Orasul asta mare ucide inspiratia. Ori asta ori am iesit eu din lantul vicios-egoist al scrisului pe blog si imi permit acum in premiera, dupa ani de zile, sa stau linistit si sa nu mai scriu nimic. Ba parca numarul cititorilor tot creste cand nu scriu, ca si cum mi-ar multumi in felul asta oamenii pentru ca nu-i mai fut la cap. Ori astea doua ori am fost tinta unul atac energetic MISA, caci dupa cum bine stiti si-au facut diavolii obiceiul sa trimita sageti in oamenii buni si sa le reteze din IQ.

Draga Miruna,

In momentul in care citesti asta trebuie ca-ti dai seama ca nu scriu aici doar despre mine, ba poate chiar din contra, scriu doar despre altii. Sau poate amandoua simultan. Adica no, scriu destul de mult despre mine, dar incerc sa surprind prin asta adevaruri cat mai generale, care sa fie valabile pentru cat mai multi oameni si in cat mai multe situatii. Spuneam, de exemplu, nu demult, ca-s robot sau ca-s prost si insistam cu lux de amanunte. Ma refeream la mine, da, dar in acelasi timp la toata lumea. Regaseam in mine tot ce-am criticat atata vreme la cei din jur, imi dadeam seama ca orice-as scrie despre mine va fi sorbit la un moment dat cu lacomie de vreun cititor ce poarta in cap intrebarile potrivite. Blogul este asadar doar o alta metoda prin care incerc sa ma inteleg si implicit sa inteleg lumea si ce se-ntampla in jurul meu si de ce. Ma ajuta in sensul asta si comentariile cititorilor, asa ca am incercat mereu sa-i pornesc la povesti si la depanat experienta.

De multe ori chestii amuzante, de alte multe ori frustrari scuipate prosteste si necugetat, de inca niste multe ori temeri sau observatii cu adevarat sincere, ma descriu toate, sau, mai bine zis, descriu lumea asa cum am ales s-o vad. Si mai vroiam sa scriu niste cacaturi cu iz de epistola, dar a inceput sa ma doara burta de la orezul ala si trebuie sa cac o parte din el si sa si pis apa ce-am baut-o fara sa ma uit la ceas.

Inchei prin a-ti spune ca nu mi-e rusine cu nimic din ce-am scris aici pe blog, oricat de aiurea ar fi unele articole (daca se pot numi articole), ba chiar is mandru ca am reusit sa trec la inceput peste temeri si scriu acum orice-mi trece prin cap pentru 600 de posibili comentatori-si-poate-oameni-ca-mine-zilnici. Si si daca nu-s ca mine, is buni si ei si frumosi pe undeva pe-acolo, chiar daca nu-i inteleg inca si i-as vrea loviti.

No ca iar am scris despre mine, dar cat de penibil ar fi fost sa ma apuc sa scriu despre tine sau, mai rau, sa public vreun how to, stire sau analiza de cine stie ce cacat electoral? Adica nu ca ar conta daca e penibil sa nu, pentru ca scrisul ramane oricum un super bun tovaras, sau mai degraba o iubita faina, de-aia care nu te face cu ou si cu otet cand nu-i convine vreun rahat banal.

Plus ca faza cu blogul si pizdele ramane orice-ar fi. Romantele-s magnet, stii.

Florin Divin, camera de langa bucatarie 1:36am

Din moment ce-i pasă atât că i-au fost daţi papucii într-o cafenea ar fi de obraz să nu mai critice taximetristul că nu urcă mai sus de Poiană. Căscatul e implicare şi în acelaşi timp lipsa ei. Căscatul ne ucide şi ne învie. Iar scurt metrajul ăsta e cel puţin interesant, deşi nu împărtăşesc întru totul viziunea Silviei Gheorghe şi a lui Bogdan Dumitrescu.

Patrice – Soulstorm (la Bucureşti pe Arenele Romane) – iunie 2008

Am pornit cu voie bună dis de dimineaţă pe la 3 dup-amiaza. Am băut pe tren, am vorbi pe tren, am mirosit cacatul de langa Bucureşti pe tren, am băut la concert, am băut toata noaptea după concert, am dansat la concert şi după concert în old schoolul Club A. Multă bere de toate neamurile (accent pe redds) şi-un absint. De veselie c-a fost aşa de fain, de-aia.

