Cum am ajuns să ne fie lehamite de dânșii americani, să-i bănuim de conspirații, corupție și alte rele, să vrem să scăpăm de ei, să dăm dreptate dușmanilor Americii? De-abia i-am câștigat ca aliați, de-abia am scăpat de ruși. Ce nu-i bine acum? Ok, e cam așa… I-au învins pe ruși, au pierdut adversarul, au pierdut suportul care îi susținea cu adevărat la cârma lumii, în inimile oamenilor. Au greșit în Irak, și-au pus în cap nu doar întreaga lume musulmană, dar și o șleahtă de tineri, studenți, gânditori, activiști, bloggeri poate, și alte tipuri de oameni influenți care își formează părerile mai repede decât restul și au capacitatea să le propage. Să nu mai povestim aici de Vietnam.

Rusia a fost foarte cool și ea după al 2lea război mondial, dar tot așa, până în momentul în care au făcut o greșeală catastrofală de PR și au intrat cu armata în Ungaria și Cehoslovacia. Și-au ieșit din minți, au folosit asul din mânecă, au câștigat bătălia, au pierdut războiul.

Dar hai să ne limităm la România. Având în vedere că electoratul Indiei crește în fiecare an cu 20 de milioane, cât populația României adică, am să afirm că avem o țară mică. Având în vedere și că am fost poștiți vreme de mii de ani de toți năvălitorii ce-au trecut pe-aici, aș îndrăzni să afirm că ar trebui poate să ne resemnăm, să ne maturizăm, să realizăm că nu abordăm situația tocmai cum ar aborda-o un neam cu coloană vertebrală ce se vrea-n istorie. N-avem tocmai cea mai bună strategie, dar asta nu-i decât o consecință a felului în care vedem realitatea. Suntem egoiști, suntem răi, suntem invidioși. Gândim cu fundul, cum se zice în cercuri înalte.

N-avem nici cea mai faină limbă, n-am avut nici cei mai mișto conducători, n-avem nici cea mai interesantă religie. N-am fost cei mai privilegiați, nici cei mai dezavantajați, nici cei mai viteji, nici cei mai lași. Pe de altă parte, noțiunea de stat a apărut abia odată cu revoluția franceză, adică n-ar trebui să fim prea legați nici de apartenența la stat sau la orice ține de România liberă și democratică, țara pentru care au murit oameni de bună voie la revoluție acum 20 de ani.

Cum putem atunci să fim naționaliști? Cum ne iubim țara? Ducându-ne la vot și uitându-ne la telenovele și știri-telenovele? Da, tresărim când vedem videoul ăla cu invenții românești pe youtube, dar asta nu-i decât o frântură a adevăratei iubiri de neam. Cum pot atâția tineri să se lase purtați de idealuri naționaliste fără să vadă că nu-și ajută țara cu nimic uitându-se la ProTV sau criticând sistemul? Acționează, pur și simplu, într-o direcție greșită, la fel cum au acționat și părinții lor.

Aviz celor cu Basarabia Pământ Românesc: n-o să unim Basarabia sau Bucovina cu România cu forța. Oamenii ăia nu văd nimic fain la România, și îi cam doare-n pulă de istorie, care, apropo, e cu totul altfel din perspectiva rușilor. Și nu-i putem învinovăți cu nimic pentru asta. România nu prea are multe de oferit la momentul prezent și, în afară de reducerea prețului LSDului și al hașului, nu prevăd îmbunătățiri. Vorbesc de drogurile astea două pentru că favorizează creativitatea și bat terenul pentru o posibilă generație de artiști care să ne reprezinte peste hotare cum trebuie.

Naționalismul s-a schimbat și el odată cu restul lumii. Avem nevoie de naționaliști de modă nouă, de naționaliști deștepți și cu inima nepătată, de oameni care își iubesc țara mai mult decât orgoliile șovine. Văd regizori, pictori, actori, scriitori, dji, compozitori, gânditori, filozofi, maematicieni, fizicieni, haiduci, criminali în serie, geneticieni nebuni și tot felul de oameni care pot duce numele țării noastre în lung și-n lat. Și guvernul nu prea are amestec în promovarea peste hotare. Suntem singurii reponsabili pentru propriile destine – și dacă se baza cineva pe vot sau pe schimbarea regimului futeți-i vă rog o palmă de să se trezească.

Ce tot zic aici se numește soft power și e ca o campanie de PR, dar fără planificare, cu inima nepătată așadar, și la nivel național. China investește în prezent 6.6 miliarde de dolari în soft power. Naționalismul nou implică atragerea simpatiei întregii planete asupra țării, implică un exod global de conștiență, simpatie și dragoste. Și chestia asta ar fi vizibilă imediat, în primul rând prin valuri nesfârșite de turiști veniți în căutarea vreunui ideal muzical, filozofic, social, etc.

Așa că haideți băi, creați chestii care s-ajungă la inima lumii, scoateți-le direct din suflet. Muzică de-aici, filme de-aici, atitudine de-aici. Hai să facem asta pentru părinții noștri, pentru noi și pentru urmași. Lăsați naționalismul orb, lăsați ura. Nu suntem ciobani țigani. De fapt cam suntem, dar trebuie să fim și mândri de asta, să facem vreo Mioriță și mai faină decât prima, sau vreo Ciocârlie sau Ciuleandră.

Na, ăsta-i singurul naționalism de fapt. Nu mai e altul. PR la nivel mondial. Creație, artă, marijuana legală, cultură, internet, filme, muzică, filozofie, empatie, spiritualitate, psihedelice, misticism, înțelepciune, dragoste, dăruire. Soft power. Pentru că suntem datori să avem o identitate pe lumea asta, nu pentru că e lumea datoare să-și întoarcă privirile asupra noastră.

