O utopie gen Venus Project din Zeitgeist Addendum, dar parcă şi mai naturală şi mai faină. Îţi recomand să faci videourile full screen (trebuie pentru asta să dai click pe video, să intri pe pagina de youtube şi să apeşi acolo pe butonul de full screen) şi să pui apoi pe pauză cu spaţiu de fiecare dată când se succed replicile prea repede şi nu apuci să citeşti. Asta dacă nu ştii franceză, bineînţeles. Canalul de youtube aici.

(more…)

Am dansat foarte puţin la teknival, pentru că am fost majoritatea timpului prea grei ca să stăm pe picioare. De-asemenea, am socializat destul de puţin pentru că am fost prea greu pentru gândit în direcţia aia sau deplasat de colo colo, mai ales noaptea când toţi ţopăie şi parcă n-ai dormi aşa mai bine aprinzi încă unul şi mai râzi 2 ore. Şi apropo de ploaie, am văzut cea mai faină chestie: un platou imens întins pe vreo 7 km pe vârful unui deal, plin de ceaţă pe la 3 dimineaţa. Lună mare, frumoasă, ceaţa înaltă doar de vreo 3 metri, decor psihedelic, potrivit celor mai lugubre tripuri. Mai ales că dăinuiau bestii negre cu ochi roşii în întuneric (câini blânzi până la un punct).

Am făcut vag cunoştinţă cu un nou stil de viaţă. Mare lucru mi s-a părut să văd oamenii cum trăiesc nomad şi să stau cu ei câteva zile. La cum văd lucrurile acum, toată greutatea adoptării nomadismului stă în primul pas, şi anume în renunţarea la ce-ai clădit pe pământ până în prezent. Renunţările astea însă ne înconjoară şi ne ispitesc zi de zi, aşa că totuşi, ce-o fi atât de mult de piertut încât nu devin toţi oamenii nomazi? Viaţa-i mult mai simplă decât ne place multora să credem. Poate fi trăită la fel de bine sub un copac/cort/acoperiş de rulotă sau sub un acoperiş.

Francezii, spaniolii, italienii, nemţii, ungurii, olandezii şi cehii au venit fiecare cu soundsystemurile lor, camioane pline cu boxe, câini prea mari, cu mâncare şi cu treburi ieftine şi variate pentru rebeli. Vibe-urile bune au mai fost întrerupte doar din când în când de bieţii disociaţi care nu mai ştiau cine şi pe ce lume sunt sau de unii săteni mai porci (s-a dus unul la 5 dimineaţa şi i-a futut un pumn djului, fiindcă nu-i plăcea rave-ul pesemne, după care a luat-o şi el prompt de la sălbaticii străini cu bâte).

Se formase chiar o comunitate în centrul aşezării. N-avea nimeni nicio treabă, poate doar cei care făceau mâncare la foc de două ori pe zi. Ceai de ghimbir picant cu 1 leu. Două pahare. Restul povesteau, se hlizeau, fumau, se mişcau pe ritm.

PE RITM…

… la partea cu nainainainai na nainainananaina nainainaina nainananana.

In codrul verde nu se mai pierde
Nu se mai vede urma de cal
Pe la izvoare nu mai apare
Umbra calare-a vreunui haiduc
Unde s-au dus, cind au apus
Anii de sus ai gloriei lor?
Unde-s pistoalele? Unde-s pumnalele?
Caii si flintele haiducilor?
La drumul mare nu mai apare
Sa mai omoare cate-un ciocoi
Sa ia toti banii pentru taranii,
Pentru sarmanii plini de nevoi
Unde s-au dus, cind au apus
Anii de sus ai gloriei lor?
Unde-s pistoalele? Unde-s pumnalele?
Caii si flintele haiducïlor?

Şi oricum, cine suntem noi să-l contrazicem?

Îmi povestea un călător că are un prieten în peace corps în Nigeria şi a luat ăla odată concediu şi s-a dus spre vest până în Gana, unde a ajuns pe o plajă plină de hipioţi rastafarieni, a fumat cu ei o treabă bună şi n-a mai plecat de pe plajă 3 săptămâni. Zicea şi că toţi taiwanezii trebuie să facă poză răstigniţi pe o chestie de tortură de la cetatea Râşnov, dar asta o dezbatem cu altă ocazie.

Azi vroiam să vorbim despre paradisurile hippie. Vama Veche, spre exemplu, a fost într-o vreme idilică, de poveste, ştim toţi. Nu mai e, a luat-o pe panta mainstream, dar asta e iar altă mâncare de peşte şi am mai ronţăit-o aici. A fost sat pescăresc neizbit de civilizaţie, a fost raiul pe pământ, a fost loc de adunare al celor care fug de ignoranţă, materialism şi Babylon, a fost. S-a dus pe pulă. Se duc toate, odată ce află lumea de ele şi le face harcea parcea.

