Semnează pentru tolerarea în ţara noastră a celui mai popular şi mai prost înţeles drog ilegal din lume! Semnaţi pentru legi mult mai blânde, dacă nu chiar favorabile consumatorilor şi comercianţilor de marijuana!

Avem unele din cele mai aspre legi anti marijuana din Uniunea Europeană. Poate pare de necrezut, dar în aproape toate marile oraşe din Europa se vinde şi se fumează marijuana pe stradă fără frică de poliţie. La noi iei ani de detenţie pentru posesia unor cantităţi infirme. Tot la noi scapi fără închisoare după ce-ai furat miliarde sau după ce ai omorât pe cineva pe trecerea de pietoni şi ai fugit.

Ignoranţii o confundă cu heroina şi o păstrează ilegală, după modelul Americii rasiste a anilor 30, dar noi, restul, cu ce-am greşit să ne naştem în una din cele mai înapoiate ţări din Europa? De ce nu putem să fim mândri cu ea, cu guvernanţii şi legile ei? Suntem fiinţe umane, avem mereu de ales, nu trebuie să trăim ca vitele guvernaţi cât se poate de fără creier de dubioşi care nu ştiu cum să mai facă să păstreze puterea şi să ducă moştenirea învechită a generaţiilor comuniste mai departe.

(more…)

Cum o fi oare să te naşti într-un sistem care să nu-ţi explice de mic pe îndelete cum e viaţa, care să nu-ţi dea mură-n gură ca unui retardat, cum face prea respectata noastră societate ? Aş fi vrut să aflu din start că nu depind de nimic, că viaţa a frumoasă, că n-are rost să mă împotmolesc în probleme şi regrete, că “go with the flow while being aware of the big picture” chiar are sens. Nemulţumirea cronică e una din cele mai răspândite boli ale zilelor noastre. Nemulţumirea, alături de dorinţă, măşti şi păstrarea aparenţelor, sunt toate mijloace prin care societatea, creaţia noastră, ne ţine în lanţuri şi nu ne lasă să ieşim din tipare. Ne limităm singuri prin reguli autoimpuse, şi avem toate şansele să murim proşti (sau să citim indiciile şi să ne luminăm între timp).

Ţiganii în schimb… cu ţiganii e altă poveste. Cu ei e mereu altă poveste. Au pornit prin secolul 3 î.Hr. din India hindusă cu chef de party, au poposit aproape o mie de ani în Persia şi au cântat pentru un popor ce ducea lipsă de cântăreţi, s-au mutat apoi în Bizanţ şi au petrecut aşa de tare de-au fost confundaţi cu o grupare eretică numită atiganoi (de-aici numele), iar de-acolo s-au împrăştiat prin Balcani în primul rând, dar şi prin Mediterana pe insule aflate strategic în drumul pelerinilor creştini spre Ierusalim. Prea multe cuvinte din limba arabă n-au împrumutat, căci au fugit parcă de islam, lăsând în urmă Persia şi stabilindu-şi în final cartierul general în Balcani.

Trăiau în corturi şi erau vestiţi pentru muzică, nomadism şi prelucrarea metalelor. La nord de Balcani au dat peste un popor ce-a văzut imediat în ei valoare economică, o sursă ieftină de muncă şi de venit. Da, strămoşii noştri i-au legat de pământ şi i-au transformat în robi. Românii au fost primii europeni care i-au persecutat cu adevărat pe ţigani pe motive rasiale. A urmat toată Europa, culminând cu Hitler peste 600 de ani. Au făcut ţiganii prin Europa năzdrăvănii nemaivăzute pân-atunci. Pe la 1411, de exemplu, au început să se dea drept neam izgonit din propria casă de turci pentru că n-a vrut să se lepede de credinţa creştină. Sau drept egipteni pedepsiţi de dumnezeu pentru că n-au ajutat Sfânta Familie cât a poposit în Egipt fugind de Irod.