Văzusem înainte pe net un concert live din Paris şi rămăsesem uimit de cât de bine sunau acolo piesele, dar de la cântarea de la Arenele Romane nu prea aveam aşteptări. Eram obişnuit cu abordarea de căcat a organizatorilor autohtoni şi cu zgârcenia publicului aşa că, ştiind chiar că avem o ţară plină de fani Patrice, mă aşteptam să găsesc Arenele goale şi pe Patrice cântând prima şi ultima melodie. Da de unde. Se pare că tipul şi-a luat treaba foarte în serios şi nu doar că nu ne-a înşelat aşteptările, dar s-a ridicat mult deasupra lor. Şi a mai pomenit la sfârşit şi de ideea centrală a tantrei “there’s no yesterday and no tomorrow”. Asta chiar înainte de Everyday Good. Faină treaba. Ne vedem cred la Manu Chao pe 6 iulie (90 de lei biletu pe duminica de Bestfest).

Ei bine stimati cititori dubiosi, vreau sa va spun ca il suspectez pe tipu asta ca se crede mare shaman si de-aia si-a luat nickname-ul Buddha. De la Buddha Bar haha. Nu inteleg cum asa un om poate sa se ia TOCMAI de ce nu ar trebui sa se ia. Ce mai e sfant pe lume ? Nu m-ar deranja daca ar avea 2 unici pe zi, dar are garla. SI cu cat esti mai citit cu atat ai mai multa influenta. Anyway uitati ce a facut pe 2 mai 2007, dupa ce s-a uitat la televizor si i-a crezut pe retardatii de la protv (care sunt si ei niste tarfe care fac din tantar armasar de dragul ratingului).
Fii mai tolerant bai domnule cocalar cu un an sau doi mai mare decat mine daca vrei sa fie si altii cu tine! Nici mie nu-mi place ideea de roacher slinos, nici eu nu-s tocmai de-acord cu anarhia, dar ce face el in bashina aia de post/blog e crima (n-am fost asa de pornit pe blogul lui pana n-am dat de postul asta). Gardurile alora din Vama trebuiau rupte.. odata cu vilele, pensiunile si hotelurile colorate aparute acum cativa ani. Cu riscul de a generaliza, am sa afirm acum ca majoritatea satenilor din Vama Veche sunt avizi dupa bani, ca si Buddha. El pune aduri pe blog si se pisa pe cititori, ei transforma sacrul in profan (sunt sigur ca Eliade ar fi fost de-acord sa-i folosesc aici cuvintele). Care-i diferenta ? Oricum de murdarirea idealurilor e vorba pana la urma. Si de ura venita in urma frustrarilor, a dezamagirilor pe care le-a suferit egoul. O fi fost si el mai mic odata si l-a refuzat o roacheritza si de-atunci uraste Vama Veche si studentele de la Arhitectura (care btw is BUNE majoritatea si umplu plaja din Vama in fiecare weekend de vara =P~). Dar el nu uraste doar jegul de pe tenisii domnisoarelor, uraste si stilul lor de viata, pe care eu il aprob in cea mai mare parte a timpului.
Atitudinea asta gen “nu stiu, nu vreau sa stiu si as vrea sa va vad pe toti morti” nu poate sa aduca nimic bun, NU-I ASA ? Sa fie pace, sa stam toti intr-un hamac sub 2 palmieri si sa fumam! Ascultand-ul pe Mr. Bobby, bineinteles (nu pe Gutza si nici pe Dj Aligator / Brooklyn Bounce), caci el e modelul. Mai putina ura n-a omorat pe nimeni. Si mai trist e ca tipul are multi cititori si chiar daca nu se adreseaza decat cocalarilor si bloggerilor (notiuni adesea sinonime), a reusit sa atraga comentarii de la punkisti si roacheri si de toate neamurile muzicale ale pamantului pt postul respectiv. Si, evident, parerile sunt impartite in doua. Unii pro si unii contra. Ce au ei in comun e pornirea razboinica impotriva taberei adverse. Se cearta, se enerveaza, acumuleaza si mai multa ura. Cine are de castigat ? Tot Buddha, pentru ca disputele sunt, prin definitie, bune la blog, ii cresc popularitatea. Trist.
Postul asta e cea mai shlefuita forma pe care am obtinut-o in urma multor edituri. Cea mai neslefuita suna ceva gen “taci dracului de trist” sub forma de comentariu pe blogul lui. Nici comentariu nu merita.

Da’ tot