online. Îi ştiu pe oamenii care au pionierat noile noţiuni, şi vă spun că nu-s mai buni decât personajele franţuze ale lui Caragiale. Iar noile cuvinte nu-s mai presus de furculition. Suntem un popor de târfe agramate care nu văd mai departe decât lungul nasului.

Deşi se presupune că afară nu există în mediul informaţional, deşi se crede că graniţele sunt oriunde numai nu pe net, generaţia noastră cea nouă de românaşi, fala şi speranţa pentru mai bine, nu a reuşit decât să copieze din afară. Nicio inovaţie, nimic concret, doar aparenţe. Şi ce să obţii, până la urmă, când nici măcar nu-ncerci ceva cu adevărat spectaculos? Cum să exişti dacă nu rişti? Aş vrea să spun că toţi care scriu mai naşpa decât mine mi-s inexistenţi, dar adevărul e că mă enervează. Mă supără ipocrizia la culme, şi asta aproape numai în rarele zile în care scriu despre blogosferă. Argh pardon, online-ul românesc.

Ipocrizia n-a apărut între bloggeri însă. Ipocriţii cei mari se ocupă cu investiţii online, reţele sociale, antreprenoriat, startupuri, web 2.0, advertising, tururi, pr, gale şi decernări de premii ca la oscar, clasamente, statistici, clasificări, new media. Toate online, toate exagerate, premature. Nu avem încă vedete adevărate în blogging, dar ni le facem, chiar şi-aşa stângaci cum suntem. Avem oare nevoie de ifosele celor precum zoso, bobby, visurât sau arhi sau au ei nevoie de noi? Oricum am vedea-o e de căcat, e atât de naşpa încât nu scriu despre blogosferă decât de 2 3 ori pe an deşi îmi place subiectul. Şi nici nu e vorba de noi şi voi, bloggeri vs jurnalişti, cultură vs incultură, moralitate versus lipsa ei. Nu e o luptă a extremelor, nu e niciodată aşa decât la suprafaţă. E vorba de sacru şi profan, vorba lui Eliade, sau, mai simplu, de romantism. Dacă alegi siguranţa (financiară, politică, amoroasă, de orice fel) ai omorât romantismul, ai tăiat idealurile şi frumuseţea cu toporul. Cine pula mea o fi vrând să audă ştiri clasice sau păreri obiective care nu îndrăznesc a ieşi din tipare? Avem jurnalişti corupţi pentru asta, nu trebuie să măzgălim şi blogosfera cu căcat. Hai să vedem însă cine mai trage la lătură şi în ce cantităţi.

Dacă bloggerii mici trag de ciolănel de la început la sfârşitului fenomenului, dacă ei, cât îs de buni sau răi, duc pe umeri tot greul, ăştia mari îs hienele care apar într-un domeniu nou doar odată cu un anumit grad de notorietate. Aud că se învârt tot mai mulţi bani în online, apoi sar toţi şi omoară arta cu apucături de corporatişti borâţi. De omorul artei, nu de alta.

Şi când te gândeşti că erau vremi în care online însemna vesel, conectat la net şi… doar atât. Fără englezisme, fără scheme de câştig, fără tactici împrumutate de la corporaţii, fără branduri, fără aparenţă, esenţă sau apartenenţă, fără idealuri şi dobitoci. Enervant online-ul, dar divin să fii online. Multă pleavă în blogosferă, multe surle şi trâmbiţe pentru prea valori prea timide şi puţine.

Am fi putut să avem pân-acum o blogosferă originală care să minuneze şi să şocheze lumea-ntreagă, am fi putut să fim patria vreunui curent literar online sau al vreunui Google, am fi putut să punem dracului România pe hartă dacă aveam doar puţin respect faţă de noi înşine şi nu ne tăiam singuri craca de sub picioare cu articole de umplutură şi scamatorii ieftine, expirate şi de scurtă durată (link exchange, să zicem). Gândim pe termen mult prea scurt şi ratăm aproape mereu miezul problemei.