Primul oraş prostit oficial de ţigani a fost chiar Braşovul, de unde au obţinut bani, mâncare şi găzduire. Au urmat câteva din Ungaria şi foarte multe din restul Europei, mai ales din Franţa, Spania, Germania şi Ţările de Jos. Au obţinut prin minciună chiar permise de la regi sau alţi oameni importanţi, se spune că o şatră a avut audienţă chiar la Papa de la Roma. S-au stabilit peste tot pe unde au umblat. În Spania li s-a zis gitanos (de la egipteni) şi s-au pus pe flamenco. Francezii le-au zis manouches (bărbaţi) şi le-au iubit swingul şi femeile. Englezii i-au adoptat (şi ei, ca şi restul Europei) foarte greu din pricina modului nomad de viaţă, după multe torturi, deportări şi execuţii, dar… i-au acceptat în final.

În timp ce păsările cerului au cuiburi, vulpile şi lupii vizuini, leii şi urşii bârloguri şi toate celelalte animale sălaşe, cu adevărat nenorocita rasă de egipteni, ce noi le ziceam Czingaros, trebuie cu siguranţă compătimită, deşi nu se ştie dacă tirania crudului faraon a cauzat aceasta sau destinul. În conformitate cu vechiul lor obicei, ei sunt obişnuiţi să ducă o viaţă foarte grea pe câmpii şi pajişti, în afara oraşelor, în corturi jerpelite. Bătrânii şi tinerii, băieţii şi copiii acestui neam, lipsiţi de protecţia zidurilor, trebuie să suporte ploaia, frigul şi căldura arzătoare. Pe acest pământ ei nu au bunuri, nici nu caută să cucerească oraşe, fortăreţe, târguri sau reşedinţe princiare, ci pribegesc mereu, fără un loc de odihnă sigur, fără a cunoaşte bogăţii sau ambiţii. Zi de zi şi ceas de ceas sub cerul liber, ei sunt în căutare de hrană şi de îmbrăcăminte, plătind cu munca propriilor braţe, folosindu-se de nicovală, foale, ciocane şi cleşti. (Traducere din latină)

Nu-s convins că ţiganii trebuiesc compătimiţi, căci au tot dovedit vreme de 500 de ani că se pot descurca chiar şi într-o societate cu valori relativ opuse, dar sunt convins că e inuman să-i bagi pe toţi în aceeaşi oală şi să-i faci săpun. Dacă dai vina pentru toate nenorocirile pe ţigani atunci eşti un laş egoist mult sub cei pe care-i urăşti atât, şi nu eşti cu nimic mai bun decât stră stră stră … stră bunicul care a futut ţigănci noaptea şi a predicat discriminarea rasială ziua într-o biserică poate.

Nu se potrivesc în societatea noastră, dar asta nu poate să aibă decât consecinţe pozitive. Ne deschid ochii (unora) şi ne arată cât de mult ne-am îndepărtat de echilibru, ne obligă să aruncăm câte o privire în interior şi să dăm socoteală sinelui (ceea ce-l obligă pe ego să urască), ne condimentează capitalismul cenuşiu în care ne scăldăm ca porcii în noroi după o ploaie de vară înainte de tăiere.

Aşadar stimaţi frăţiori gadjo, nu doar că n-ar trebui să-i izolăm şi să ne uităm de sus la ei de parc-ar fi o pleavă, dar ar fi înţelept să “le furăm meseria” şi să ne amintim cum e să nu fii legat de lanţurile societăţii, care, apropo, îs create tot de noi, şi cu care ne restricţionăm singuri libertatea, ne tăiem singuri craca de sub picioare. Suntem toţi făcuţi din acelaşi căcat până la urmă.

Contrat aşteptărilor est europene, muzica ţigănească nu se reduce doar la trompetă şi ţambal. Şi putem trasa o paralelă la chestia asta. Ţiganul poate fi om bun, amuzant, cu chef de viaţă, cu istorie şi cultură cel puţin interesante.

Şi înc-o chestie la care m-am tot gândit… dacă un număr de câteva cete timide au “colonizat” Europa acum 500 de ani atunci cum o să afecteze bătrânul continent migraţia românilor mai închişi la culoare din anii 2000 spre vest în căutarea învârtelilor sau uneori a locurilor de muncă bine plătite ? Poate peste 500 de ani o să fim toţi nomazi şi n-o să mai preţuim ce preţuim în prezent.

