L-a pus într-atât pe gânduri teama excesivă la moarte la doar 16 ani încât a cunoscut instantaneu iluminarea şi a rămas în istorie.

View Full Album

Ce ne deosebeşte de animale? Sau, mai bine spus, cu ce ne amăgim crezând că suntem singurele fiinţe conştiente de pe planetă, deci evident mult mai cu moţ decât un bolovan de pe fundul unui râu din India poluat şi plin de căcat?

Omul trăieşte cea mai mare parte a vieţii sale considerându-se superior câinelui. Nu prea are de unde să ştie că şi câinele funcţionează cam pe aceleaşi principii. E făcut din carne, oase şi neuroni şi comportamentul îi e şi lui determinat de un amestec de conştient – subconştient. Doar că procentul instinctului pare-a fi niţel mai mare la câine. O privire sumară asupra societăţii ne face să ne întrebăm dacă proporţia mai mare de conştient ne-a ajutat cu ceva pe scara evoluţiei. Facem reguli pentru nerespectarea cărora ne pedepsim, ne măcelărim, ne amăgim singuri cu reclame la pastă de dinţi, muncim de la 9 la 5 şi murim. Ne pricepem de minute la toate astea, căci practicăm sportul societăţii de mii de ani. Dar o fi bine?

Conştientul e aproape în întregime influenţat de stimuli veniţi de la corp. Iei un pumn, îţi creşte nivelul de adrenalină, creşte frecvenţa bătăilor inimii, intri pe pilot automat. Faci dragoste, ţi se scoală, bate inima mai repede, transpiri şi ejaculezi. Pe pilot automat din nou. Tragi un fum de DMT, accelerezi procesul visării în creier, îl tragi pe dumnezeu de picior, te scuipă şi te trimite înapoi după 10 minute. A fost doar o altă reacţie chimică în creier. Dar unde se opreşte automatismul? Sau.. se opreşte?

Ne naştem roboţi, ne bucurăm, iubim, facem chefuri, ne îngropăm apropiaţii, urâm şi murim tot roboţi. Respingem schimbarea, respingem necunoscutul, dispreţuim nomazii, ţiganii, câinii şi bolovanii slinoşi de pe râurile pline de căcat din suprapopulata Indie. Fericirea ne constă în goana după fericire, siguranţa în căutarea siguranţei, Dumnezeu, binele şi răspunsurile în căutarea lor. Nu atingem nimic niciodata, pentru că nu avem cum, pentru că nu există nimic. Sau există totul. Nu contează, oricum suntem nişte roboţi care aşteaptă toată viaţa să fie activaţi, să primească suflet, preferând să se amăgească între timp că au suflet şi că nu aşteaptă.

Spor la făcut pe plac societăţii, la muncă şi la plătit datorii băncilor! E brăţară de aur.

Cum o fi oare să te naşti într-un sistem care să nu-ţi explice de mic pe îndelete cum e viaţa, care să nu-ţi dea mură-n gură ca unui retardat, cum face prea respectata noastră societate ? Aş fi vrut să aflu din start că nu depind de nimic, că viaţa a frumoasă, că n-are rost să mă împotmolesc în probleme şi regrete, că “go with the flow while being aware of the big picture” chiar are sens. Nemulţumirea cronică e una din cele mai răspândite boli ale zilelor noastre. Nemulţumirea, alături de dorinţă, măşti şi păstrarea aparenţelor, sunt toate mijloace prin care societatea, creaţia noastră, ne ţine în lanţuri şi nu ne lasă să ieşim din tipare. Ne limităm singuri prin reguli autoimpuse, şi avem toate şansele să murim proşti (sau să citim indiciile şi să ne luminăm între timp).

Ţiganii în schimb… cu ţiganii e altă poveste. Cu ei e mereu altă poveste. Au pornit prin secolul 3 î.Hr. din India hindusă cu chef de party, au poposit aproape o mie de ani în Persia şi au cântat pentru un popor ce ducea lipsă de cântăreţi, s-au mutat apoi în Bizanţ şi au petrecut aşa de tare de-au fost confundaţi cu o grupare eretică numită atiganoi (de-aici numele), iar de-acolo s-au împrăştiat prin Balcani în primul rând, dar şi prin Mediterana pe insule aflate strategic în drumul pelerinilor creştini spre Ierusalim. Prea multe cuvinte din limba arabă n-au împrumutat, căci au fugit parcă de islam, lăsând în urmă Persia şi stabilindu-şi în final cartierul general în Balcani.