Vedeţi blogul ăsta? N-are nicio reclama pe el, n-a avut niciodată. N-are nici prieteni nici duşmani. N-are nevoie de relaţii sau de Google ca să crească, nici măcar de cititori fieli. Scriu de dragul de a scrie, scriu pentru că m-am pomenit înconjurat de oameni asemănători mie. Scriu pentru a fi comentat. Nu mă interesează ce-a mai făcut nuj ce pizdă cântăreaţă de căcat, nu vreau să-mi informez cititorii cu privire la cotele apelor Dunării (avem monden.info şi radio românia pentru asta). Nu urmăresc nici să scot bani din blog, m-am resemnat demult în privinţa asta. Nici nu ştiu ce vreau de fapt. Scriu doar ca să fie scris.

Citate nu tocmai celebre, dar care ar putea fi:

Vlad Gidea (blogger) :: Deabia astept

Einstein avea chiar dreptate. Timpul e relativ din privinta unui observator. Cand te uiti pe teava unui pistol, timpul incetineste, toata viata iti trece prin fata ochiilor. Tine-te de ea si poti trai o viata intreaga in aceea fractiune de secunda.

WaTzaP says: =)))))))))))))) ce raspuns maxim

Şi, ca să închei în stilul descris mai sus, O ZI MINUNATĂ VĂ DORESC, târfelor mega ipocrite din online!

PS: Ca să nu mai punem la socoteală faptul că întregul concept de blogging e putred de la rădăcină pentru că promovează egoul scriitorului în loc să dea de gândit.

Poate “a gândi” e un verb prea puternic pentru ce-am făcut eu adineauri, dar mă gândeam că am ajuns aproape de momentul în care voi fi liber să pun reclame pe-aici. Declaram cu nasul pe sus acum câţiva ani, mai exact unul, că eu sunt mai presus decât restul blogosferei proaste şi că o să am reclame e blog doar în unul din următoarele cazuri:

1. zboară porci peste tot
2. ia steaua campionatu (sau orice altă provocare microbistă cu scop de a provoca scandal între dobitoci)
3. am 1000 de vizitatori pe zi.

Se va întâmpla 3 în curând, deşi interpretabil. Google Analytics se cam contrazice cu counterul meu din sidebar. În esenţă cearta e în legătură cu vizitatorii care vin de pe google. Şi apoi cu numerele. Şi cu bounce rate-ul. Şi băga-mi-aş pula, n-o să ajung niciodată să am 1000 de unici calumea pe zi. Mai bine mă resemnez şi scriu mai departe din plăcere şi-atât. Să nu amestecăm capra cu varza.

Dar oricum, de ce vine atâta lume să citească astea şi de ce nu grăieşte nimeni aşa cum aş pofti eu, să nu mai am timp nici să mă cac în linişte de la atâtea comentarii? Dacă eşti un cititor mut de-obicei zi te rog acum ceva! Acum ori taci pe vecie! Ori zi la posturile următoare. Dar numai să zici ceva, ca să nu mai fiu aşa singur când postez, să-mi închipui că-mi va fi sorbită fiecare literă cu nesaţ cu savoarea de alintaromapizda-npulă cu tot. Cine eşti, de unde vii, de ce mă citeşti?

Pe de altă parte poate n-ar trebui să mă întreb atât în legătură cu provenienţa cititorilor, poate ar trebui să îi accept ca pe un dar de la dumnezeu şi gata.

Mulţumesc doamne pentru că mi-ai dat peniţă virtuală bună.

Ca să ajungi la răspunsuri bune trebuie să începi cu întrebări şi mai bune. Mă întrebam zilele astea încotro se îndreaptă bloggingul, dar nu mă alegeam decât cu răspunsuri dezinteresate şi cu un articol tare despre web 2.0 şi 3.0, care nu sunt de fapt decât specificaţii ale web1.0 puse în practică treptat. Întrebările rămân deci. E bloggingul atât de durabil încât să reziste mai mult de 4 5 ani pe net (începând de acum vreo 2 ani, când şi-au început carierele cam toţi bloggerii români populari în prezent)? Care va fi următorul trend, sau în ce vor evolua blogurile? Cum poate cineva să ştie mereu unde-i valul şi cum să rămână pe el?

(more…)

Urmează un post despre comunitatea de bloggeri braşoveni. Dacă te doare-n pulă de subiect te înţeleg şi te sfătuiesc să nu continui cu cititul. Aşa. Am fost miercuri seara la a 2a întâlnire a bloggerilor braşoveni. Am ajuns acolo gândindu-mă la autobuzul pe care tre să-l iau peste 30 de minute când se sparge adunarea şi am plecat peste 3 ore uimit că a trecut timpul aşa repede.