Am coborât ieri după 3 ture cu placa prin Postăvaru înapoi în Braşov şi-am poposit la două beri într-unul din cele mai populare puburi din centru. Eram singuri în cămăruţă şi vorbeam despre ce dracu facem de rev când apare un om abătut cu ochii sparţi şi zâmbete haotice. Îl interesa cine-a scris Colţ Alb şi era cel puţin intrigat de faptul că s-a apucat Karl May să scrie romane western gen Winetou din moment ce el n-a călcat niciodată în America. A rămas apoi tăcut cu capul pe masă şi-a dispărut în negurile timpului. Venind însă cu nările revigorate de aer proaspăt de-afară de la un telefon, ce să vezi. Nişte băieţi ce veniseră între timp la o masă alăturată nu se sfiau deloc de la a parfuma camera cu miros mentolat înţepător de iarbă bună îndesată într-un joint. Subiect de articol. Neştiind acum care dintre bere sau marijuana sau snowboard e mai popular, am dat cu banul şi am să încerc să scriu totul despre canabis în rândurile de mai jos.

De ştiut

Acum 15.000 de ani o buruiană timidă în nordul Afganistanului, cânepa a fost folosită de-atunci (începând cu chinezii, care o numeau ma) pentru fibră (funii, haine), şi în paralel recreativ sau în ritualuri religioase. A fost folosită şi răspândită în întreaga Asie (bhaang, Ma, gaanjaa, porkanchaa), în Europa (hamppu, maconha, konoplia, hind, canapa, hamp, hanf, chanvre), Africa (dagga, Kif, hasheesh kenneb), în Americi (mota, weed, hemp, marijuana, marihuana, mariguana, troncho, huiro, paco, porro) sau Orientul Mijlociu (hashish qinnib). Canabisul este în prezent cel mai folosit drog ilegal din lume.

E clasificat drept halucinogen uşor cu proprietăţi sedative şi, conform tendinţei globale de a fugi de spiritualitate, marijuana şi-a cam pierdut sensul sacru. Fumat sau mâncat extinde uşor conştienţa  (încă) şi micşorează durerea. E folosit de mii de ani recreativ sau ca leac băbesc. Poliţia română, spre deosebire de poliţia din majoritatea statelor din Europa, n-are tocmai cea mai bună părere despre el, căci consideră canabisul deog de mare risc şi dacă te prinde fumând te înfundă la ani grei de închisoare. Motiv în plus de paranoia în locuri publice pentru săracii rebeli.

Indica, una din cele două subspecii principale, e cea mai puternică şi e folosită în prepararea haşului şi a ierburilor mai tari. Indica ajunge la 2 3 metri înălţime, are muguri purpurii, frunze grase şi de un verde închis şi miros puternic. Sativa, folosită tradiţional la fabricarea frânghiilor, ajunge la înălţimi mari, are frunze subţiri verzi deschise, muguri roşiatici şi un miros dulce de ceva fructe. Fumată, provoacă o mai mare conştiinţă de sine şi un high cerebral, faţă de somnolenţa şi moleşeala provocată de indica. Mare parte din ierburile de pe “piaţă” sunt încrucişări între cele două specii.

Ingredientul activ (care afectează creierul) este delta-9-tetrahydrocannabinol,  mai scurt THC.

Canabisul vine în două forme: iarbă, frunze uscate şi/sau muguri de femelă, sau haşiş/ciocolată (arabă iarbă), bucăţi compresate de răşină extrasă din plantă, ca o plastilină maro mai tare. Marijuana conţine în mod normal între 1 şi 5% THC, dar tehnicile moderne de creştere au mărit procentul la 10-15%. Foarte mult thc. Te fute big time. Haşişul e după definiţie mai puternic (până la 26%), dar se vinde pe stradă de-obicei slab, amestecat cu chestii. Dacă iarba şi devine tot mai puternică în zilele noastre, haşul şi-a păstrat concentraţia (4-5% în medie), deci canabisul a devenit mai puternic, dar în acelaşi timp n-a devenit.