Ciocniri violente între 30 de mii de manifestanţi şi poliţie în Chişinău. Frăţiorii noştri mai mici de peste Prut şi-au luat inima-n dinţi şi s-au mobilizat împotriva regimului represiv comunist. Picătura care a umplut paharul e falsificarea rezultatelor alegerilor de acum două zile, zice-se, dar paharul e de fapt plin se pare cu conflictul dintre generaţii. Moldovenii s-au căcat pe ei în 2001 şi au pus partidul comunist din nou la putere, pentru a se razgândi peste 8 ani şi a vrea capul lui Voronin.

Ceva-mi spune că-n Chişinău sunt o grămadă de copii rebeli ce-au scăpat de la bunicuţa comunistă de-acasă şi au fugit la protest în Piaţa Marii Adunări Naţionale mânaţi de dorinţa de-a face şi ei cumpărăturile în Milano ca tot românul elevat. Practic în cei 8 ani ce-au trecut de la instaurarea regimului comunist jumătatea tânără a basarabiei a adunat o grămadă de frustrare şi a început s-o verse ieri.

Habar n-aveam cât e de mare e la ei diferenţa dintre popor şi guvern, dar văd acum raioane (judeţe) întregi cu toate căile de comunicaţie blocate (telefon, radio, tv, poate chiar net), văd cum Orange au tăiat semnalul în centrul Chişinăului, văd cum a blocat armata intrarea în oraş pentru a-i împiedica pe cei din jur să ia parte la revoluţie. Ziariştii stau la frontieră cu studenţii şi nu le e permis accesul în ţară. De ce să fie nevoie de atâtea măsuri dacă partidul comunist e cu musca altundeva decât pe căciulă? De ce-mi pare Voronin disperat? Ce-i cu cele 200 de arestări de azi noapte? Dar cu focurile de armă din Chişinău? Alea sigur n-au fost trase de liceeni liberali.

Aşteptăm toţi pe-aici în România cu sufletul la gură să vedem ce se va întâmpla, dacă va interveni şi cum va interveni armata şi dacă se vor repeta sau nu alegerile. Bineînţeles, în caz că se repetă ce-or să zică ruşii, care au intervenit cum au intervenit în Georgia anul trecut?

Miting de solidaritate diseară la 8 în centrul Bucureştiului. Informaţii proaspete aici, aici şi-aici. Radio Vocea Basarabiei, radio pro revoluţie, aici. Se spune că, într-un mod similar cu revoluţia portocalie din Ucraina, care a avut drept combustibil smsurile, revoluţia asta ar avea twitterul. Supraveghez atent de câteva ore tagul revoluţiei (#pman) pe twitter, dar prea puţine-s relatările celor din Chişinău, şi sunt toate vânate şi luate de bune de realitatea, antena1, protv şi restul ciorilor care se-adună de-obicei la cadavre media. Adevărul e că n-au surse bune în interior şi momentan nici n-au cum să intre – ironic, având în vedere că e vorba de Moldova, surioara mai mică.

Behind the confrontation is a split in Moldova’s population. The collapse of the Soviet Union brought benefits to much of Eastern Europe, but in Moldova it ushered in economic decline and instability. In 2001, angry citizens backed the return of the Communists and their social programs.

But Moldova remained desperately poor, and young people flocked overseas to work. They have looked to the West as the best path to economic stability and have defied Mr. Voronin’s government by urging closer integration with Romania.

The global financial crisis has eliminated overseas jobs, sending many of the young people back to Chisinau, their horizons suddenly narrowed, said Carroll Patterson, who is finishing his doctoral dissertation on economic changes in Moldova.

“I wouldn’t necessarily call it an anti-Communist movement,” Mr. Patterson said. “This really is a generational squeeze. It’s not really the Communists versus the opposition. It’s the grandmothers versus the grandkids.” (nytimes)

(ieri seară):

Vin de la mitingul din Piaţa Sfatului din Braşov. Mulţi studenţi moldoveni cu accente faine, câteva semi rusoaice blonde şi oacheşe. Presa prezentă şi ea, cu întrebări pentru toată lumea, înfometată de un ceva acolo să prezinte şi ei la ştiri. Au şi ce să prezinte, pentru că băieţii de dreapta de la romanism.net au venit pregătiţi cu lozinci, steaguri şi chef de unire.

Am înţeles că au murit azi în Chişinău azi 2 poliţişti şi o tipă, dar ştirea nu-i confirmată încă din câte observ.

Studenţii basarabeni din Iaşi aşteaptă la graniţă să primească aprobarea să intre în Moldova. Pân-acum nu i-au lăsat. Mâine pleacă cu autocare şi din Braşov şi probabil din toată ţara şi se întâlnesc la vamă.

I-am întrebat ce-or face ruşii cu Moldova în contextul în care au făcut ce-au făcut în Georgia. Sunt încrezători oamenii, spun că n-o să se bage Putin pentru că n-are graniţă cu Moldova cum avea cu Georgia.

All in all, while it’s probably too early to tell whether Moldova’s Twitter revolution will be successful, it would certainly be wrong to disregard the role that Twitter and other social media have played in mobilizing (and, even more so, reporting on) the protests. Of course, it helps that young Moldovans are sick and tired of the communist government (for a long time the only one in Europe) and there may be a few reasons to be concerned about voting irregularities but, overall, the Chisinau protests undoubtedly present an interesting case-study that I hope academic institutions like Harvard’s Berkman Center and others would take on and examine in detail. (sursa)