A fost fain, am cântat, am dansat, am mâncat popcorn şi am vorbit despre vreme. NOT. Am băut (suc, bere şi vin) şi unii am şi mâncat. Sigur că de faţă cu ceilalţi. Mici. Ne-am prezentat (după model corporatist şi după modelul conferinţelor de bloggeri de la capitală), apoi ne-am răzvrătit când o blondă ne-a făcut insignifianţi pe lângă infamii bucureşteni. Că ce, şi noi avem pagerank 4! Ba am avut şi 6 în epoca de aur, ceea ce n-a pupat nici blonda şi nici Zoso! Ne-am aprins şi ne-am solidarizat de s-a sculat spiritul de comunitate la unison. Dacă tot umblăm după pagerank de ce să nu umblăm şi după originalitate, cum fac ăi mai mari? Dar să nu ne recunoaştem mici în nici un chip. Noi suntem mari şi merităm o comunitate mare.

Dar stai! Iubescbraşovul zice că nu suntem o comunitate, că suntem praf, că suntem mici, dar că avem potenţial şi că trebuie să ne unim. Iubescbraşovul fierbe dacă-i spui că dă din gură ca găina în vârful grămezii şi, cum nu ne pregătesc nici o surpriză, or să ne ajute la o adică prin promovare pe situl lor care ba e blog, ba nu e (deşi engine-ul e wordpress). Adică na… să fim serioşi. Blog e ăla din care scoţi bani (cum e groapacuproşti.ro), blog e ăla care promovează restaurante şi magazine de papuci pe net contra cost bineînţeles. Dar stai! Avem şanse încă. Putem să urmăm modelul tipului cu groapa cu proşti şi să ne facem fiecare 20 de bloguri cu căcat, sau putem să ne băgăm într-o reţea pay per post locală. Ce frumos îi bloggingul!

Destul dar cu căcatul. Întâlnirea mi-a arătat că mai avem mult de scormonit printre talentele locale până să avem ce promova (ca şi comunitate). Nu poţi să scoţi capul din ogradă câtă vreme adăposteşti oameni care se cred bloggeri pentru că, deşi nu ştiu să lege două vorbe, ştiu să configureze wordpress sau blogspot.