Efecte

Canabisul induce o euforie relaxată şi visătoare. Acţionează repede. Primele efecte apar la fumat de-obicei în câteva secunde şi sunt urmate de apogeu, care începe în câteva minute şi ţine vreo 45 de minute, lăsând şi el locul declinului – până la 90 de minute. Poţi simţi o stare generală de bunăstare, relaxare şi euforie, poţi crăpa de râs sau poţi să vrei să te ascunzi sub covor de frică. Poţi experimenta visarea introspectivă, dragoste mai mare faţă de muzică, somnolenţă sau distorsionare a timpului. Efectele pot fi subtile, chiar inexistente pentru începători (şi nu pentru că nu ştiu să ţină-n piept).

Din punct de vedere fizic, simptome comune ar fi ochii injectaţi, gura uscată, ritmul cardiac sporit, tulburările memoriei de scurtă durată, imposibilitatea de a învăţa chestii noi  şi de a executa acţiuni complexe. Canabisul creşte rata bătăilor inimii, dar descreşte presiunea sângelui (ca schimbarea vitezei la o maşină). Utilizatorii frecvenţi devin imuni la efectul ăsta. Canabisul e faimos pentru stimularea apetitului (izbugniri scurte de foame extremă – “the munchies”). Rezolvi un frigider întreg şi tot ţi-e foame.

Canabisul are două ingrediente active: thc şi cbd (canabidiol), amândouă canabioide. Creierul fabrică propriul canabioid, anandamida, despre care se crede că e implicat în senzaţia de durere, în memorie şi în sistemul imunitar. Raţia thc-cbd determină tipul şi puterea efectului. Ca şi cu vinurile stilate, speciile distincte de canabis dau aromă şi high diferit.

Dacă mănânci canabis poţi fi surprins de un trip în adevăratul sens al cuvântului. Ficatul metabolizează THCul într-o substanţă de 3 ori mai psihoactivă. Canabisul luat oral dă o experienţă puternică, aproape psihedelică, foarte enervantă dacă nu eşti pregătit. Efectele vin mai greu (o oră două) şi ţin cam 4 ore.

La capitolul “efecte de după” trebuie menţionat că poţi rămâne de la marijuana puţin buimac şi uituc. În funcţie de cât ai fumat şi de tip şi putere, efectele uşoare pot fi simţine după ore bune sau chiar zile de la consum.

Până acum, nu au putut fi demonstrate modificări organice majore pe termen lung. Riscurile pentru sănătate sunt apreciate, în ansamblu, a fi mai mari decât cele care apar în cazul tabagismului. Cercetările au evidenţiat modificări hepatice, pulmonare (conţinutul de gudron al substanţei inhalate prin fum este mult mai mare ca la tutun) şi mai ale ales psihotice. Comunicările despre modificări ale echilibrului hormonal, sistemului enzimatic, sistemului imunitar şi la nivelul materialului genetic uman nu au putut fi demonstrate experimental până în prezent.

Pericole

Canabisul are toxicitate scăzută şi n-a omorât pe nimeni, DAR e greşit să afirmi că e cu totul inofensiv.

Fumatul e nesănătos, iar fumatul de canabis nu face excepţie. Fumul de canabis e mai toxic decât cel de tutun, fumătorii de iarbă trag de-obicei mai mult fum şi-l ţin mai mult în piept şi, mai general spus, un joint e de 4 ori mai nociv pentru gât şi plămâni decât tutunul, DAR se fumează mult mai puţine jointuri decât ţigări, şi la intervale mult mai mari. Mai nasol e când combini iarba şi tutunul, spun studiile recente. Dacă eşti fumător hardcore de marijuana amestecată cu tutun (mai mult de 10 jointuri pe zi) îţi creşti semnificativ şansele de a face cancer la plămâni.

Un efect comun în special printre utilizatorii neexperimentaţi e apariţia sentimentelor negative, a paranoiei, panicii, anxietăţii şi a sentimentului că mai ai foarte puţin de trăit. Asta dispare în câteva ore sau şi mai repede, dacă eşti susţinut de cineva (muzică faină, floricele, bancuri etc). Sunt şi raporturi despre utilizatori experimentaţi ce ajung să nu se mai poată bucura de experienţă, întrucât canabisul mai generează doar paranoie şi atacuti de anxietate. Într-un studiu recent 15% din cei care au fumat iarbă au raportat sentimente confuze sau paranoia, şi peste 27% au experimentat anxietatea ca efect obişnuit sau ocazional. În jur de 30% au dat experienţele negative ca motiv pentru că s-au lăsat de canabis.