Trăiau în corturi şi erau vestiţi pentru muzică, nomadism şi prelucrarea metalelor. La nord de Balcani au dat peste un popor ce-a văzut imediat în ei valoare economică, o sursă ieftină de muncă şi de venit. Da, strămoşii noştri i-au legat de pământ şi i-au transformat în robi. Românii au fost primii europeni care i-au persecutat cu adevărat pe ţigani pe motive rasiale. A urmat toată Europa, culminând cu Hitler peste 600 de ani. Au făcut ţiganii prin Europa năzdrăvănii nemaivăzute pân-atunci. Pe la 1411, de exemplu, au început să se dea drept neam izgonit din propria casă de turci pentru că n-a vrut să se lepede de credinţa creştină. Sau drept egipteni pedepsiţi de dumnezeu pentru că n-au ajutat Sfânta Familie cât a poposit în Egipt fugind de Irod.

Primul oraş prostit oficial de ţigani a fost chiar Braşovul, de unde au obţinut bani, mâncare şi găzduire. Au urmat câteva din Ungaria şi foarte multe din restul Europei, mai ales din Franţa, Spania, Germania şi Ţările de Jos. Au obţinut prin minciună chiar permise de la regi sau alţi oameni importanţi, se spune că o şatră a avut audienţă chiar la Papa de la Roma. S-au stabilit peste tot pe unde au umblat. În Spania li s-a zis gitanos (de la egipteni) şi s-au pus pe flamenco. Francezii le-au zis manouches (bărbaţi) şi le-au iubit swingul şi femeile. Englezii i-au adoptat (şi ei, ca şi restul Europei) foarte greu din pricina modului nomad de viaţă, după multe torturi, deportări şi execuţii, dar… i-au acceptat în final.

În timp ce păsările cerului au cuiburi, vulpile şi lupii vizuini, leii şi urşii bârloguri şi toate celelalte animale sălaşe, cu adevărat nenorocita rasă de egipteni, ce noi le ziceam Czingaros, trebuie cu siguranţă compătimită, deşi nu se ştie dacă tirania crudului faraon a cauzat aceasta sau destinul. În conformitate cu vechiul lor obicei, ei sunt obişnuiţi să ducă o viaţă foarte grea pe câmpii şi pajişti, în afara oraşelor, în corturi jerpelite. Bătrânii şi tinerii, băieţii şi copiii acestui neam, lipsiţi de protecţia zidurilor, trebuie să suporte ploaia, frigul şi căldura arzătoare. Pe acest pământ ei nu au bunuri, nici nu caută să cucerească oraşe, fortăreţe, târguri sau reşedinţe princiare, ci pribegesc mereu, fără un loc de odihnă sigur, fără a cunoaşte bogăţii sau ambiţii. Zi de zi şi ceas de ceas sub cerul liber, ei sunt în căutare de hrană şi de îmbrăcăminte, plătind cu munca propriilor braţe, folosindu-se de nicovală, foale, ciocane şi cleşti. (Traducere din latină)

Nu-s convins că ţiganii trebuiesc compătimiţi, căci au tot dovedit vreme de 500 de ani că se pot descurca chiar şi într-o societate cu valori relativ opuse, dar sunt convins că e inuman să-i bagi pe toţi în aceeaşi oală şi să-i faci săpun. Dacă dai vina pentru toate nenorocirile pe ţigani atunci eşti un laş egoist mult sub cei pe care-i urăşti atât, şi nu eşti cu nimic mai bun decât stră stră stră … stră bunicul care a futut ţigănci noaptea şi a predicat discriminarea rasială ziua într-o biserică poate.