1. Alexandra
   – supărată foc pe blondă pentru că ne-a făcut mici. Ironic, a stat lângă tipul care mânca mici. Tot Alexandra a spus că voce.ro e comunitate de succes şi că Powerpuff scrie fain. Dar hai şi-o remarcă pozitivă: Alexandra e bună de şefă (doar ea se mai auzea prin muzica de căcat pe care chelnerul a uitat s-o dea mai încet de nervi pe tipul de la iubescbraşovul). Şi lucrează 13 ore pe zi. Cetăţean model.
2. Razvan – dând click pe numele lui se poate obseva clar cum tipul n-are absolut nimic interesant de spus despre BLOGMEET. Mai bine urma modelul lui Wavetrex de mai jos şi nici nu mai încerca să exprime vreo opinie.
3. Wavetrex – nimic aici.
4. Noru – mai pletos chiar decât mine. Multă vorbă goală, dacă e să mă întrebi pe mine (care băusem 2 ursus). Poate a spus şi ceva interesant omul, dar mie clar mi-a scăpat.
5. Cristi – arţăgos la început şi gata să răpună chelnerul muzicant şi supt la gât de vreo chelneriţă, dar pacifist şi de treabă la final.
6. Stefan Adobe – design genial, băiat bun, idei fixe, imposibil de zdruncinat.
7. Anca – are un îngeraş spooky de porţelan în poşetă şi îl foloseşte ca să alunge ideea de linişte şi siguranţă din inimile celor din jur. Organizează chestii.
8. Dubios – pletos băutor de ursus. Aparent observator cuminte. Prezentarea i-a fost foarte scurtă, în opoziţie cu a Tipului De Mai Jos.
9. Tipul De Mai Jos – Tipul e la automatică, nu e blogger, dar e pasionat de blogging. Mai bine-aşa parcă decât să-ţi faci blog pentru că ăsta e noul trend, să te crezi dj şi să-ţi fie frică să legi două vorbe pe blogul ăla fără comentarii, content sau vizitatori.
10. Powerpuff – băieţel bun. Regret că am râs de el mai demult, căci îi mic şi inofensiv, nu metrosexual obez cu creastă şi cu tricou roz cum mi-l închipuiam.
11. Pixel – respectat de toţi pentru felul de-a fi, ascunde însă o doză medie de frustrări care se manifestă în remarci răutăcioase. Are inclusiv respectul meu pentru că a ales o nişă destul de trendy, pentru că se ocupă cum trebuie de ea, pentru că a avut pagerank 5 (cât Zoso, aşa-i, blondo) şi pentru că el, un tânăr licean de 17 ani, a atras remarci pozitive din partea întregii blogosfere române (şi nu numai).
12. Mihai – nu-i mere situl, şi, dacă e să ne luăm după Google, nu i-a mers niciodată. Poate e una din fantomele din casa aia veche în care e Gura Sobei. Poate încearcă să ne transmită un mesaj. Să facă cineva ceva!
13. Bloghita – tipul se simte dj (nu-l învinovăţesc, am trecut şi eu prin faza asta), dar e dj de-ăla de nu poţi să-i asculţi un mix nici până la sfert că-ţi explodează capul.
14. Roland-Alexandru
15. Sabin – între “Un sistem solar geaman cu al nostru uimeste astronomii” şi “Oamenii folosesc droguri de mii de ani”, Sabin ne informează în legătură cu BLOGMEETUL şi mai ales în legătură cu proiectul lui ştiribraşov.ro (după ideea lui Cristi de la iubescbraşovul)
16. DjXander – pe djul ăsta îl ştiu de pe #brasov (undernet), şi tot pe el îl văd în faţa ochilor de fiecare dată când vine vorba de legătura dintre mIRC şi blogging. Mai e şi trancer. S-a plictisit teribil la BLOGMEET, are adsense pe blog dar nu ca să facă bani ci pentru că “aşa au toţi”.
17. Soby – al 3lea dj. Are 5 posturi, 11 categorii, aproap o lună de blogging la activ, nici un comentariu şi ditai adul în headerul temei de wordpress. Dar o susţine pe Alexandra. Şi da, acum are un trackback, care poate fi socotit şi comentariu.
18. Mihai Gheza – tipul cu pay per post. Cam timid la început, şi-a dat drumul neaşteptat pe la mijlocul BLOGMEETului şi a scandalizat o grămadă de snobi politically-correct.
19. Radu – a vrut să pară nepăsător şi şăgalnic, dar n-a reuşit deloc să ascundă instabilitatea de dincolo de mască. Nu, nu vreau link exchange.
20. Andreea – blonda care a zguduit orgolii mari cu două vorbe aruncate fără a gândi înainte. Andreea bolduieşte un cuvânt din două pe blogul său din motive SEO lesne de înţeles. Andreea dă un nou sens blodului, un sens ridicol, un sens şi mai apăsător decât cel precedent. And then again, who cares?

E dovedit deja (de cei mai importanţi decât noi) că aşa un post poate strânge o comunitate. Ce forum, ce web 2.0. Sunt eu aici, care scriu tot ce-mi trece prin cap şi nu mi-e ruşine cu ce scriu, pentru că o fac de prea multă vreme deja. Tot ce am scris e trecut prin filtrul personal, căci nu degeaba public asta pe blogul personal. Vedeţi poate acum de ce e blogul personal masturbare mentală (cum ziceam miercuri), în timp ce blogul de nişă e nobil.

Tocmai am avut orgasm mental.

Dar să nu cumva să vă supăraţi pe mine. Nu împuşcaţi mesagerul. O cumunitate de bloggeri trebuie să aibă content de calitate la căpătâi, iar şleahta de wannabees ce s-a scandalizat miercuri când au auzit că nu-i încă rost de comunitate mai are cale lungă până la statutul de comunitate de bloggeri braşoveni. Problema nu-i că nu suntem uniţi, problema e că şi uniţi să fim tot nu ajungem prea departe. Avem de răbdat, de înghiţit în sec şi de făcut experienţă în blogosferă. Să nu ne grăbim deci.

A, şi vă recomand blogurile de nişă (animaluţe, hobbiuri, politică, DJing (!)). Majoritatea blogurilor personale n-au viitor, n-au trecut şi.. n-au nici prezent prea mult.