În legătură cu canabisul şi schizofrenia avem o grămadă de dezinformare. Se ştie că utilizarea frecventă de canabis poate provoca apariţia episoadelor schizofrenice la cei care au deja boala, dar nu există dovezi care să lege fumatul de iarbă cu apariţia din senin a schizofreniei. Fumătorii hardcore de canabis pot da în psihoză toxică de lungă durată, care implică halucinaţii ce pot fi diagnosticate incorect şi periculos ca schizofrenie. Dacă ai probleme cu capul atunci orice drog luat în exces îţi va agrava starea.

Dependenţă şi toleranţă

Marijuana nu provoacă nici pe departe dependenţa provocată de tutun sau alcool, dar e greşit să spui că nu formează obiceiuri. Mulţi utilizatori compară obiceiul zilnic de a se face praf pe iarbă cu dependenţa de cafeină. Dependenţa de canabis e reală, dar numai într-o minoritate semnificativă de utilizatori frecvenţi.

În jur de 9% din utilizatori devin dependenţi, deşi unele studii estimează că probleme cu controlul canabisului au 1 din 2 fumători. Din 70 de milioane de americani fumători de ganja, 2 milioane bagă în fiecare zi.

Toleranţa apare repede, după câteva doze, şi dispare tot aşa după câteva zile de pauză. Utilizatorii frecvenţi au nevoie de o doză de 8 ori mai mare decât ceilalţi. Sunt high, dar nu atât de high ca ceilalţi. Efectul pentru care nu există toleranţă este stimularea apetitului.

Renunţarea: dacă eşti fumător frecvent de canabis (în fiecare zi) şi te opreşti brusc, o să experimentezi oboseală, iritabilitate, agitaţie uşoară, insomnie, greaţă, tulburări de somn, transpiraţie şi vise intense. Simptomele sunt destul de uşoare şi durează între 2 şi 4 zile.

Dependenţa fizică de substanţele active din canabis nu a putut fi demonstrată până în prezent. Aparent, nu există simptome de sevraj fizic pur după oprirea consumului. Chestiunea dependenţei psihice este dificil de apreciat şi depinde de definiţia termenului. Tiparele comportamentale ce apar în prezent în urma consumului de cannabis corespund definiţiei de “drug dependence” (dependenţă de droguri) formulată de OMS: “Dependenţa psihică şi/sau fizică a unui individ de un drog, consumat periodic sau continuu.” Majoritatea consumatorilor iau haşiş sau marijuana aproximativ o data-de două ori pe săptămână, de regulă într-un “peisaj social” în care, în trecut, ar fi fost obişnuit consumul de alcool. De regulă, această categorie de consumatori poate abandona consumul de canabis fără a suferi de simptome de sevraj psihic, timp de mai multe săptămâni/luni. Creşte însă numărul consumatorilor care fumează zilnic şi al căror ritm de viaţă, sentiment de siguranţă şi stare generală este sensibil tulburată fără droguri. La astfel de consumatori, renunţarea după o lungă perioadă de abuz poate duce la nelinişte, alterarea stării psihice şi tulburări de somn. Timpul de înjumătăţire al THC la persoanele neobişnuite cu haşişul este de 50 până la 60 de ore, în timp ce la persoanele obişnuite scade la aproximativ jumătate. Această observaţie sugerează o toleranţă semnificativă în cazul consumului cronic al substanţei.