Ecotourism, the practice of low-impact, educational, ecologically and culturally sensitive travel that benefits local communities and host countries. It has become one of the fastest-growing sectors of the tourism industry, growing annually by 10-15% worldwide.

La început îs sărăcie, război civil poate, măceluri, sate arse, femei violate, toate ororile. Mai sunt mii de ani de tradiţii, mituri, şamani, comuniune cu natura, înţelepciune. Oamenii nu se tem să moară, se aşteaptă să dea tribut malariei sau războiului 3 4 copii din 12. N-au fobii, nu-s stresaţi, n-au nevoie de calmante sau energizante, îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru ce-au primit, iar după ce i-au mulţumit îi pasează tot lui speranţele pentru ziua de mâine. Noţiunea de destin nu doar că nu le e străină, dar dă un sens existenţei simple şi frumoase. Şi apoi vin boemii şi hipioţii cu dreaduri, cu vreo filozofie new age în inimi, cu muzică, rezistenţă la sistem, chestii handmade, one love şi ce mai au ei. Iubesc culturile străine, iubesc miturile şi rădăcinile în general. Vor să petreacă nopţi răcoroase  povestind cu berberi sau tuaregi sub cerul înstelat al Saharei în franceză sau spaniolă. Visează să fie ghidaţi spiritual de vreun guru tibetan sau indian la poalele Himalaiei. Îşi imaginează aroma de ayahuasca  sorbită în jungla de lângă Iquitos în Peru sau divina auroră boreală văzută vara de la intrarea într-o iurtă siberiană. Iubesc ei şi lucrurile lumeşti ce-i înconjoară în timpul anului, dar ajung să uite şi să aibă nevoie de o evadare în tărâmuri exotice, evadare care să le amintească de ei înşişi şi de aluatul divin din care-s făcuţi.

Ţările sărace din Asia, Africa, America Centrală şi de Sud şi Caraibe au foarte mult de câştigat din turism câtă vreme nu-s dezbinate de vreun război civil sângeros care să sperie lumea şi câtă vreme nu renunţă la cultura proprie pentru a îmbrăţişa kitschuri anglosaxone coloniale moderne. Iniţial pentru aventurieri, nomazi, hipioţi, boemi şi în general pentru oamenii care nu urmăresc scopuri egoiste, turismul ăsta este în final o formă de cunoaştere a sinelui. Cunoşti lumea, te cunoşti pe tine. Te cunoşti pe tine, cunoşti lumea. Şi nu prea poţi să te cunoşti nici pe tine şi nici lumea în regim all inclussive. Siguranţa ne omoară exact în ritmul în care ne omoară nesiguranţa.

Se vor găsi mereu locuri pe pământ unde oameni de tot felul convieţuiesc fericiţi şi împart două sau mai multe culturi, indiferent de vârstă sau starea socială, indiferent de muzica pe care o ascultă, de maşina pe care (nu )o conduc sau de religie, indiferent de orice. Oamenii ăştia au dat mereu tonul în toate. Ei fac moda, trendurile, muzica, religiile, filozofiile, dorinţele. Sunt deschizătorii de drumuri ai societăţii şi, mai nou, au pornit către tărâmuri exotice sărace şi bătute de foamete şi război, au pornit în căutarea lumii sufocate de o civilizaţie ignorantă prin definiţie.

Hai să împărtăşim acum la comentarii coordonatele locaţiilor ce trebuiesc vizitate sau a culturilor ce trebuiesc înţelese. Poveştile din călătorii mai mult decât binevenite! Ştie careva mai multe despre cartierele boeme din Paris? Sau despre linii aeriene ieftine spre ţări exotice?

Exemple: Dahab, Egipt. Taghazout, Maroc. Barcelona (Spania) şi Marsilia (Franţa) – oraşe mediteraneene cosmopolite pline de africani, arabi, sud americani, şi turişti fumători de verde. Mai multe aici. Nişte călătorii în locuri interesante aici.

Tocmai am terminat de văzut Surfer, Dude! Nu călăresc valurile decât de câteva ori pe an, fără placă sub picioare şi doar de-alea mici, dar… cum era să nu mă uit? Şi numai din respect pentru fraţii noştri boarderi de toate neamurile şi tot aveam datoria să petrec 2 ore din viaţă cu ochii la filmul ăsa. Am trecut, tot din pricina respectului ăstuia, şi peste clasicele şi desele clişee legate de dudes, am trecut şi peste acţiunea nu tocmai inteligentă sau peste dinţii perfecţi ai moşneagului Bob, păstor de capre şi cultivator de muguraşi. Scăpat deci de toate virtualele piedici ce mi-ar fi putut afecta buna dispoziţie şi cheful de viaţă pe care-l aveam la începutul filmului, mi-a rămas doar să mă mir de cât de mici rulează ăia jointurile, să descifrez simbolurile milenare impregnate în cultura hippie şi implicit surf şi să ascult cele două melodii reggae pizdă de la final.