Nu se potrivesc în societatea noastră, dar asta nu poate să aibă decât consecinţe pozitive. Ne deschid ochii (unora) şi ne arată cât de mult ne-am îndepărtat de echilibru, ne obligă să aruncăm câte o privire în interior şi să dăm socoteală sinelui (ceea ce-l obligă pe ego să urască), ne condimentează capitalismul cenuşiu în care ne scăldăm ca porcii în noroi după o ploaie de vară înainte de tăiere.

Aşadar stimaţi frăţiori gadjo, nu doar că n-ar trebui să-i izolăm şi să ne uităm de sus la ei de parc-ar fi o pleavă, dar ar fi înţelept să “le furăm meseria” şi să ne amintim cum e să nu fii legat de lanţurile societăţii, care, apropo, îs create tot de noi, şi cu care ne restricţionăm singuri libertatea, ne tăiem singuri craca de sub picioare. Suntem toţi făcuţi din acelaşi căcat până la urmă.

Contrat aşteptărilor est europene, muzica ţigănească nu se reduce doar la trompetă şi ţambal. Şi putem trasa o paralelă la chestia asta. Ţiganul poate fi om bun, amuzant, cu chef de viaţă, cu istorie şi cultură cel puţin interesante.

Şi înc-o chestie la care m-am tot gândit… dacă un număr de câteva cete timide au “colonizat” Europa acum 500 de ani atunci cum o să afecteze bătrânul continent migraţia românilor mai închişi la culoare din anii 2000 spre vest în căutarea învârtelilor sau uneori a locurilor de muncă bine plătite ? Poate peste 500 de ani o să fim toţi nomazi şi n-o să mai preţuim ce preţuim în prezent.

Incredibil, tocmai am surprins secvenţa asta într-un film indian! Cei doi porumbei vorbesc despre înţelepciunea milenară al cărei nume este acum blog.dubios.ro. Şi despre sex sălbatic la poalele Himalayei.

Şi în paralel cu asta am găsit un site fain de mixuri şi o să-l iubesc veşnic pe man care îmi dă una dintre

In primul rand hai sa-ti spun ce stiam eu despre India inainte sa citesc articolul de mai jos. India e o tara MARE care poate sa ne tranteasca rapid 2 3 bombe nucleare in cap la orice ora. India e o tara cu diferente foarte pronuntate intre clasele sociale. In India poti sa ai noroc sa te nasti intr-o familie buna sau, mult mai probabil, te nasti ca sa duci o viata de caine. In India lumea se pisha in canalele de langa drum. Indienii nu sunt nici galbeni nici negri, sunt maro. Si dorm in locuinte improvizate pe trotuar (din plastic adesea in orasele imense). India a fost colonie britanica in secolul 19 si a ciordit de la englezi limba. Indian a fost si Ghandi, tata hipiotilor. Din India vine yoga, in India traiesc brahmanii (clasa sociala superioara) si fachirii care hipnotizeaza cobrele cu muzica lor groovy. Un fachir am vazut in primul meu trip pe salvia divinorul de-altfel. Tare fain . In India sunt sezoanele uscat si secetos, in functie de muson. India e la poalele Himalaiei, e umeda, plina de jungle, elefanti pitici, plaje exotice la Oceanul Indian. Pana in India a ajuns Alexandru Macedon, si de-acolo a luat ciuma sau ceva boala nasoala si-a murit ca un lache. Sitarul (instrumentul ala misto care face ca o sarma dezacordata) e tot din India. Si mai stiu, dar cred ca exagerez cu detaliile deja. Well.. n-as fi zis ca stiu atatea despre India. Uitasi. Daca vrei sa asculti muzica a-la-India, TREBUIE sa asculti Thievery Corporation. Sunt psihedelici, groovy si folosesc sitarul.