Amestecul cu alte droguri

Nu prea există studii legate de efectul psihoactivelor combinate, dar, pe baza experienţelor unora, se pot trage aici câteva concluzii. Oameni diferiţi vor răspunde în feluri diferite la diferite droguri şi combinaţii. Efectele pot fi periculoase pentru tine, deşi canabisul nu e cunoscut ca cea mai proastă variantă pe lista de combinat. Alcoolul face amândouă drogurile mai puternice. Te poţi descurca cu ele la doze mici, dar va cauza la doze mai mari (de iarbă şi/sau alcool) vomă, ameţeală, oboseală, tensiune scăzută şi paranoia. Depinde aşadar de cât erai de beat şi cât de tare a fost fumul. Cu ecstasy, marijuana extinde experienţa E. Calmează pornirile puternice şi ajută la revenire. Face ecstasyul mai psihedelic. Ketamina amplifică anumite efecte ale canabisului, în special tripurile cu ochii închişi şi tunelele mentale. Luată cu ciuperci, iarba va amplifica ciudăţenia experienţei. Cu jointuri cu tutun ajungi la dependenţă (de tutun), şi cam atât.

Teste antidrog

După utilizare solitară sau ocazională THCul poate fi detectat în sânge în următoarele 3, maxim 5 zile. Un fumător frecvent e susceptibil de a fi prins de un test antidrog până la 12 săptămâni de la ultimul fum (caz extrem, căci media e 25-27 de zile). Canabisul poate fi detectat mult timp după din pricină că se ascunde în ţesuturile grase şi se scurge constant prin sânge şi apoi urină afară din corp în decurs de săptămâni.

Fumatul pasiv de canabis poate provoca rezultate pozitive false la testele de urină la până la 4 zile după expunere, deşi cei care fumează pasiv au concentraţii mai mici în urină. Dacă locuieşti în Anglia şi (vrei să) crezi că ai fost detectat pentru că ai fumat marijuana pasiv atunci poţi să ceri un test mai permisiv, conceput pentru a separa fumătorii pasivi de ceilalţi.

N-am reuşit să cuprind TOT aici, ar mai fi tare multe de zis, şi în concluzie nu mi-am îndeplinit scopul întocmai, dar vreau să cred că am aici unul din cele mai complete “referate” despre marijuana de pe punct ro. Vă invit în încheiere să gândiţi înainte să încercaţi ORICE nu e în general aprobat de societate şi ştept părerile voastre, experienţe personale, poveşti, păreri pro şi contra, whatever. O discuţie interesantă despre marijuana aici, nişte info aici.

Smoking marihuana is more fun than drinking beer,
But a friend of ours was captured and they gave him thirty years
Maybe we should raise our voices, ask somebody why
But demonstrations are a drag, besides we’re much too high
And I’m sure it wouldn’t interest anybody
Outside of a small circle of friends (cântecel)

Am dat restart ş-am chiert ditai postălăul intitulat simplu şi la obiect Eurotrip 2. Se pare că voi păstra pentru mine momentan poveştile din Barcelona, Amsterdam, Berlin şi Praga. Oricum nu-mi mai e deja aşa clar ce-a fost, cum, când, de ce. Dar vă las cu nişte poze frumoase.

(more…)

Pentru ca tot ne apropiem de rev postez aici o alta melodie care m-a obsedat in ultimul an.

The band, named after a German phrase literally translated as “the art of discerning frontiers”, was formed by St.Petersburg geology students in October, 1992. They started out with hard rockabilly-cum-R’n'B, turned to the blues and later to Latino, Jamaican and other ethnic influences.
Markscheider Kunst are a prime example of a truly multicultural band. Frontman Serafim Selenge Makangila hails from Zaire. He studied there to be a priest, then got expelled after a love affair, left for Ukraine in 1990 and found himself in St. Petersburg five years later. He is an authentic performer of Congolese soukous. His lyrics are in French, Swahili and Lingala. The band itself is also multinational: an Udmurt, a Tartar, a Russian…. The same goes for the music, which traces its roots among ska, reggae, funk, jazz and Latin rock flavoured with African influences and sprinkled with Russian folklore.
Sergei Yefremenko (Yefr) – guitar, lyrics, vocal
Vladimir Matushkin (DJ Nguba) – guitar,backvocal
Kirill Oskin – bass, backvocal
Sergei Yegorov (Yegor) – drums, backvocal
Mihail Nikolaev – timbales, kongas
Ramil Shamsutdinov – trombone
Aleksandr Plusnin – trumpet