Si apoi tin sa ma dezvinovatesc: n-am intrat aici intentionat. Am ajuns din greseala, cautand “India” pe google. Si oricum ce, n-are voie omul sa frecventeze situri ortodoxe fanatice care propovaduiesc sfarsitul lumii cauzat de Harry Potter ? Am ajuns acolo asteptandu-ma sa gasesc ce-am gasit si ultima data, adica o gramada de pareri radicale si inflexibile, aceleasi discutii pe teme ortodoxe, aceleasi concluzii care nu lasa loc de interpretare sau, vai de mine, indoiala. In fine, ma feresc pe cat pot de fanaticii religiosi. Strica lumea, o fac mai neagra decat trebuie sa fie, altereaza ordinea lucrurilor, se impotrivesc Dumnezeului pe care il cauta si il citeaza atat. Fanatismul religios ar trebui sa fie pedepsit prin lege cu ani buni de inchisoare. Faza e ca, citind inceputul articolului astuia, am ramas izbit de simplitatea si logica cuvintelor omului. Se vede c-a citit mult la viata lui, ba a mai si umblat prin lume (Grecia, India). Pentru ca e atat de interesant, am sa imi permit in continuare sa reproduc din continutul articolului. E despre India si despre oamenii de-acolo.

Ce m-a impresionat cel mai mult din articolul asta e faptul ca India e bantuita inca de fantoma colonialismului britanic. Albii sunt vazuti ca niste zei, in parte datorita Hollywoodului, in parte datorita povestilor care circula din secolul 19 si in parte datorita rarelor contacte pe care indienii le au cu ei (la aeroport in New Dheli si in nuj ce piata). E o mare onoare sa poata atesta cumva (printr-o scrisoare/poza) ca au legaturi cu un alb. Asta le ridica statutul social, ii scoate din anonimat – greul anonimat indian, care e mai greu decat cel de la noi pentru ca ei sunt cu mult mai multi si mai omogeni din punct de vedere social. Punctul de vedere destul de obiectiv al unui om care stie sa traiască si sa gandeasca :

ca-n cartea junglei

Geografic, India se înfătisează ca o întindere colosală: aproximativ cât jumătate din Europa. Există deserturi, precum si păduri tropicale. Există văi nemărginite si munti gigantici. Cel mai înalt lant muntos din lume, Himalaya, acoperă tot tinutul nordic. Pe o asemenea întindere, clima traversează toate treptele. Termometrul ajunge la temperaturi extreme, atât peste zero (în sud), cât si sub zero (în nord). Climă tropicală, cu ploi, vegetatie bogată, căldură insuportabilă în sud, dar si continentală, cu ghetari si zăpezi abundente în nord. Există, fireste, multe diferente sau variatiuni locale. Rasele care populează acest teritoriu sunt din cele mai diverse. In sud se evidentiază caracteristicile negroide, cu nasuri turtite, buze groase si pielea foarte închisă. Mai sus, trăsăturile indo-europene, cu nasuri drepte, fete bine conturate, degete lungi, încheietura mâinii fină, pielea relativ deschisă. In nord domină trăsăturile mongoloide, cu pometi ascutiti, ochi oblici si pielea neagră-rosie-galbenă. Asadar, un veritabil amestec de rase. In prezent, fiecare religie are deja acolo milioane de discipoli. în general, s-a răspândit printre necunoscători impresia că toti locuitorii ar fi hindusi. Această părere este departe de realitate. Există foarte multi musulmani, crestini, buddhisti, sikhi, hindusi, precum si o impresionantă multime de secte, izvorâte atât din hinduism, cât si din celelalte religii. Rivalitatea religioasă este ferventă, cu nenumărate confruntări sângeroase si cu mii de victime, atât în trecut cât si în zilele noastre (sunt edificatoare în acest sens confruntările dintre musulmani si hindusi din timpul lui Gandhi, sau cele dintre sikhi si hindusi astăzi). Termenul „confruntări“ nu este poate cel mai adecvat, întrucât avem practic de-a face cu adevărate războaie, dat fiind că victimele sunt de numărul miilor, iar conflictele se întind pe îndelungate perioade de timp. Limba care se vorbeste cu predilectie este… engleza! Nu doar turistii, ci si indienii comunică între ei în engleză. Dialectele sunt atât de numeroase si atât de diferite, încât băstinasii nu se pot efectiv întelege. Spre exemplu, locuitorii din sudul Indiei nu-i pot întelege pe cei din nord, astfel încât se văd nevoiti să folosească limba engleză. (more…)